Ştiri agricoleSubvenţii APIA 2018

TÂNĂR FERMIER LĂSAT FĂRĂ SUBVENȚII: ”Să mi se spună CE MAI AM DE LUAT și să închei povestea mea în agricultură!”

Subvenția este dreptul fiecărui fermier. Cu toate acestea, se pare că în relația cu Agenția de Plăți și intervenție pentru Agricultură ( APIA ), unii producători agricoli sunt mai privilegiați în raport cu alții. Putem spune acest lucru dacă avem în vedere cazul unui fermier din județul Satu Mare care ne-a sunat la redacție și ne-a povestit cum nici până astăzi (discuția a avut loc vineri – n.r) nu a luat niciun leu din Campania APIA 2017 și nici nu știe exact ce sumă i se cuvine.

Adrian Pușcaș din județul Satu Mare are 33 de ani și o voință de fier pentru a face agricultură. Acest lucru nu îl ajută, însă, în relația cu APIA unde, orice ar face, se pare că fermierul nostru n-are ”norocul” de a i se rezolva dosarul pentru subvenții.

”Am fost la control trei ani la rând, în 2017, n-am mai fost băgat în eșantion. Am ceva debite la APIA, însă mi se spune că nu se poate lucra în sistem, că nu mi se poate rezolva cererea. Eu vreau să îmi rețină ce e de reținut, să mi se spună ce am de luat și să mi se facă și mie decizie de plată”, ne-a spus fermierul din județul Satu Mare.

I s-a promis că într-o săptămâna, situația se rezolvă. Nu s-a întâmplat nimic!

Agricultorul spune că la ultimul calcul, decizia de plată ar fi trebuit să i se dea pentru o sumă de 155.000 de lei. Nu vorbim astfel de un fermier cu mii de hectare și sute de animale și a cărui cerere să blocheze, prin volum, softul celor din APIA. ”Nu înțeleg ce se întâmplă. Mi-a spus șeful de serviciu că ei cu drag mi-ar da decizia de plată, numai că nu îi lasă sistemul. Am vorbit și la APIA Central, la București, și cu domnul ministrul Petre Daea, și mi s-a zis inițial să aștept că într-o săptămână o să se rezolve. A trecut săptămâna și nu s-a întâmplat nimic”, este oful lui Adrian Pușcaș.

Nu poate lua nici adeverință pentru creditul pe subvenție

Fără o situație ”clară” la APIA, fermierul nu speră la adeverință pentru a accesa măcar credit în baza subvenției. Spune, însă, că a luat deja legătura cu un avocat cu care să acționeze în instanță în speranța că își va primi dreptul, adică subvenția de la APIA. ”Deja am vândut din animale, trecu acum și la vânzarea utilajelor. Și mă las de agricultură, să încep altă viață. Dacă acesta este modul în care este sprijinit un tânăr fermier…De două săptămâni și jumătate umblu peste tot să mi se rezolve problema și nu s-a făcut nimic. În tot acest timp, nimeni n-a rezolvat nimic!”, ne-a spus, supărat și deznădăjduit, fermierul din Satu Mare.

Conform lui Adrian Pușcaș, la nivelul județului său mai sunt în 70 de fermieri cîn situații similare cu a sa. Probabil situația se multiplică la nivelul fiecărui județ. Sunt încă fermieri care așteaptă ultimii bani din subvenția pe 2017, neînțelegând nici ei cum este posibil ca termenul de 30 iunie să fie depășit și încă să nu se știe cât și cum își vor lua banii.

Cât despre sistemul informatic de la APIA, clarificarea situației pentru licitația ce ar asigura inclusiv mentenanța este așteptată pe 9 iulie. Adică mâine. Să sperăm că după această dată, măcar noile milioane de euro pompate în specialiștii externi ai APIA să facă lumină: ce se întâmplă cu subvențiile lui Adrian Pușcaș și ai altor fermieri ca el?

Notă: Fermieri mici, medii și mari, Agrointeligența – www.agrointel.ro este alături de dumneavoastră. Dacă aveți o problemă, dacă vreți să semnalați o nedreptate, o situație ce nu ar trebui să existe în agricultura românească sau, dimpotrivă, o reușită personală, o performanță deosebită atinsă în fermă, vă rugăm să ne sunați la telefonul redacției: 0744.311.359 sau să ne scrieți pe adresa de e-mail: [email protected]


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!


7 comentarii

  1. Oameni buni de-acum or veni vremuri și mai rele uitativa cum schimba ghidurile peste noapte nici consultanți nu mai știu ce sa facă îs fac doar pentru ei parlamentari corupți sis bat joc de o țara varianta va fi sa vindem și sa plecam sunt și eu tânăr fermier dar nu se merita . Am văzut ca schimba legea cu vânzarea terenurilor a văzut cineva sa iasă un om de rând ca nu este de-acord sa vindem terenurile la străini nu doar fermieri mari cu mii de hectare gen musca pt ca ei au interese sa scadă prețurile sa cumpere de la țărani pe nimic pt ca străini au crescut prețurile și au făcut concurenta

  2. O sa serezolve. Mai greu .dar o sa .ti bage banuti.si eu am patit la fel.acu cateva zile mi.a intrat banii.dar azi am primit vwstea cea mare.al 4.lea an .iar la control.deci iar intarzieri la bani.iar la banca comisioane si penalitati

  3. ,,am ceva debite la APIA”. Corect, softul APIA nu merge mai departe deoarece este matricat pe pozitia ,,fara debite, fara datorii”. Povata, NU mergeti la avocat, el nu se uita la prima fraza, el doreste sa apere, sa caute, SA IA BANI, PROCENT % X 155…., si nu este de neglijat, deoarece INSTANTA va judeca dupa prima fraza. Cu functionarul public trebuie sa ai rabdare, el este doctor de ,,scenarii”, iti pierzi timpul. O spune ,,stan patitul”

Scrie un comentariu