• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • NOI SCHIMBĂRI LA LEGEA ZILIERILOR: Anunțul așteptat de TOȚI FERMIERII!

    Roxana Dobre -

    Legea Zilierilor, schimbată din nou. Regulile după care funcționează munca cu ziua ar putea fi modificate astfel încât fermierilor să le fie mai ușor de gestionat documentele care înregistrează activitatea legală a zilierilor. Astfel, completarea Registrului de evidenţă a zilierilor s-ar putea face şi săptămânal, nu doar zilnic, dacă un proiect de lege depus la Senat în acest sens va fi adoptat. Iniţiatorii măsurii consideră că această modificare este necesară pentru debirocratizarea sistemului.

    Potrivit legestart.ro, în forma sa actuală, Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri stabileşte că beneficiarul are obligația să înregistreze, în Registrul de evidență a zilierilor, în ordine cronologică, toți zilierii cu care exercită activități cu caracter ocazional iar registrul trebuie întocmit zilnic, exceptând perioadele în care nu se apelează la serviciile acestora.

    Proiectul legislativ modifică această prevedere, introducând posibilitatea întocmirii Registrului şi săptămânal:

    “Art. 8:  Beneficiarul are obligația să înregistreze, în Registrul de evidență a zilierilor, în ordine cronologică, toți zilierii cu care exercită activități cu caracter ocazional în baza prezentei legi. Registrul se întocmește zilnic sau săptămânal, exceptând perioadele în care nu se apelează la serviciile zilierilor.”

    De asemenea, se intervine şi asupra art. 11 din lege, după cum urmează: “Art. 11: (1) Pentru activitatea executată, zilierul are dreptul la o remunerație al cărei cuantum şi mod de plată se stabilește prin negociere directă între părți, în condițiile prevăzute la alin. (2).  Cuantumul remunerației brute orare stabilite de părți nu poate fi mai mic decât valoarea/oră a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și se acordă la sfârșitul fiecărei zile de lucru sau la sfârșitul săptămânii, înainte de semnarea în Registru la sfârşitul zilei de lucru sau la sfârşitul săptămânii de către zilier și beneficiar.”

    Aceste reglementări se vor aplica doar în cazul adoptării propunerii legislative în Parlament, ulterior promulgării şi publicării actului în Monitorul Oficial.

    Citiți și:

    BURSA ZILIERILOR 2018: Cu cât se plătește ziua la cules în câmp!

    SCHIMBARE URIAȘĂ ÎN LEGE: ASISTAȚII SOCIAL, ANGAJAȚI CA ȘI ZILIERI!


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel”

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA