• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • OFICIAL! TREI MOVILE – ferma cu CEA MAI MARE PRODUCȚIE la hectar cu RAPIȚA DEKALB!

    agrointeligenta.ro -

    Monsanto România anunță producțiile concursului DEKALB ”Generația 6 tone”, ediția 2018. În concurs au fost înscriși aproape de 30 de fermieri, dintre care 21 au rămas în competiție până a momentul recoltării.

    Producția record a anului a fost atinsă de ferma Trei Movile, din comuna Șiclău, Arad, unde hibridul DK Expression a reușit performanța de 5.974 de kilograme la hectar, la o umiditate de 6,8%.

    DEKALB a demonstrat și în acest an că are o genetică superioară, motiv pentru care de 11 ani suntem numarul 1 și în topul vânzărilor din România. Chiar dacă acest sezon a fost unul plin de provocări din punct de vedere al precipitațiilor și temperaturilor din primavară, în special în zona de sud, fermierii DEKALB au reușit performanțe notabile. Vârful de producție pe care am reușit să îl înregistrăm în acest an, chiar și video în cadrul unei recoltări publice, s-a obținut în zona de vest în județul Arad cu o producție de 5.974 kg. Ne-am continuat ascensiunea în piața românească prin lansarea în această vară a trei noi produse cu performanțe de producție de 6 tone: DK Expansion, DK Extime și DK Implement. Este de menționat și faptul că toleranța la scuturare a geneticii DEKALB a fost foarte vizibilă în acest sezon și fermierii au reușit să își salveze producția de intemperiile care le-au lovit fermele. Încă o dovadă că genetica DEKALB reprezintă alegerea sigură în orice fermă din România”, spune Daniel Stanciu, Director de Marketing Monsanto România.

    Fermierii cu cele mai bune producții la rapița DEKALB vor primi din partea Monsanto saci cu hibrizii DK Exception sau DK Expression.
    Câștigătorii premiilor concursului DEKALB ”Generația 6t”:
    Locul 1: 40 saci cu semințe de rapiță cu 5.974 kg/ha, Ferma SA Trei Movile, Arad
    Locul 2: 30 saci cu semințe de rapiță cu 5.736 kg/ha, Ferma SC Pietro Prodcom, Bihor
    Locul 3: 20 saci cu semințe de rapiță cu 5.500 kg/ha, Ferma SC BCDE Comimpex, Teleorman

    Pentru a se înscrie în concursul DEKALB ”Generația 6 tone”, fermierii au trebuit să semene cel puțin 25 de hectare cu hibrizii de rapiță DEKALB, dintr-o varietate de 11 produse pe care Monsanto le comercializează: DK EXCELLIUM, DK EXCEPTION, DK EXODUS, DK EXPRESSION, DK EXPRIT, DK EXSTORM, DK IMIDO CL, DK IMMINENT CL, DK IMPRESSION CL, DK IMARET și DK EXPANSION.

    În 2017, Premiul concursului ”Generația 6t” a mers la SC ALVALEX SRL, Jud. Teleorman, care au reușit performața de a depăși 6 tone, cu o producție de 6.040 kg realizată din semințele de rapiță DEKALB EXCEPTION.

    Mai multe detalii despre portofoliul de rapiță DEKALB găsiți pe www.dekalb.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia

    Ultimele știri

    UE intenţionează să îşi majoreze exporturile de alimente în China, în pofida tensiunilor comerciale Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi Lista produselor agricole din Ucraina pentru care se pot introduce taxe vamale