• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • TATUAREA OILOR: când, cum și cine are OBLIGAȚIA să marcheze animalele!

    Roxana Dobre -

    Tatuarea urechilor la ovine și caprine, informațiile oferite de Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ) pe care trebuie să le știe toți oierii. Din 7 iunie s-a dat oficial startul pentru marcarea prin tatuarea oilor și a caprelor, mai exact a urechilor acestor efective care beneficiază de subvenții de la APIA. Astfel, animalele care se află în controlul oficial al producțiilor și urmează să fie înscrise în Registrul Genealogic vor purta tatuat pe ureche un cod unic pentru fiecare animal și niciodată reutilizat!

    ANZ informează că astăzi, joi – 26 iulie, că a elaborat Procedura pentru Monitorizarea activității privind marcarea prin tatuare la speciile ovină/caprină, ca metodă suplimentară de identificare care se realizează astfel:

    – până la vârsta de 5 luni, produșii obținuți din ovinele/caprinele supuse controlului performanțelor de producție, obținuți din însămânțare artificială, montă naturală autorizată și transfer de embrioni, se marchează prin tatuare ca metodă suplimentară de identificare;

    – toate ovinele/caprinele, masculi și femele, animale de reproducție de rasă pură, care urmează să se înscrie într-un registru genealogic, se marchează prin tatuare ca metodă suplimentară de identificare.

    Procedura, care cuprinde informațiile importate necesare implementării OM 1045/2018, a fost transmisă asociațiilor conducătoare a registrelor genealogice ale raselor de ovine și caprine, în 25 mai 2018, cu confirmarea primirii acesteia. Mai mult a fost elaborată structura de cod pentru exploatațiile supuse lucrărilor de selecție, la nivel național, pe specii astfel:


    În baza acesteia, asociațiile conducătoare a registrelor genealogice au avut obligația să întocmească lista codurilor acordate fiecărei exploatații, să o comunice autorității competente și să o publice pe site-ul propriu pentru fiecare rasă.

    Tatuarea ovinelor și caprinelor: ce măsuri au luat asociațiile până în prezent

    Până în acest moment, pentru respectarea cerințelor de înscriere a animalelor în registrul genealogic, „conform regulilor acelui registru” și implementarea prevederilor O.M. 1045/2018, asociațiile conducătoare a registrelor genealogice la rasele de ovine și caprine au luat următoarele măsuri:

    1. Au acordat coduri pentru toți deținătorii afiliați registrelor genealogice rasiale, întocmindu-se o listă specifică fiecărui registru genealogic, care se va publica pe site-ul asociației respective.

    2. Lista codurilor de tatuare pentru fiecare deținător a fost transmisă:
    a) A.N.Z., pentru centralizare la nivel național și postarea acestor coduri pe site-ul instituției și inspecție;
    b) asociațiilor acreditate pentru efectuarea controlului performanțelor de producție, afiliate registrelor genealogice, pentru implentare și control;

    3. Au fost comandate și achiziționate trusele de tatuaj și materialele necesare efectuării tatuării animalelor.

    4. A fost modificată aplicația informatică pentru a se permite introducerea codului de tatuare al fiecărui deținător de ovine/caprine cu efective înscrise în registrele genalogice;

    5. Au fost organizate ședințe cu crescătorii în cadrul cărora aceștia au fost informați cu privire la obligativitatea folosirii marcării prin tatuare, ca metodă suplimentară de identificare, pentru ovinele și caprinele cuprinse în lucrările de selecție.

    6. La nivelul a trei asociații conducătoare a registrelor genealogice a început efectiv procesul de tatuare, astfel:
    – AJCO Dacia Hunedoara conducătoarea a registrului genealogic la rasa Țurcană;
    – ACO Dobrogea conducătoare a registrelor genealogice la rasele de tip Merinos, Lacaune,
    Suffolk;
    – ACOC 2003 Călărași conducătoare a registrului genealogic al rasei Ile de France.

    Potrivit ANZ, toate asociațiile au întreprins măsuri în vederea tatuării ovinelor și caprinelor de reproducție, ca metodă suplimentară de identificare, activitatea fiind la început, însă în viitor acestea vor aplica întocmai prevederile OM 1045/2018, iar ANZ va monitoriza, cu ocazia controalelor specifice, pentru animalele înscrise în lucrările de ameliorare, existența tatuării.

    Agrointeligența-www.agrointel.ro a scris în premieră despre acest subiect aici: EXCLUSIV despre TATUAREA URECHILOR LA OVINE. AnunțuL ȘEFULUI ANZ pentru TOȚI CRESCĂTORII DE OI!


    Te-ar mai putea interesa

    ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA