• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierul Acațiu Mora produce hamei pentru toată România

    agrointeligenta.ro -

    Cea mai mare problemă a târgumureșeanului Acațiu Mora, cel care deține jumătate din plantațiile cu hamei ale țării, este lipsa forței de muncă.

    „Eu sunt obligat să car muncitorii de la 100 de km și am asistați social în comuna unde am plantația de hamei și ei nu vin la lucru. Trebuie găsită o soluție legală, prin care să-i stimuleze să muncească. Să nu-și piardă ajutorul social dacă lucrează ca zilieri”.

    Acațiu Mora este patronul Moragroind SRL, cel mai mare producător național de hamei și președintele Asociației Producătorilor de Hamei din România. Înainte de Revoluție a lucrat într-un IAS (Întreprindere Agricolă de Stat) din Mureș ca inginer-șef mecanic și, fiindcă cunoștea toate utilajele de procesare a hameiului, a învățat și cultura hameiului. După ’90, sistemul de aprovizionare prin Întreprinderea de Comerț Exterior cu piese de schimb importate din fostul bloc comunist s-a prăbușit, iar Acațiu Mora a intuit potențialul aprovizionării IAS-urilor cultivatoare de hamei cu piese de schimb.

    Pe cele complicate le importa, iar pe cele mai simple a început să le realizeze într-un atelier, cu muncitorii săi. Următorul pas a fost acela de a aduce hameiul la un standard de prelucrare asemănător cu cel din Occident, pentru că berarii au început să importe hamei sub formă de peleți, așa că Acațiu Mora a cumpărat o presă second-hand de peletizare a hameiului. Pe măsură ce IAS-urile au început să fie lichidate pe tot teritoriul țării, afaceristul s-a văzut obligat să cumpere plantații de hamei, deoarece investise deja în utilaje de procesare, iar dacă culturile de hamei dispăreau, dispărea și afacerea lui. Decizia lui s-a dovedit, peste ani, a nu fi fost greșită. Acațiu Mora explică cât potențial are hameiul în România: „La necesarul berii din România, noi nu avem hamei cât e nevoie. În țara noastră sunt 500 hectare de teren cu sistem de susținere pentru hamei, din care doar 280 hectare se lucrează. Asta reprezintă doar 11% dintr-un total estimat la 2.500 hectare, pentru asigurarea necesarului de hamei al țării. Circa 70% din plantațiile de hamei sunt în Mureș. Dintre acestea 152 hectare sunt ale Moragroind, deci cam 50% din producția națională de hamei”.

    Producția medie de hamei la hectar obținută în 2017 de Acațiu Mora a fost de 1.000-1.500 kilograme la hectar, variabilă în funcție de soi, mai mică la soiurile aromate și mai mare la soiurile amare. Toată producția este vândută de producător „exclusiv” către consumatori de pe piața internă.

    Pe lângă industria berii, Acațiu Mora livrează o mică cantitate de hamei și către industria farma, unde e folosit pentru a i se extrage diverși componenți cu rol calmant. Acațiu Mora ne-a declarat că are o îndeletnicire pe care o face cu dragoste: „Hameiul e o plantă tare interesantă, pentru că o vezi cum crește, sub ochii tăi. La sfârșitul lui iunie, începutul lui iulie, când ajunge la 3-4 metri înălțime, dacă te așezi pe marginea șanțului, ai să vezi că până diseară a crescut cu 20-25 de centimetri”, spune fermierul.

    Firma Moragroind are și altă linie de business: construcțiile, însă activitatea principală e hameiul, care generează 60% din cifra totală de afaceri, care în 2016 a fost de 6,8 milioane de lei și i-a generat lui Acațiu Mora un profit ce se apropie de 1,5 milioane de lei.

    Acest articol a fost publicat în cadrul proiectului AgrointeligențaFERMIERII ROMÂNIEI


    Te-ar mai putea interesa

    Vasile Crapciu, crescător de vaci: Vânzările la lapte s-au prăbușit. Ne-au invadat supermarketurile Rubin Mihalca s-a întors din Noua Zeelandă pentru a-și face fermă de vaci acasă, la Borlești Tânărul Constantin Ștogrincă se pregătește să ducă mai departe ferma de 1.100 ha a familiei

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte