Creșterea animalelorŞtiri agricole

Despăgubiri Pestă Porcină Africană: Greutatea la calcul, cea atinsă de porci la Crăciun

Președintele PSD Liviu Dragnea a făcut un anunțt neașteptat despre despăgubirile pe care le vor promi acei crescători ai căror porci au fost sacrificați din cauza Pestei Porcine Africane. Liderul PSD a promis că oamenii nu vor fi despăgubiți la greutatea pe care porcii au avut-o când au fost ridicați din gospodării sau ferme, ci se va plăti contravaloarea greutății pe care suinele ar fi urmat să o atingă la Crăciun.

”I-am solicitat domnului ministru Daea şi domnului ministru Teodorovici şi, de asemenea, doamnei ministru să gestioneze această solicitare ca despăgubirile pentru gospodăriile de la care au fost sacrificaţi porci sau de la care, din păcate, s-ar putea să fie nevoie să sacrificaţi porci în continuare să nu se acorde la greutatea animalului care este în momentul respectiv, pentru că o familie creşte un porc sau doi şi avea de gând să îi crească până la Crăciun şi trebuie să stabilească până luni cei doi miniştri care este greutatea estimată la care de regulă ajunge până la Crăciun şi la acea greutate să fie acordate despăgubirile şi procedurile să fie acordate rapid. Banii sunt pregătiţi. Imediat după rectificare vor începe aceste proceduri şi în maxim o săptămână va începe alocarea de bani”, a declarat Liviu Dragnea.

Anunțul șefului PSD ridică o serie de întrebări în rândul fermierilor: se va achita diferențiat porcul sacrificat din gospodărie față de cel din fermă? Dacă da, ce criteriu se va aplica la microferme?

Pe de altă parte, procedura propusă de Liviu Dragnea ar simplifica enorm procedura de despăgubire, mai ales că în multe cazuri porcii au fost cântăriți ”din ochi”, fără folosirea unui cântar oficial. În unele localități, gospodarii vorbesc chiar că s-a negociat cu medicii veterinari ce greutate să se treacă pentru porcii sacrificați.

Până în prezent,  ANSVSA a anunțat că are înregistrate aproape 2.000 de dosare de despăgubire, iar din informațiile Agrointeligența – www.agrointel.ro, prețul mediu pentru porcii despăgubiți este de circa 6 lei pe kilogramul în viu.

”În ceea ce priveşte despăgubirile acordate celor afectaţi de pesta porcină africană, până la această dată au fost finalizate dosare de evaluare aferente despăgubirilor pentru un număr de 1.890 de exploataţii, cu o valoare totală de 6.789.410 lei. Dintre acestea, până în prezent, au fost plătite 84 de dosare, cu valoare totală de 222.060 de lei. De asemenea, se află în curs de finalizare evaluarea unui număr de 681 de dosare”, a declarat miercuri, 29 august, președintele ANSVSA Geronimo Brănescu.

În altă ordine de idei, Liviu Dragnea a propus și introducerea unui pachet compensatoriu pentru angajații fermelor unde efectivele au fost lichidate după confirmarea virusului de Pestă Porcină Africană.

La nivel național, virusul PPA a fost confirmat în 11 județe, ultimul adăugat pe listă fiind Buzău. Sunt aproape 800 de focare și peste 120.000 de porci au fost deja sacrificați.


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!


2 comentarii

  1. Ce om cumsecade este DraCnea !!!a dat ordin ferm celor doua ministere .
    Din peste 1800 de dosare deja depuse , sau verificat si aprobat cam 80 de dosare si sau inceput a plati aproximativ 60 de dosare si acestea plati partiale.
    Acuma DraCnea face trimitere la Craciun ( deci aminare) , iar dupa Craciun ce vor mai gasii ca sa mai amine ???????.
    Oameni buni care ati avut pierderi de porci asteptati , asteptati , asteptati ca bani nu au.

Scrie un comentariu