• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • OIERII ROMÂNI – APEL DE ULTIMĂ ORĂ CĂTRE AUTORITĂȚI!

    Ramona Dascălu -

    Crescătorii de ovine din judeţul Hunedoara solicită autorităţilor să reanalizeze decizia de interzicere totală a târgurilor de animale şi să revină asupra ei, în condiţiile în care zona nu este una în care să fie prezentă pesta porcină africană, iar fermierii se confruntă deja cu pierderi.

    „Ar fi bine ca autorităţile să reanalizeze decizia de interzicere a târgurilor de ovine la nivel judeţean şi cred că ar fi necesară o discuţie cu reprezentanţii crescătorilor de ovine pe acest subiect”, a declarat preşedintele Asociaţiei Oierilor de Munte „Retezatul Haţeg”, Pavel Iovăneasă potrivit jurnalulantena3.ro.

    Acesta a apreciat că medicii veterinari trebuie să se implice mai mult în prevenirea bolii şi să-i ajute pe fermieri cu sfaturi şi măsuri concrete, astfel încât crescătorii să nu aibă de suferit.

    “Consider că veterinarii trebuie să fie mai apropiaţi de fermieri şi să ne ajute pentru că noi suntem ca un lanţ în care depindem unii de alţii”, a explicat Pavel Iovăneasă.

    În ceea ce priveşte pierderile, preşedintele asociaţiei a exemplificat prin ceea ce s-a întâmplat după anularea celui mai mare târg de berbeci din ţară, care ar fi trebuit să se țină pe 5 septembrie, la Haţeg.

    „Au rămas oamenii cu berbecii nevânduţi. Ei ar fi trebuit vânduţi înainte de începerea perioadei de montă, altfel anul este pierdut. Anul trecut, la târgul de berbeci de la Haţeg au fost scoşi la vânzare 4.000 de berbeci”, a spus Iovăneasă.

    Preşedintele Asociaţiei Oierilor de Munte a mai spus că în judeţul Hunedoara erau programate, în ultima duminică din septembrie şi prima duminică din octombrie, două dintre cele mai importante târguri de ovine din ţară: „Ţurcana, regina munţilor” la Costeşti, în Munţii Orăştiei, respectiv „Breaza, regina ţurcanelor”, la Toteşti, lângă Haţeg, despre care nu se ştie dacă vor mai avea loc.


    Te-ar mai putea interesa

    Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață

    Ultimele știri

    S-a deschis târgul de animale de la Câmpeni cu o bază de achiziții bovine! Ucraina a început oficial negocierile de aderare la UE. Agricultura, prima pe lista discuțiilor Markus Kamieth este noul CEO al BASF