• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Un legumicultor a găsit reţeta pentru a vinde mai eficient: depozit frigorific pe bani europeni

    agrointeligenta.ro -

    Petre Grigore este din Mărăcineni (județul Buzău), o importantă zonă legumicolă a țării, dar a ajuns însă să facă legumicultură la Galați, pe aproximativ 180 ha, alături de fiul său Costin.

    O afacere de familie – firma Simongrig a fost înființată în urmă cu zece ani -, în care tatăl se ocupă de partea tehnică, iar fiul este administrator. Cei doi cultivă legume, care sunt mecanizabile integral și irigate, pentru că altfel nu se poate face legumicultură, după cum spune Petre Grigore. Se referă la cartofi timpurii (30 ha), ceapă (60 ha) și rădăcinoase (90 ha). În total însă, familia Grigore administrează circa 700 ha de teren, restul suprafețelor fiind cultivate cu plante tehnice și cereale.

    Aproape un sfert din producția de legume este vândută în rețeaua de retail – Metro, Cora sau Mega Image -, în timp ce restul ajunge la intermediari.

    Depozit modern cu bani europeni

    Simongrig deține una dintre cele mai mari investiții realizate cu bani europeni de legumicultorii locali. Este vorba de un depozit cu o capacitate de 2.500 de tone, care dispune de echipamente moderne de sortare și ambalare. Construcția acestuia a început în 2008 și a fost finalizată în 2010, după un concept revoluționar la acel moment în România, un depozit frigorific de legume pe sistemul «box», complet computerizat. O investiție mai mult decât necesară pentru producătorii de la Galați, mai ales că au marfă perisabilă.

    În ceea ce privește relația cu retailerii, Petre Grigore spune că este greu pentru legumicultorii locali să lucreze cu aceștia și pentru că prețurile obținute nu sunt pe măsura muncii. În plus, concurența importurilor, cel puțin când vine vorba de cartofi, este din ce în ce mai mare.

    O viață de legumicultor

    După o experiență de câteva decenii în agricultură, Petre Grigore s-a pensionat recent, însă nu poate să stea departe de domeniu. Numai că, acum, fiul său deține frâiele „afacerii“. Petre Grigore a absolvit cursurile Facultăţii de Agronomie din Bucureşti, după care a lucrat în agricultura de stat. Acesta a condus mai multe unități din Galați – a fost şef de fermă la IAS Iveşti, director tehnic la IAS Şendreni și Agrogal, iar mai apoi director executiv al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi pentru o perioadă de aproximativ trei ani. În 2001 a fondat firma Simongrig.


    Te-ar mai putea interesa

    Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Când se plantează roșiile în grădină – calendar

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA