Patria celui mai mare fruct din România. Recordul: 22 de kilograme

Fenomenul Dăbuleni, episodul 1 din 7. Reportaj publicat în revista Agrointel.

Dăbulenii, așezați de Dumnezeu undeva în sudul Olteniei, cum te uiți pe hartă ceva mai jos de Caracal, aproape de Dunăre, sunt celebri pentru un “rod politic” de soi, fiind colegiul provincial uitat de lume care a securizat intrarea în Parlament în ultimele mandate a “senatorului pepenilor”, Mircea Geoană, care în ascensiunea lui a ajuns nu doar președintele celui mai mare partid politic din România, dar la un moment dat a gravitat timp de o noapte (albă), la câțiva centimetri de dragostea lui, jilțul prezidențial (ocupat de altul). Însă dacă ar fi cunoscut doar pentru atât, Dăbuleniul ar fi doar sora mai prăfuită a Caracalului, celebru pentru alte câteva personaje fabuloase din presă și politică, care acum viețuiesc prospere pe malurile Dâmboviței.

Nu, Dăbuleniul profund este patria celui mai mare fruct din România, pepenele verde, sau lubenița cum i se spune în Banat, ori harbuzul, cum e el cunoscut de moldoveni. Am mers acolo ca să aflăm cum o zonă săracă, “blagoslovită” cu unul din cele mai neroditoare soluri, a reușit să devină lider la nivel național în producția de pepeni, fiind cunoscut de pe vremea lui Ceaușescu și consolidându-și puternic poziția în ultimii ani, când pepenii de Dăbuleni au cucerit inclusiv raioanele de fructe ale hypermarketurilor.

Pepenii au ieșit campioni din întrecerea cu restul plantelor

Deși conținutul în materie organică al solurilor nisipoase este de la 0,1 până la 1,2, maxim 1,5% în cele mai fericite situații (n.r. comparativ, cernoziomurile au 5-7% humnus), în zona Dăbuleni suma gradelor care se realizează, determină o timpurietate extraordinară a culturilor pomicole și legumicole. Aici fructele se coc mai devreme cu 10-12 zile față de restul zonelor, ceea ce se traduce automat într-un câștig la preț pentru producători. Cercetătorii agronomi au constatat că mixul de sol, climă și vecinătatea cu Dunărea (sursa de apă) se pretează foarte bine pentru plantații de viță de vie cu struguri de masă, pentru cartofi timpurii, piersic, cais și în anumite condiții chiar și cireș și vișin.

IMG_3169

Însă regele suprem al culturilor, a fost decretat pepenele. AURELIA DIACONU, directoarea Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni (SCDCPN Dăbuleni), explică care este rolul acestei instituții în explozia pe plan local a acestei culturi: “Pepenarii sunt o realizare a Stațiunii Dăbuleni. Ei nu erau până în anii 50, când s-au pus bazele Stațiunii de Cercetare, care a încercat diferite specii și a elaborat tehnologia pentru cultura pe solurile nisipoase, adică a încercat foarte multe specii și a venit cu soluții pentru fiecare, în condiții de soluri nisipoase și pepenii au fost una din preocupările noastre. Avem și trei soiuri de pepeni create la Dăbuleni: de Dăbuleni, dulce de Dăbuleni și Oltenia și tehnologia a fost pusă la punct inclusiv pe mulcire, altoire și oamenii au preluat foarte bine această cultură”.

Cum în culmea gloriei stațiunea a avut cam 900-1000 de angajați (față de doar 120 acum), care după orele de serviciu se întorceau acasă la familiile și gospodăriile lor și aplicau ce au învățat la stațiune, noile inovații din tehnologia de cultivare a pepenilor, s-au răspândit cu timpul în comunitate.

Pepenele verde are atâta priză în zonă nu doar fiindcă a existat know-how, timpurietate de recoltare ori producții ridicate, ci mai ales din pricina costurilor de producție, care l-au avantajat față de alte culturi. Punctează directoarea AURELIA DIACONU: “Strugurii de masă sunt la ei acasă și Dăbulenii sunt o localitate extraordinară pentru ei, prin calitate și timpurietate. Avem în colecția noastră soiul de viță de vie “Prima” care la 1 iulie era aproape copt. Anul trecut în 9 iulie era copt, în timp ce în alte zone ale țării strugurii de masă se coc în august, în septembrie. Dar de ce s-a extins pepenele în detrimentul plantațiilor? Fiindcă investiția într-un hectar cu pomi fructiferi sau viță de vie este foarte mare, în jur de 15.000 de euro și trebuie să ia împrumut din bancă și să aștepte trei ani până primește prima producție și este foarte greu pentru ei pentru. că încă sunt săraci, trebuie să recunoaștem. În schimb investiția la pepeni se ridică la 3000 de euro, dar nu trebuie să aștepți trei ani. Banii se întorc în același an și e singura lor sursă de profit”.

“În cartea de horticultură așa spune, că pepenele verde e originar din Africa de Sud și apoi s-a extins în orientul mijlociu. Cine l-a adus în România nu se știe, însă există scrieri care menționează că pe la o mie șasute și ceva, pepenele se cultiva în curțile mănăstirilor. Ăla galben are originea în Orientul Mijlociu și tot cam pe atunci e atestat și el în Țările Române”.

Dr Vasile Toma, secretar științific al Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni

Recordul experimental: 140 de tone la hectar

Dr Vasile Toma ne-a prezentat cum au fluctuat suprafețele plantate cu pepeni după Revoluție și ponderea pe care o ocupă zona Dăbuleni din total: “Imediat după Revoluție a crescut foarte mult suprafața cultivată cu pepeni în România. Aveam 27.000-30.000 de hectare cu pepeni înainte de 89, ca în 95 să ajungem la vreo 48.000 de hectare. Aproape s-a dublat suprafața. Fiind o cultură rentabilă, toată lumea punea pepeni. Acum cred că avem în jur de 32.000-35.000 de hectare, din care în zona Dăbuleni-Călărași-Bechet sunt peste 5000 de hectare din cele circa 7000, cât are Doljul. Doljul în general e liderul la pepeni, apoi urmează zona Galați-Brăila. Zona Dăbuleni dă cam 15% din producția de pepeni a țării și e cel mai mare bazin de pepeni extratimpurii”. Dacă analizăm suprafețele cultivate în localitatea Dăbuleni exclusiv, fără comunele învecinate, pepenii ocupă în jur de 1600-1700 de hectare, dintr-un total de 18.520 de hectare, pe când legumele în solarii ocupă doar 40 de hectare.

Producția record la SCDCPN Dăbuleni e de 140 de tone de pepeni verzi la hectar, în condiții de fertirigare prin picurare, însă e obținut pe o parcelă experimentală de 200 mp, cu cheltuieli de 20.000 lei/ha, sumele fiind estimate prin extrapolarea valorilor obținute pe micuța parceluță experimentală. Dacă am estima un preț mediu per kilogram de pepene de 0,4 lei, de pe producția record obținută pe parcela experimentală, ar rezulta un profit curat de circa 36000 lei (circa 8000 de euro).

IMG_3511

Experiementele cercetătorilor nu se pupă cu plantația reală din câmp, la care trudesc fermierii. La Dăbuleni se obțin adesea 80-100 de tone la hectar pentru culturile altoite și 70 de tone la hectar pentru culturile nealtoite. În cifre, o cultură de pepeni reușită arată cam așa. Un fruct are în medie o greutate de 10-12 kilograme, ceea ce înseamnă că la 5000 de plante pe hectar, sunt în medie doi pepeni la fiecare plantă, deci un total de 10.000 de pepeni. Altfel spus, la fiecare metru pătrat se obține o producție medie de 10 kilograme de pepene. Însă cel mai “gigantic” pepene a fost recoltat de pe nisipurile de la Dăbuleni în 2012: “Avea 22 de kilograme. E un hibrid vărgat numit Talisman, pe care l-am avut anul trecut pe un lot experimental la Stațiune”, ne-a declarat secretarul științific al Stațiunii Dăbuleni.

Pentru a fi la limita rentabilității, cultivatorii au o socoteală simplă de ținut. Producția trebuie să fie de minim 40 de tone la hectar, deoarece cheltuielile la o cultură de pepeni sunt foarte mari: la o cultură nealtoită investițiile sunt de 12.000-14.000 lei/ha, iar la una altoită de 19.000-20.000 lei/ha. Tot ce se obține de la 40 de tone în sus e plusul care le asigură rentabilitatea.

Directorul științific al SCDCPN Dăbuleni, cel care ne-a furnizat și cifrele de mai sus, estimează că majoritatea fermierilor care cultivă pepeni în zona Dăbuleni sunt profesioniști ai acestei culturi, obținând 60-70 de tone la hectar: “Nu e cultivator care nu aplică tehnologiile de cultură a pepenilor, că altfel nu se apucă”.

Ion Diaconu, președintele asociației “Casa Pepenilor Verzi Dăbuleni”, estimează că în medie, profitul e de 8000 lei, la o producție de 40 de tone, vândută cu 60 de bani/kg, profit ce crește dacă producțiile cresc. Iar inginerul agronom Octavian Dîrviș, inspector de specialitate al Primăriei Dăbuleni, estimează că în cel mai bun an, după amortizarea investițiilor, un pepenar poate rămâne în mână cu 15.000 lei/hectar.

Ion Diaconu își povestește experiențele extreme din activitate: “Producția cea mai mare am avut-o eu în 2007, în care am reușit să fac în medie 70 tone/ hectar, dar nu aveam contracte cu hipermarketurile și am vândut la preț prost, de 20 de bani. Cel mai bun preț l-am avut în 2012, când am vândut cu 0,7-1 leu/kg. Prețul a fost dictat de producția slabă, cerința mare și a fost și conjunctura că ungurii și polonezii n-au avut pepeni că au avut inundații și-atunci au venit și-au luat de aici, de la noi. Atunci a crescut cererea și cum oferta a fost puțină, am obținut preț bun. Veneau polonezii în căutare cu tirurile goale aici și pur și simplu încărcau marfa de la cine era cu pepeni la șosea. Plăteau ei încărcătorii, se ocupau de tot”.

11

Cei mai mari producători de pepeni din Dăbuleni au câte 16-17 hectare, însă aceștia nu reușesc să scoată mai mult de 3000-4000 lei/ hectar. Explică Ion Diaconu, președintele asociației “Casa Pepenilor Verzi Dăbuleni”: “Au cheltuielile mai mari pentru că lucrează doar cu oameni plătiți, spre deosebire de micul producător cu 1-2 hectare la care mai lucrează și ei și membrii familiei, iar forța de muncă din familie nu se contabilizează”.

În ceea ce privește pepenele galben, Vasile Toma consideră că acesta nu e mai rentabil decât pepenele verde, argumentul său fiind unul dezarmant : “Altfel s-ar fi extins cultura mult mai mult. Însă producția e mai mică și fiind mai perisabilă riscul de a nu-ți vinde marfa e mai mare, fiindcă un pepene galben a doua zi după ce a fost recoltat e riscul să nu mai fie bun, pe când un pepene verde, 5-6 zile tot rezistă”.

La SCDCPN Dăbuleni producția record la pepene galben a ajuns la 40 de tone/hectar, iar la nivel de Dăbuleni, producția medie e de 25-31 de tone/hectar la o investiție de 20.000 lei pentru hectarul de cultură altoită și 12.000 lei la o cultură nealtoită.

Prețul din piață versus prețul la care pepenii pleacă din Dăbuleni

În această vară, în prima decadă a lunii iulie s-a ajuns la anomalia ca un kilogram de pepene verde să coste 0,4 lei/kg la Dăbuleni și 2 lei/kg la comercianții de la colțul străzii. O creștere de preț de 500%, demnă de cluburile de fițe de pe malul Herăstrăului. Explicația o dă secretatul științific de la SCDCPN Dăbuleni: “Asta a fost și dedinainte de 89, când comerțul era dirijat: prețul la care vindeau unitățile era jumătatea celui din piață. Logic ar fi ca prețul din piață să fie dublu prețului de la parcelă, dar nu de 5 ori. Trebuie să câștige și transportatorul, trebuie să câștige și comerciantul, fiindcă el își asumă riscul de a rămâne cu marfa nevândută și de a pierde banii, dar nimic nu explică ordinul de mărime cu care crește prețul de la producător până când ajunge pe masa consumatorului”.

În plus, producătorii de pepeni nu mai acces la comercializarea direct către consumatorul final și chiar dacă rar reușește vreunul să străpungă bariera intermediarilor, cumpărătorul nu are nici un beneficiu din asta: “Dacă cumva apar pe piață și producători, ei sunt obligați de concurență să nu coboare prețul. Ei ar putea să dea mai ieftin”.

De altfel, unul din cele mai mari scandaluri de corupție din ultimii ani, în care a fost arestat primarul Sorin Apostu, primarul Clujului, arată cât de greu era pentru pepenarii din Dăbuleni să ajungă să-și vândă marfa direct către consumatori. Astfel, în motivarea arestării lui Apostu, procurorii au precizat că unul din liderii pepenarilor din Dăbuleni, Marin Stancu a fost cel care a strâns de la mai mulți producători din Dăbuleni câte 4000 de euro de căciulă, în total 50.000 de euro, pe care i-ar fi dat lui Apostu pentru a obține autorizație de vânzare de la Primăria din Cluj-Napoca. Mărturia lui Marin Stancu n-am putut-o obține, deoarece pepenarul a decedat în urmă cu un an.

“Bursa Pepenilor” de la marginea șoselei

Dr. Vasile Toma ne prezintă o mică evoluție a Bursei Pepenilor de la Dăbuleni, locul de pe marginea șoselei împânzit cu remorci, dubițe, căruțe, portbagaje, unde se întâlnește cererea cu oferta: “Anul acesta primii pepeni au ieșit pe 5 iunie, când s-au vândut cu 1,5 lei/kg. După două zile prețul a scăzut la 1,3 lei/kg și a 5-a zi deja era 0,7 lei/kg, pe urmă a scăzut la 0,35 lei/kg și apoi a crescut iar până la 0,4 lei/kg”.

15

Producția la Dăbuleni durează până pe 25 iulie, maxim 1 august, dar consumatorii găsesc pepeni românești pe piață inclusiv în septembrie, însă provin din alte zone și sunt cultivați cu alte tehnologii.

Înainte de 89, pepenii de Dăbuleni erau cultivați în mod tradițional și cel mai devreme se recoltau în 25 iulie, vârful de vânzare era la Sfântă Mărie și producția se întindea până pe 1 septembrie. Dar în ultimii ani s-a înlocuit semănatul de sămânță de pepene, introducându-se tehnologia cu răsad importat din Olanda și Turcia, s-a introdus protejarea solului cu folie de polietilenă, care împiedică evaporația și buruienile să mai crească
(n.r. așa zisa mulcire, care reduce la jumătate volumul de muncă cu lucrările mecanice și cu ierbicidatul) și fertirigarea prin picurare, astfel că s-a ajuns ca debutul recoltării să fie devansat cu o lună și jumătate, pe 5-10 iunie.

Inginerul Toma, șeful cercetării de la Stațiunea Dăbuleni, subliniază cercul vicios în care au intrat de bună voie pepenarii din Dăbuleni: “Din păcate, vrând să iasă primii cu pepeni pe piață, în extrasezon, când prețul e mai ridicat, toată lumea cultivă prin răsad, cu fertirigare și toți pepenii ies deoodată și din cauza asta scade prețul foarte mult, nemaiasigurându-le rentabilitatea. Dacă și-ar eșalona producția și recoltarea pe o perioadă mai lungă, rata profitului ar crește. Eșalonarea producției poate să o facă fie o asociație de producători, fie un fermier care are 20-30 de hectare, dar majoritatea își cultivă un hectar-două, că e sărăcie foarte mare și nu au bani pentru mai mult și toți vor să facă ce e mai scump și ce e mai bun. Culmea e că s-a ajuns ca culturile acestea foarte tehnologizate, în care investești foarte mult în răsaduri, folie, picurătoare,, ajung mai puțin rentabile decât culturile care necesită investiții mai mici, dar cu muncă făcută mai cu cap”.

Din acest motiv, SCDCPN Dăbuleni organizează întâlniri cu cultivatorii din zonă, în care le prezintă rezultatele cercetărilor și ce culturi dau rezultate bune pe solurile nisipoase și au șanse să devină rentabile în viitor. Ultima întâlnire a avut loc pe 11 iulie, când au venit câteva zeci, puțini poate, însă fiecare având în spate o suprafață de teren. Popularizarea cartofului și a viței are scopul să stimuleze diversificarea producției horticole din zonă.

12

Așa se face că deși pepenele rămâne pe mai departe campionul absolut, acum în zonă se cultivă foarte mult și tomatele, iar mai nou, cartofii timpurii sunt o cultură care realizează venituri foarte importante pentru zonă, ne spune AURELIA DIACONU: “Cu ani în urmă nici nu se punea problema să cultive cartofi în zonă, ori în condiții de irigare, anul acesta cultivatorii au avut producții de 40 de tone de cartof la data de 11 mai. Noi le-am insuflat și gustul pentru cartof. Au prins gustul cultivării cartofului de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare a Cartofului Mârșani, înființat în anul 1980 care s-a unit cu stațiunea Dăbuleni în 2006. Până în 80 aici nici nu se punea problema să se cultive cartofi. Cartoful se lua din zona de munte, ori acolo în zona Mârșani și aici, în zona Dăbuleni și Călărași (n.r. comună din Dolj vecină cu Dăbuleni), acum este o afacere cartoful”.

Scene din viața de pepenari

La un hectar cu pepeni se lucrează în general cam câte 3-4 luni pe an pentru că se începe de la a-ți face răsadurile din semințe, pe care și le face fiecare în seră, acasă, apoi pepenarul își îngrijește fiecare fază în parte până la plantat, care are loc în martie. Urmează perioada de plantare în câmp, în care se plantează într-o zi cu cel puțin 10 oameni, iar pe parcursul anului, sunt perioade de întreținere, care se succed cam o dată la 10 zile când se fac stropiri cu tratamente și îngrășăminte foliare cu câte 4-5 oameni odată. Forța de muncă cea mai multă trebuie la recoltat, când e nevoie în mod constant de 7-8 oameni care să asigure sortarea, încărcarea, descărcarea.

IMG_3713

Însă a fi pepenar înseamnă să fii dispus, ca vreme de câteva luni pe an, împreună cu familia, să renunți la civilizație pentru un stil de viață imemorial: “Fiecare din cultivatori are acolo un bordei unde stă, pentru că trebuie să-și asigure permanența la cultură. Pe lângă hoți, sunt ciorile care atacă și pot distruge cultura. Atunci omul bate cu un băț într-o țeavă și face zgomot. Sunt și niște pocnitori din astea cu butan, cu butelie, dar sunt folosite doar de cultivatorii care au suprafețe mai mari. Dar paza nu e numai pentru pepeni, ci și pentru echipamentele de irigat, pe care pot să li le fure. Din mai până în august dorm în câmp. E cineva în permanență acolo, în câmp. Au ei un bătrân în familie să îl lase acolo, că tinerii au de muncit. Acum în perioada de comercializare, când trebuie să își vândă marfa, nevasta e în piață, soțul îi cară”, povestește inginerul Toma.

Deși aparent e o îndeletnicire inofensivă, pepenarii își asumă și riscuri: “E o muncă colosală cu pepenii ăștia. În fiecare an cultura și comercializarea pepenilor lasă destule victime. Deja sunt vreo 2-3 care au murit ducându-și marfa la piață. Încarcă, supraîncarcă mașinile și apoi fac accidente”, recunoaște cercetătorul Vasile Toma și el pepenar (n.r. în timpul liber) până acum câțiva ani. Însă acestea sunt situațiile nefericite. În rest, în perioada de recoltat, imaginea străzilor din Dăbuleni e animată de scene de tot hazul: o Dacie trăgând după ea o căruță pline ochi cu pepeni, un cal care-și trage sufletul pe marginea drumului, înfulecând un pepene, o profesoară de informatică din Craiova, manevrând cu abilitate bărbătească volanul unei dubițe pline ochi cu pepeni pentru Metro.

Însă cele mai amuzante scene le văd localnicii, care se știu între ei. Inginerul agronom Octavian Dîrviș, inspector de specialitate al Primăriei Dăbuleni, descrie amuzat o secvență sugestivă la care a fost martor în ziua de dinaintea interviului acordat Agrointel: “În afară de primar, restul toți plantează pepeni, fie că e vorba de mine, de polițai sau de preot. Chiar ieri treceam cu mașina și popa era la tractoraș cu remorca după el, venea de duse pepenii. Acuma văzusei un polițai pe tractoraș, cu nevasta pe pepeni. Chiar el, polițai, să nu respecte legea, să o suie pe femeia lui pe marfă să o transporte până-n piață?”.

Din cauza cantităților mari de fruct ce trebuie manipulat, un obicei al pepenarilor vârstnici din Dăbuleni este revizia anuală: “Fiindcă își rup șalele, după ce termină, mulți dintre ăștia mai bătrâni se duc la băi”. Există însă și reversul medaliei, despre care ne vorbește producătorul Ion Diaconu: “La noi pepeni se consumă masiv. Nu există zi în care să nu se consume cel puțin un pepene. Oamenii la noi sunt sănătoși în sensul că muncesc mult, mănâncă fructe multe și roșii”.

IMG_6510

Cele mai dramatice momente pentru pepenari sunt atunci când Dumnezeu se mânie pe pepenari și-i blesteamă cu o grindină sau cu temperaturi de cuptor: “Pepenii care au fost loviți de grindină au semne pe ei și nu rezistă. Atunci pepenarii dau iama în cultură și rup toate fructele lovite, încercând să le salveze pe cele care au fost cât de cât cruțate. Iar când dau căldurile alea de 38 de grade pepenii ni se pătează, fiindcă fierbe apa în coajă până devine coaja albă, deoarece când e soarele prea aprig, pepenele se comportă exact ca o oală cu apă sub presiune, pusă pe aragaz” ne spune Ion Diaconu.

Dar mai dureros decât pedeapsa venită din cer, e pedeapsa venită din partea oamenilor, care la propriu dau “doi bani” pe truda lor, sau uneori nici atât. Sunt momentele când kilul de fruct nu valorează decât a 5-a parte din prețul unui litru de apă plată la bidon de plastic. Atunci au loc scene ireale, depănate cu revoltă în glas de inginerul agronom Octavian Dîrviș, inspector de specialitate al Primăriei Dăbuleni (la rându-i pepenar cu jumătate de normă în timpul liber) : “Am avut situații când remorci întregi și mașini cu pepeni au fost basculate la groapa de gunoi, pentru că nu au venit cumpărători și pepenele fiind o legumă perisabilă, mai mult de 4-5 zile nu stă, cu atât mai mult cu cât producătorii nu au mijloacele lor de transport, nu au condiții să le țină la frig, ca să le vândă cum le vine rândul. Atunci automat în câteva zile se deteriorează și-i duce la groapa de gunoi. Așa s-a întâmplat acum 2 ani.”

Piața de gros din Dăbuleni, o himeră. Pepenarii n-așteaptă după politicieni

Ion Diaconu, președintele asociației de producători “Casa Pepenilor Verzi Dăbuleni”, vorbește despre cel mai mare of al pepenarilor din zona sa: “La ora actuală nu s-a reușit să se facă la Dăbuleni o piață de-asta de gros unde să se poată stabili niște prețuri pe categorii de produse. Se vinde tot haotic, fără să fie ceva organizat. Din 2001 încoace cerem asta încontinuu. O piață de gros e necesară, fiindcă suntem principalul bazin cu timpurietate extratimpurie al României. Matca din zona Galațiului sau Gheorghe Doja ies mult mai târziu decât ies pepenii de la Dăbuleni. Avem acest avantaj competitiv datorită solului mai nisipos, care se încălzește mult mai repede, dând această timpurietate producției de pepeni față de celelalte zone ale țării”.

13

Sătui să mai aștepte ajutorul mult promis de politicienii care le-au promis la fiecare campanie electorală piață de gros, pepenarii s-au organizat într-un grup de producători ce are 6 membri fondatori, dar la care au aderat 80 de membri, pentru a putea negocia direct cu supermarketurile: “Fiecare membru își lucrează suprafața lui. În medie fiecare lucrează cam un hectar și jumătate. Deci noi, în Asociație, gestionăm producția de pe 120-140 de hectare. Vindem cam 50% către hipermarketuri și 50% către piața liberă. În 2012 am avut contract cu Real-ul, acum în 2013 am făcut cu Metro. Au și ei niște proiecte ale lor cu produse românești din toată gama de legume și fructe, inclusiv pepeni, proiecte în care vor să promoveze produsele locale, pentru că au o calitate mult mai bună, datorită faptului că încă nu s-a chimizat într-atât această cultură. Astfel, pepenii au un gust mai aparte, adică gust de pepene, comparativ cu cei din import. Prețul la supermarket e mai bun ca la colțul străzii și e un preț sigur, pentru că în relația cu supermarketurile stabilim un preț care nu se schimbă decât după maxim 10 zile și e permanent. Ceea ce noi vrem să realizăm e să stabilizăm niște prețuri, care să varieze foarte puțin, ca să ne putem face calcule”. Asociația “Casa Pepenilor Verzi Dăbuleni” a învățat să livreze marfă după standardele cerute de marii retaileri. Ion Diaconu ne povestește cum decurg ostilitățile atunci când tirurile cu pepeni sunt descărcate la platforma Metro: “Se face comisie de calitate, se ia fiecare palet în parte și se verifică, se taie câte un pepene și se dă ok-ul. Dacă ia zece pepeni din 10 cutii diferite și i-a tăiat și doar unul e crud, crudă, înseamnă că 90% sunt copți: «Merge» ”.

Asociația de producători condusă de Ion Diaconu, a încercat să profite și mai mult de avantajele date de unirea forțelor, însă fără succes: Noi am încercat să aducem grupat, pe societate, să comandăm un lot de sămânță pentru toți oamenii din Asociație, care ar fi însemnat un discount de 10-12%, față de prețul la care ne cumpărăm fiecare individual. Însă firmele care vând semințe nu au vrut să ne acorde o perioadă de plată de 30 de zile. Cum producătorii nu reușesc să aibă bani tot timpul și sunt forțați să apeleze la credite din bănci, nu putem mobiliza banii pe loc, cum vor comercianții de semințe.

Am mers la Primăria Dăbuleni, unde primarul lipsea, iar viceprimarul ne-a pasat către inginerul agronom al instituției, care ne-a asigurat că proiectul Pieței de Gros e mai aproape ca niciodată de a fi transpus în fapt: “Urmează. Chiar azi am avut un prieten care a fost la Alexandria și a spus că cât de curând urmează și piața de Gros. E un program transfronatalier în care intră și bulgarii, Călărași și noi”.

Cum a nimerit Mircea Geoană printre pepeni? Dr. Vasile Toma: “Probabil că culoarea miezului roșu a atras și PSD-ul aicea, dar eu cel puțin am reticență la domnul Geoană, pentru că de când e aici, de două mandate, el n-a fost niciodată aici, la Stațiunea Dăbuleni și asta spune multe. Ne-a promis că ne face piață de gros, promisiune pe care politicienii ne-o fac de 10-12 ani de zile. Se putea face mai mult la Dăbuleni”.

5 Comentarii la Patria celui mai mare fruct din România. Recordul: 22 de kilograme

  1. Trebuie sa corectez : cel mai mare dovleac este al unui elvetian care i-a depasit pe cultivatorii americani , devenind campion mondial cu un dovleac de cca 953 kg. !

  2. Cel mai mare fruct este al dovleacului care a depasit 50 kg/buc.Recordul este mult mai mare, depasind 250 kg/buc in S U A .

  3. Cumva, in urma articolului pare chiar usor surprinzator faptul ca pepenii ocupa doar 10% din totalul de hectare, desi vorbim de un procent foarte ridicat! Sunt curios cum vor evolua aceste cifre in timp (ar fi fost utile si niste date de anii trecuti), cu precadere daca va creste numarul de hectare ocupate de legumele in solar.

  4. Geoana a profitat de bunatatea oamenilor din Dabuleni.Are noroc ca oamenii sunt gospodari si isi fac singuri un trai decent.Felicitari pentru reportaj.Ne era dor sa citim ceva consistent despre agricultura romaneasca si valorile ei.La mai multe!

  5. cum se mai poate vota un „aproape presedinte” al tarii, cand el ca senator al locului nu a realizat nimic pentru oamenii care l-au votat si pentru care ar putea face atatea ? Misterele votului in RO sunt in continuare cea mai mare enigma a lumii.

2 Trackbacks & Pingbacks

  1. Patria celui mai mare fruct din România. Recordul: 22 de kilograme | FINANCIARUL - ultimele stiri din Finante, Banci, Economie, Imobiliare si IT
  2. Fenomenul Dăbuleni. Patria celui mai mare fruct din România. Recordul: 22 de kilograme | Olteanul.net

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*