Afacere profitabilă: Fructele uscate sunt ieftin de produs și tot mai căutate la export
agrointeligenta.ro -
Fructele uscate sunt o re-descoperire de dată recentă. Ele sunt vechi de pe vremea Mesopotamiei, dar abia recent au fost reinterpretate ca ingrediente esenţiale în dietele sănătoase, definind un tip de „producţie” profitabilă.
Culturile profitabile se referă la cultivarea unor specii de fructe şi legume, respectiv la creşterea unor specii de animale şi păsări care datorită caracterului lor aparte aduc valoare adăugată foarte mare celor care le cultivă, respectiv îngrijesc.
Ce facem atunci cu fructele, legumele ori materiile prime de origine animală cu totul şi cu totul obişnuite, care prin procesare devin produse cu valoare adăugată mare? Le putem spune producţie profitabilă? Termenul nu există, să zicem ca da.
Uscate, mai scumpe decât proaspete
Un kilogram de prune proaspete costă în piaţa Obor în jur de 3 lei, unul de prune uscate, tot acolo, în jur de 12 lei. Este normal ca un produs procesat să coste mai mult ca unul proaspăt, dar când diferenţa este de patru ori mai mare, ajungi să te întrebi cât de complex şi costisitor este acel proces şi mai ales câtă materie primă (fruct proaspăt) înghite.
Să pornim de la următorul reper – în jur de 12 lei costă 1 kilogram de prune uscate şi cam tot atât unul de ţuică de 30 de grade. Nici nu mai trebuie să facem vreo analiză asupra diferenţei dintre modurile de procesare care transformă materia primă, prunele proaspete – în mod evident deshidratarea este un proces mult mai puţin complex şi mai puţin costisitor decât pregătirea borhotului şi distilarea, ca s[ nu mai vorbim de costurile impuse de regimul fiscal.
Aparatele de deshidratare sunt accesibile
Faţă de cât investeşti şi cât câştigi, în mod clar, producţia de prune uscate, fructe deshidratate în general, este, să îi zicem, o producţie profitabilă. Pe piaţă sînt deja aparate de deshidratare de bucătărie la preţuri de 50 USD (cam 167 lei), preţul unui storcător de fructe obişnuit, dar şi echipamente care pornesc de la 1.000 USD (3.345 lei).
Prunele sînt doar cele mai răspândite dinre fructele uscate pe care le producem în România, dar la aceste aparate se pot deshidrata, prin reglarea programelor, în funcţie de textura şi de conţinutul de apă, orice fel de fructe şi chiar legume.
Fructele de la noi conţin în general multă apă – cel puţin patru cincimi – merele, caisele, cireşele, piersicile, perele, prunele conţin toate peste 80% apă. Prin deshidratare se elimină cam 90% din aceasta, ceea ce face ca pentru un kilogram de fructe uscate să se proceseze cam 3-4 de fructe proaspete.
Franța, cel mai mare producător european
Afacerea are toate şansele de succes iar oportunităţile de export sînt mari.
În primul rând şi la noi au încept să prindă rădăcini obiceiurile alimentaţiei sănătoase, în foarte multe dintre dietele de acest tip fructele uscate fiind incluse ca „gustări” între mese, înlocuind junk food-urile super calorice.
Sylvie O. expat francez, angajată la una dintre băncile româno-franceze mari din ţara noastră, o cunoscută, şi-a exprimat regretul că în oferta firmelor de catering de la noi nu se regăsesc şi fructele uscate – aşa cum se întâmplă în Franţa, dar şi în multe alte ţări din zona euro. Prunele noastre uscate o fac să meargă săptămânal în Obor pentru a-şi face „provizii” ieftine – care să o ajute să ăşi păstreze obiceiurile de consum cu care a venit din ţara natală. Franţa, patria sa de origine, este cel mai important producător de fructe deshidratate din Europa – producând chiar prune uscate.
Nu doar expatele au această nemulţumire, foarte multe dintre românce şi-ar dori să înlocuiască prânzul luat la birou prea bogat în calorii (sau prea suspect că ar conţine e-uri) cu fructe uscate – evident la nişte preţuri accesibile. Piaţa internă, unde apetitul pentru fructe uscate, va susţine creşterea consumului pe măsură ce producătorii locali vor veni cu o ofertă mai ieftină decât ce se găseşte adus din import în magazinele mai mult sau mai puţin bio, are doar ea un potenţial uriaş.
Premiul cel mare ar fi însă intrarea pe pieţele zonei euro un importator net cu un consum în creştere continuă de fructe uscate. Cele mai mari trei pieţe pentru fructele uscate ar fi Italia, Marea Britanie şi Spania, cu precizarea că este vorba de fructe uscate în mod nediferenţiat, deopotrivă fructe europene şi exotice.
Franţa este cea mai mare piaţă pentru prunele uscate – consumând aproape toată producţia internă şi importând foarte puţin. Turcia şi China sînt principalii producători non-europeni care pot aduce în Europa fructe specifice continentului.
Consumul la nivel european este însă în creştere ceea ce face loc pentru toată lumea – de ce nu şi pentru români, care au producţii semnificative de cireşe şi prune (unele dintre cele mai căutate fructe uscate), dar şi de mere şi pere şi chiar de caise şi piersici.
Domeniile de uilizare a fructelor uscate se multiplică de la un deceniu la altul – până în anii 1980 erau folosite în panificaţie, la prepararea unumitor specialităţi, în anii 1990 au fost descoperite de producătorii de cereale şi de iaurturi, anii 2000 le-au transformat în gustări, fiind consumate ca atare, între mese.
Conţinutul de apă al fructelor (%)
Mere – 84
Cireşe – 86
Pere – 86
Caise – 87
Piersici – 89
