• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Recoltă-record în podgorii: Vinul va fi mult și bun. Cu cât se vinde acum kilogramul de struguri

    Vlad Macovei -

    Producția de vin în acest an va fi de peste 4 milioane de hectolitri, cu cel putin 20% mai mare decât în 2012. Reprezentanții Patronatului Național al Viei și Vinului (PNVV) estimează ca în 2013, România va avea un record al ultimilor 3 ani din punct de vedere al producției de struguri si de vin.

    ”Spre deosebire de anii precedenți, nu s-au înregistrat importante manifestări extreme ale vremii, iarna a fost blândă iar perioadele prelungite de insolație din acest an au permis acumulările de zaharuri în struguri necesare producerii vinurilor de calitate” a spus Ovidiu Gheorghe, directorul general al PNVV.

    Pe lîngă aspectul calitativ, cantitatea crescută de struguri și vin din acest an se va rezulta din combinația a doi factori: intrarea pe rod a noilor suprafețe cultivate cu viță de vie ca urmare a investițiilor realizate prin SAPARD și Programul Național Suport pentru Sectorul Vitivinicol 2008 – 2013 (aproximativ 30.000 de hectare) și precipitațiile bogate de pe parcursul acestui an (cu aproape 15% mai mult decât anul precedent).

    Primele podgorii care au început recoltarea strugurilor, la jumătatea lui august, sunt cele din Banat și Dealu Mare, iar începând cu luna septembrie se desfășoară în toată țara.

    La această oră, reprezentanții PNVV estimează că strugurii pentru vin se vând în țară cu prețuri între 0,8 și 1,2 lei pe kilogram.


    Te-ar mai putea interesa

    Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia

    Ultimele știri

    Lista produselor agricole din Ucraina pentru care se pot introduce taxe vamale Evaziune cu usturoi din import. Prejudiciul se ridică la 500.000 de euro Ministrul Agriculturii din Ucraina – suspect într-un caz de corupție cu terenuri agricole