Comuna din România unde hectarul costă 46.000 euro și unitatea de măsură a producției e „lada de banane“

Polul legumiculturii din România e fără putință de tăgadă la Matca, în județul Galați. Am mers acolo să aflăm povestea completă, cu bune și grele, a mătcașilor, românii care s-au căsătorit cu legumicultura. Astăzi vă prezentăm prima parte a unui reportaj amplu, structurat în 6 episoade care vă vor dezvălui toate secretele fermierilor care au făcut profit chiar și în cei mai grei ani agricoli.

Dintr-o suprafață totală de 8758 de hectare, aproape 10%, cam 700-800 de hectare, sunt ocupate cu spații protejate de tip solar, majoritatea construite pe schelet de lemn. Conform datelor de la ultimul recensământ, Matca avea o populație de 12.240, din care 99,99% (cu excepția copiilor de până-n 10 ani și a persoanelor inapte de muncă) practică legumicultura. Deși bunăstarea individuală a locuitorilor comunei nu se răsfrânge direct asupra nivelului taxelor colectate de primărie, indirect, prin taxele plătite pentru imobilele fastuoase și pentru mașinile din fața fiecărei curți, precum și lipsa de mușterii care întind mâna după ajutoare sociale, reprezintă o gură de oxigen pentru administrația locală. Din datele furnizate de primarul comunei, Nelu Costea (39 ani), în Matca sunt doar 70 de dosare depuse pentru ajutor social, dintre care mai bine de jumătate sunt persoane cu dizabilități, cu probleme de sănătate, cu o situație critică în familie și care nu dețin pământuri. Doar 35 sunt persoane care nu au niciun orizont, dar sunt apte de muncă, ceea ce, raportat la totalul populației, înseamnă un procent de 0,29%. Primarul din Matca are o vorbă: „Numai care-s bătrâni și nu mai pot nu mai lucrează. Mătcașul muncește la legume până când moare. Vedeți în multe curți oameni cu sapa în mână și la peste 70 de ani și că muncesc în loc să stea. Să nu uităm însă că la un anumit moment capacitatea umanoidă de muncă cedează, pentru ei trebuie să găsim o formă legală ca la vârsta de pensionare să ai un minimum de pensie socială, fiindcă toată viața lor au trăit din muncă independentă și mulți nu au pensii“. Din totalul populației, în jur de 8 procente sunt adventiști, minoritate religioasă care a jucat un rol important în răspândirea legumiculturii în zonă în perioada comunistă.

Dacă Hamlet se năștea la Matca, s-ar fi întrebat: „A vinde sau a nu vinde“

Fermierul Dobrea Ionel (55 ani) a urmat unul dintre traseele tipice pentru legumicultorii din zonă: „Eu lucrez de vreo 30 de ani la solarii. Am lucrat înainte de ‘80 la Electroprecizia, la Săcele, dar după vreo 3-4 ani m-am întors acasă, la Matca, dacă am văzut că se câștigau bani mai mulți cu legumicultura și cu pepenii decât din munca într-o întreprindere“. Acum fermierul lucrează 3 solarii de câte 1000 de metri pătrați fiecare, la care se adaugă și o grădină de legume din câmp deschis. Rodul muncii sale îi permite un nivel de trai superior românilor de rând, însă vremurile sunt mai dure ca oricând pentru legumicultori: „O duceam bine tare pe timpul lui Ceaușescu, că munceam 2000 de fire de roșii și din 2000 de fire trăiai un an de zile. Luai 30-40.000 de lei și nici nu puteai să-i cheltui, că atunci erau ieftine toate, pe când acum iei 500 de milioane și nici vorbă să-ți ajungă. Vindeam la Focșani, la Iași, la Suceava, peste tot. Dacă aveai mașină dormeai în mașină. Era mai bine atunci, că tu produceai, tu vindeai. Acum ce faci? De exemplu, în piață la noi e 60 de bani kilul de roșii, în piețele din orașe e 2-2,5 lei. Vine cu duba, le ia de aici, ăla cu duba se duce la o piață de angro cum e la București și ăia le vinde din nou. Ăia câștigă 40-50 de bani la kil, iar ăla care vinde la tarabă nu riscă să-și cumpere o tonă de marfă. El ia 5 baxuri de roșii și 10 saci de castraveți sau cât crede el că vinde și după ce termină se duce și mai ia o tură. Deci ăla nu riscă nimic, dar prețul îl ține, tată, prea sus și din cauza asta nu poate lumea să cumpere, că ăla de la tarabă le ia cu jumate de preț și le vinde la dublu. Prea mult câștigă“.

Primarul comunei Matca, Nelu Costea, legumicultor la rându-i în afara jobului oficial, e siderat de presiunea prețurilor, care îi strivesc încet-încet pe legumicultori: „Pe roșii a fost jale în 2013. Am ajuns și la 0,2 lei pe kilogram. Eu, ca primar, am tot felul de delegații oficiale și la reședința de județ și la București. Când intru în câte un supermarket, în orașele prin care trec, mă apucă pandaliile și efectiv mă zgârii pe retină când văd diferențele colosale între prețul de achiziție, de 0,2-0,4 lei și 1-2 lei la tarabă. E o diferență imensă între producător și faza finală, consumatorul. În ecuația asta pierd atât producătorul, cât și consumatorul, iar intermediarul și comerciantul iau profitul“.

Pe holul primăriei, doi localnici își așteaptă rândul, pe băncuță, la o discuție cu oficiali ai primăriei. Și ei sunt tot deținători de solarii. Unul dintre ei, care își dă doar numele mic, Jenică, face radiografia anului agricol și a problemei majore a mătcașilor, care nu e realizarea producției, ci vânzarea ei: „Ai noștri or dat degeaba mașini cu roșii, acum câteva zile, că ajunsese 0,2 lei kilul. Cu chiu, cu vai ne mai dădeau angrosiștii câte 10 lei pe o cutie, dar trebuia să fie beton roșiile din ea. Dar ne-au dat 10 lei pe roșiile din bax împreună cu cutie, pe care noi dăm bani. Noi, legumicultorii, avem ca etalon baxurile de banane, că în astea se pun roșiile. Un bax plin are 25 de kile de roșii, iar un bax de banane gol costă la Matca 3-3,5 lei. Ni le aduc speculanții. Le culeg de pe la supermarketuri și vin de le vând fermierilor. Ne-am dus și noi pe la hipermarketuri la Galați și la București să luăm cutii goale de banane, dar fără 2 lei nu ți le dă. În vara asta unii, ca să scape de roșii, le-au dat cu totul“.

solare matca

An prea bogat: fermierii și-au aruncat o parte din recolta nevândută

Sus, pe culmea unui delușor de la periferia comunei, primăria a amenajat un loc unde fermierii își pot arunca resturile rezultate din urma exploatării solariilor. În acest an, în ciuda amenzii de 100.000 de lei primită de primărie, pentru neregulile de la groapa de gunoi, presiunea la minister a fermierilor a fost atât de mare, încât autoritățile de mediu de la București au permis repunerea ei în funcțiune. Și bine au făcut că au redeschis-o, că în 2013, legumicultorii au avut nevoie mai mult ca oricând de groapa de gunoi: „Se aruncă munți de mâncare. Aproape în fiecare an se aruncă mult, dar ca anul ăsta, niciodată. Anul ăsta s-au adus tone, pentru că știți ce s-a întâmplat? S-a făcut blocaj și e piața plină de roșii. Piața nu-ți oferă prețul, iar angrosiștii au interesele lor. Recent, un mătcaș a fost la București cu dubița cu roșii și după două zile s-a întors cu ele înapoi și erau roșii adevărate, nu făcături. S-a dus, n-a avut cui să vândă și dacă n-ai piață de desfacere, ce mai poți face? Le-a adus la groapa de gunoi. Dacă închizi și groapa de gunoi, unde duci tu toate vrejurile astea care rămân de la roșii și castraveți. Și un buldozer stă în permanență și le-mpinge la vale. Astea nu-s poluare, sunt numai resturi vegetale de roșii, ardei castraveți“. Privind din perspectivă inversă, Garda de Mediu are motivele ei pentru care a amendat comunitatea de la Matca, și anume, lipsa de păsare pentru natură, legumicultorii având obiceiul să azvârle celofanele înlocuite de pe solarii, laolaltă cu resturile organice. O recunoaște chiar paznicul gropii de gunoi: „Acum nu te mai lasă cu nicio bucățică de folie, cu nimic. De când s-a dat drumul din nou nu mai e voie cu plastice, dar omul mai uită, mai pune câte-un bidon, se mai nimerește printre resturile de plante și câte-un plastic, o folie, dar noi, fiind aici de pază le mai zicem: «Măi, ia-l acasă, fă-i ce-i faci, mai bagă-l pe dedesubt, eh»“.

Momentul vânat de toți legumicultorii, cel generator cu adevărat de profit, e primăvara, în aprilie, când prețurile roșiilor sunt la cer, așa că fiecare se zbate pentru timpurietatea producției. Însă și aici se duce o luptă dură pe prețuri, de data asta nu cu angrosiștii și samsarii, ci cu importatorii din țări cu clima mai blândă, precum Turcia, care au costuri de producție mici, deoarece nu folosesc încălzirea în solarii pe timpul iernii și pot jongla cu prețurile mult mai ușor: „Sunt niște șmecheri care nu plătesc nicio taxă și vin cu tirurile în țară. Până să ieșim noi cu pârga roșiilor noastre, prețul pe piață e 6-7 lei/kil. Cum ieșim și noi, mătcașii, turcii lasă prețul la 1,5 lei. Unde le-or găsi brusc așa de ieftine după ce atâta vreme le-or adus cu preț umflat? Treaba asta ne încurcă, pentru că dacă nu prinzi un pic de preț nu câștigi nimic la afacerea asta“.

VA URMA

7 Comentarii la Comuna din România unde hectarul costă 46.000 euro și unitatea de măsură a producției e „lada de banane“

  1. bunicul meu Dumnezeu sa-l ierte se ocupa cu legumicultura si avea sere . Muncea tot timpul dar niciodata nu am mancat legume mai gustoase in alta parte . Va felicit su Dumnezeu sa va dea putere si sanatate si nu uitati . semintele romanesti sunt cele mai bune !!!

  2. BAI FRATILOR,TURCII CA TURCII,CUM E TURCUL SI PISTOLUL,DAR NICI CU ASTIA DE LA MATCA NU IMI ESTE RUSINE.STIU DIN SURSA SIGURA CA AU 2 TIPURI DE SOLARII,PENTRU EI…SI PENTRU RESTUL.INTR-O TARA CIVILIZATA,AR FI INCHISI DIN CAUZA CA PENTRU BANI,OTRAVESC LUMEA.HALAL LEGUME,TOATE PLINE DE NITRITI SI NITRATI.

  3. cum adica sa arunci la gunoi munti de mancare/produse , cand altii prin alte parti ale lumii mor de foame? va era greu ma supercivilizatilor sa luati legatura cu o organizatie nonguvernamentala? de „pomana” sau de „donatii” ati auzit ma pseudobogatilor?

  4. Asta e prostia legumicultorului din Matca.
    Arunca la gunoi in loc sa faca TOTI contract cu o fabrica care sa vina si sa ia ce s-a strans pentru aruncat sau sa dea la casele de copii, caminele de batrani, cantinele sociale. Dar deh, prostia e mare!
    Oricum, legumele lor sunt fortate,sunt injectate!
    Ei mananca din gradini mai micute, nu din ceea ce fac ei in solarii.Tocmai din acest motiv.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*


ARIOSO