Sultanul Suleyman Magnificul face reclamă la mierea românescă şi n-a băgat nimeni de seamă?!
agrointeligenta.ro -
Producătorii români de miere nu prea au resurse pentru a-şi produce reclame şi cumpăra spaţiu publicitar în presa din România – cu atât mai puţin în cea din străinătate. Iar atunci când cineva vine să o facă chiar şi involuntar nu bagă nimeni de seama.
Într-un episod din Suleyman Magnificul sub Domnia Iubirii, difuzat pe Kanal D (pe limba noastră ar fi trebuit să i se spună totuşi Soliman) se aprovizionează cămara sultanului, padişahul padişahilor, împăratul împăraţilor, umbra Divinităţii pe Pământ, evident cu cele mai bune ingrediente, demne de papilele gustative ale unui om atât de important printre restul muritorilor de rând din şi dinafara Imperiului Otoman. Seker Aga, master chef-ul de la Topkapî (muuuult mai tare ca Hadad) tocmai primeşte un chiup mare de miere din Valahia. Produsul românesc pare atât de bun încât Sümbül Aga, un fel de prof’ de bune maniere şi belly dance la şcoala de fete din serai, nu se poate opri să nu îşi bage degetele în dulcea plasmă produsă de albinele lui Vlad al VI-lea Înecatul… pentru că este cea mai bună
Pe noi românii nu mai trebuie să ne convingă nimeni că avem cea mai bună miere din lume – dar restul oamenilor habar nu au de acest lucru.
Scena aceasta funcţionează ca un clip publicitar, la graniţa dintre ficţiune şi documentar de istorie culinară, transmiţând următorul mesaj – „Cine vrea să aibă pe masă baclava demnă de un Sultan Suleyman, musai trebuie să o prepare cu miere românească” – mierea românească este standardul de calitate absolut, un produs pentru VIP-uri.
Istoria confirmă calitatea și aprecierea de care se bucura mierea românească
Faptul că mierea românească era preferata sultanilor otomani poate fi documentat istoric – otomanii aveau registre şi cronici foarte îngrijite şi judicios făcute (dădeau foarte multă importanţă cifrelor şi statisticilor) despre tot ce se întâmpla la palatul imperial.
O întrebare…de ce preferau ei mierea românească? – ei care îşi puteau permite să cumpere miere din Italia, din Franţa, de oriunde – răspuns, pentru că era mai bună decât mierea din aceste locuri.
De ce spun asta – pe piaţa europeană despre mierea românească se spune că nu are „brand” – importatorul de miere românească cumpără mierea de la noi ca materie primă ieftină spunând că doar dacă el îi pune propria lui etichetă produsul devine vandabil.
O astfel de „reclamă” le-ar oferi unor copywriteri deschişi la minte material suficient pentru a croi o nouă imagine pentru mierea românească – dacă tot l-au inventat pe Dorel şi pe ciobanul cu smartphone.
Unii vor spune că e vorba despre o telenovela, o soap opera – un produs pentru mase – dar şi noi vrem să vindem mierea tot maselor, pentru că ne interesează să producem cât mai mult şi să obţinem profituri cât mai mari.
Într-o lume tot mai populară zona „soap” produce cele mai multe dintre gusturile umanităţii – de aici sunt lansate trendurile – mult mai mulţi oameni identifică Franţa cu decolteul lui Bardot decât cu romanele lui Balzac sau Flaubert, Rusia cu vodka decât cu Soljeniţîn, iar Argentina cu Messi-Maradonna şi muşchiul de vită decât cu Borges.
Mierea românească merită şi iată că poate să aibă brandul său – de „Miere a Sultanilor”. Ea nu mai trebuie vândută ca materie primă ieftină ci ca produs finit scump – iar faptul că este „din România” trebuie să fie nu un handicap pentru ea ci cel mai important dintre atu-uri.
Suleyman Magnificul… este considerată cea mai bine vândută telenovelă turcească de până acum. Serialele turceşti ajung în Asia Centrală – Kazahstanul una dintre cele mai dinamice ţări din regiune este cel mai mare cumpărător de producţii – în zona Caspică – în Azerbaijan, o ţară foarte bogată – în Golful Persic, în Africa de Nord, Balcani şi în Germania – sînt toate ţări unde mierea este un produs foarte căutat.
85% din producția națională pleacă la export
Potrivit estimărilor Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA) anul acesta producţia de miere nu va depăşi 17.000 de tone, cam 70% din nivelul obţinut într-un an normal din punct de vedere al evoluţiilor meteo.
Exporturile reprezintă motivul principal al acestei producţii la nivel naţional – 85% plecând peste hotare (11 460 tone în 2012).
Este foarte bine, pe piaţa internaţională preţurile sînt mai bune ca în România – ar putea fi însă şi mai bune dacă am rebrandui marfa – scenariştii lui Suleyman Magnificul… ne-au dat o mână de ajutor.
Haide! Un pic de imaginaţie!
