• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce amenzi riscă proprietarii care își vor vinde terenurile fără să-și anunțe vecinii și arendașii

    agrointeligenta.ro -

    Vânzarea terenurilor agricole extravilane fără respectarea dreptului de preempţiune al coproprietarilor şi vecinilor persoane fizice şi arendaşilor ar putea fi sacţionată cu amendă contravenţională de la 50.000 lei la 100.000 de lei, au decis senatorii.

    Parlamentarii au adoptat, cu 93 de voturi „pentru”, 12 voturi „împotrivă” şi nouă abţineri, proiectul de lege propus de Guvern privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice şi de înfiinţare a Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare.

    Tinerii până în 40 de ani au și ei întâietate la cumpărare

    Drept de preempţiune vor avea, de asemenea, persoanele fizice cu vârsta de până la 40 de ani care desfăşoară activităţi agricole pe raza administrativ-teritorială a localităţii şi statul, la preţ şi în condiţii egale, în ordinea stabilită prin lege.

    Încălcarea acestor prevederi va constitui contravenţie şi se va sancţiona cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 de lei.

    În proiect se mai arată că aceste prevederi se vor aplica persoanelor fizice, cetăţeni români, respectiv cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene sau ai statelor care sunt parte la Acordul privind Spaţiul Economic European, precum şi apatrizilor cu domiciliul în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene sau ai statelor care sunt parte la ASEE.

    Cetăţeanul unui stat terţ şi apatridul cu domiciliul într-un stat terţ pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în condiţiile reglementate prin tratate internaţionale, pe bază de reciprocitate, se mai stipulează în proiect.

    Potrivit proiectului, verificarea îndeplinirii condiţiilor de vânzare-cumpărare a terenurilor agricole situate în extravilan de către persoanele fizice menţionate se va face de către Autoritatea pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Financiare.

    Această autoritate, care se înfiinţează prin proiectul adoptat de senatori, preia atribuţiile, personalul şi patrimoniul Agenţiei Domeniilor Statului.

    Autoritatea va asigura, printre altele, publicarea ofertelor de vânzare-cumpărare, va verifica exercitarea dreptului de preempţiune şi îndeplinirea condiţiilor legale de vânzare-cumpărare de către potenţialul cumpărător şi emite avizul necesar încheierii contractului de vânzare-cumpărare al terenurilor cu destinaţie agricolă de către persoanele fizice care fac subiectul legii.

    Comisia de specialitate a propus plenului să voteze PENTRU

    Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, sesizată în fond cu acest proiect de act normativ, a propus plenului, în unanimitate, să adopte legea în forma propusă de Executiv.

    La începutul şedinţei de luni, senatorii au votat dezbaterea proiectului în procedură de urgenţă, după ce liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, a remarcat că acest proiect a ajuns să fie discutat deja „într-o procedură de extremă urgenţă” şi că un vot în acest sens nu îşi are rostul. „Azi a sosit legea la Senat, nici nu a apucat bine comisia de specialitate să fie sesizată de Biroul permanent că a şi întocmit raportul”, a afirmat democrat-liberalul.

    Senatul a adoptat acest proiect de lege în calitate de primă Cameră sesizată, acesta urmând să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor.

    Sursa: mediafax.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Moise, MADR: Peste 5.000 ha de teren s-au scos din circuitul agricol pentru parcuri de energie Cadastru și intabulare teren: acte necesare și prețuri Cărți funciare eliberate gratuit pentru proprietarii de terenuri agricole

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte