• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Crescătorii de porci au un motiv de bucurie: Preţul cărnii de porc la poarta fermei a crescut faţă de anul trecut

    agrointeligenta.ro -

    Preţul cărnii de porc la poarta fermei a crescut faţă de anul trecut, când fermierii erau în pierdere, a declarat pentru bursa.ro Ioan Ladoşi, președintele Patronatului Român al Cărnii de Porc (ARCP), subliniind că acesta ajunge, în viu, la 6,5 lei/kg.

    „Preţurile noastre sunt similare cu cele de import, de care suntem foarte dependenţi”, a spus Ladoși pentru cotidianul economic.  Preşedintele PRCP susţine că, în perioada noiembrie-decembrie, cererea este mai mare în acest domeniu, dar nu atât de mare încât să determine o majorare a preţurilor. Cererea de carne de porc este satis¬făcută aproape în mod egal (50%-50%) din producţia autohtonă şi din import, conform lui Ladoși.

    Cerere mai mare cu 30% față de 2012

    Sabin Fane, directorul de marketing de la Billa, ne-a declarat că, în acest moment, cantităţile de carne de porc sunt suficiente pentru a acoperi cererea, care este cu circa 30% mai mare faţă de cea din 2012. „Preţul carcasei de porc este cu aproximativ 1,5% mai mic decât anul trecut”, a precizat Fane pentru bursa.ro. Potrivit reprezentantului Billa, acest lanţ comercial achiziţionează carnea de porc exclusiv de la fermierii autohtoni.

    În hypermarketurile Auchan, vânzările de carne de porc au crescut cu peste 60%, în primele 15 zile din luna decembrie faţă de acceaşi perioadă a lunii noiembrie, au spus reprezentanţii companiei, au precizat: „În aceste săptămâni avem oferte pentru produsele de carne de porc specifice perioadei. Oferta de carne de porc este 100% produs românesc. Încă de la deschiderea primului hipermarket Auchan, oferta de carne de porc a fost 100% din România”.

    Şi reprezentanţii lanţului de hypermarketuri Metro au declarat că există ofertă de carne de porc, în toate magazinele reţelei.
    Adina Tîmplaru, Head of Corporate Communications în cadrul Metro, a precizat că cererea este în creştere faţă de anul trecut. Potrivit domniei sale, carcasa de porc costă între 9,2 şi 9,5 lei pe kg (fără TVA), circa 90% din ofertă provenind de la producătorii autohtoni. „Ca întotdeauna în decembrie, carnea de porc şi produsele din carne de porc sunt cele mai vine vândute produse de la raionul de carmangerie”, potrivit reprezentanţilor Cora, care ne-au precizat că magazinele sunt aprovizionate constant cu acest tip de produse, „din care nu lipsesc purceluşii de lapte sau jumătăţile de porc”.

    Preţurile au rămas constante faţă de o perioadă obişnuită, au mai spus sursele citate, subliniind că oferta autohtonă este preponderentă: „Carnea de porc din România este de foarte bună calitate, spre deosebire de vită, unde e mai greu să găsim furnizori de calitate constantă. Şi la vită, însă, avem în principal furnizori români”.

    În această perioadă, pe lângă porc se cumpără foarte bine şi celelalte specialităţi, precum raţa, curcanul sau iepurele.

    Foto: nutricom.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Satul cu cea mai gustoasă brânză. Oile pasc iarbă pe soluri sărăturate și bogate în minerale Preț carne 2024. Cât costă un kilogram de carne de porc cumpărată de la un mic fermier Cum sunt păcăliți românii care cumpără brânză din piețe și magazine

    Ultimele știri

    Rezultate solide pentru Agricover în 2023 și peste 10.000 de fermieri în portofoliu O dronă militară a căzut în zona fermei Filipoiu din Insula Mare a Brăilei – primele imagini Au apărut, în piață, primele roșii românești. Prețul lor – dublu față de cel al cărnii