• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce spune Daniel Constantin despre protestele săptămânale din fața Ministerului Agriculturii

    Roxana Dobre -

    Ministrul Agriculturii Daniel Constantin spune că fermierii care protestează aproape săptămânal în fața instituției au mereu o ușă deschisă și o cale de dialog din partea ministerului. “Orice fermier nemulțumit reprezintă o problemă foarte serioasă pentru mine. Au fost 42 de protestari, dacă nu mă înșel, acum două săptămâni iar miercurea trecută alți 40-50 de oameni care au protestat și probabil vor mai protesta. Sigur motivele țin de activitatea locală, Direcția Agricolă Giurgiu iar altele de activitatea centrală. Oricare ar fi motivele noi le vom lua în calcul fără niciun fel de problemă”, a declarat ministrul.

    El spune chiar că a fost acuzat în coaliția de guvernare pentru că „deschide prea mult ușa și că vorbește cu toți fermierii, chiar și cu cei care sunt împotriva, politic vorbind, Guvernului”. „Eu vreau să se știe că orice fermier are ușa deschisă la Ministerul Agriculturii. Eu am discutat și cu cei care protestează dar și cu cei care vor protesta. Sigur că nu poți să îi mulțumești pe toți dar cred că majoritatea fermierilor din țară apreciază faptul că s-au realizat multe lucruri mai ales că a existat sprijin politic și la nivelul Ministerului de Finanțe dar și la cel Primului-ministru”, a declarat astăzi Daniel Constantin pentru ziuanews.ro.

    Sindicatul Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine din România, afiliat la Agrostar, a anunțat deja că pichetează, mâine – miercuri, 21 octombrie, între orele 11.00-14.00, sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Este cel de-al treilea protest din ultimele săptămâni, când, membrii acestei organizații au scandat în fața instituției.


    Te-ar mai putea interesa

    Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel” Când se plantează roșiile în grădină – calendar Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători

    Ultimele știri

    Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA Fermierul Gheorghe Holom: Semănăm porumbul a doua oară. Prima dată ni l-au distrus mistreții Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere