• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • George Turtoi, propus secretar de stat în locul lui Achim Irimescu

    agrointeligenta.ro -

    Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, l-a propus pe George Turtoi, directorul general al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), pentru funcţia de secretar de stat în minister, după ce Achim Irimescu va părăsi postul de la 1 februarie.

    „Am înaintat astăzi premierului propunerea de numire în funcţia de secretar de stat a domnului George Turtoi, în prezent director general la APDRP. Am vrut să fie cineva din sistem, pe care să-l promovăm într-o funcie tehnică. Are toate cunoştinţele necesare şi toate abilităţile pentru a coordona ambele agenţii de plăţi şi autorităţile de management de la nivelul Ministerului Agriculturii şi de asemenea Direcţia de Politici Europene”, a declarat Daniel Constantin pentru Mediafax.

    El a adăugat că pentru funcţia de director general al APDRP va „merge” tot pe experţi din cadrul ministerului. Astfel, adjunctul lui Turtoi, Eugen Popescu, va fi avansat în funcţia de director general al agenţiei.

    „Cred că este un semnal destul de important şi pentru angajaţii celor două agenţii de plăţi. Este o motivaţie şi pentru ei că dacă vor lucra foarte bine vor avea toate şansele ca pe un sistem profesionist să avanseze. Premierul a fost de acord cu propunerea şi probabil că va semna decizia astăzi-mâine şi sper ca până la sfârşitul săptămânii să fie publicată în Monitorul Oficial”, a mai spus ministrul.


    Te-ar mai putea interesa

    Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii

    Ultimele știri

    Alertă meteo de vreme severă! Ploi și căderi de grindină până vineri dimineață Ferma de sparanghel – afacerea cu care frații Toma au dat lovitura Preț miei de Paște vs. preț miei la export. Alegerea oierilor – dificilă!