• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • George Turtoi este, oficial, secretar de stat. Vezi cine îi va lua locul la APDRP

    agrointeligenta.ro -

    Premierul Victor Ponta l-a numit în funcția de secretar de stat la Ministerul Agriculturii pe George Turtoi, care era directorul Agenției pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, potrivit unei decizi publicate ieri în Monitorul Oficial. Turtoi îl va înlocui pe Achim Irimescu în echipa ministrului Daniel Constantin.

    „Am vrut să fie cineva din sistem, pe care să-l promovăm într-o funcie tehnică. Are toate cunoştinţele necesare şi toate abilităţile pentru a coordona ambele agenţii de plăţi şi autorităţile de management de la nivelul Ministerului Agriculturii şi de asemenea Direcţia de Politici Europene”, a declarat Daniel Constantin pentru mediafax.ro.

    El a adăugat că pentru funcţia de director general al APDRP va „merge” tot pe experţi din cadrul ministerului. Astfel, adjunctul lui Turtoi, Eugen Popescu, va fi avansat în funcţia de director general al agenţiei.

    „Cred că este un semnal destul de important şi pentru angajaţii celor două agenţii de plăţi. Este o motivaţie şi pentru ei că dacă vor lucra foarte bine vor avea toate şansele ca pe un sistem profesionist să avanseze. Premierul a fost de acord cu propunerea şi probabil că va semna decizia astăzi-mâine şi sper ca până la sfârşitul săptămânii să fie publicată în Monitorul Oficial”, a mai spus ministrul.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA la ovine/caprine, reguli finale: Berbecii cu origine și adeverința de la asociații – eliminate! Când se seamănă semințele de roșii Plânsul viței de vie. De ce ”plânge” via primăvara

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte