• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Liviu Neagu, director general Bergerat Monnoyeur: Nu este destul să ai doar tractoare și combine. Buldoexcavatorul Caterpillar este ”vedetă” în agribusiness

    Vlad Macovei -

    Investițiile în utilaje pentru desțelenit de terenuri, drumuri de acces, canale de irigații, toate acestea fac diferența dintre un fermier bun și unul foarte bun. Nu e suficient să ai doar tractoare și combine, ne-a convins Liviu Neagu, director general Bergerat Monnoyeur, reprezentant exclusiv Caterpillar în România. Acesta a acordat un interviu exclusiv revistei Agrointeligența vorbind de secretatele performanței în agricultură.

    Se poate vorbi în acest moment de o nouă strategie a Bergerat Monnoyeur, cu un focus special pe agricultură?

    Sigur, pentru România putem vorbi de o nouă strategie, o strategie care a existat întotdeauna în planurile noastre de activitate. Există un anumit ranking în ceea ce privește prioritizarea anumitor domenii și, având în vedere evoluțiile din ultima perioadă, bune, ale sectorului agricol, credem că este un moment prielnic pentru a concentra, pentru a dirija mai multe eforturi și resurse către acest segment.

    Putem spune că, în urmă cu 10 ani, agricultura românească, ca business, nu era suficient de dezvoltată, astfel încât să atragă atenția unor companii precum Bergerat Monnoyeur?

    Când vorbim despre grupul Monnoyeur, așa cum știți acesta are și o altă companie în România IPSO, unde suntem distribuitorii exclusivi pentru John Deere, Kuhn și o serie întreagă de alți producători. Întrebarea dvs. ar avea două fațete, două variante de răspuns: prioritatea agricultorilor erau investițiile în teren, nu neapărat cumpărat teren, dar luat în arendă, deci să aibă obiectul muncii, lucru care s-a realizat treptat, treptat. După aceea, legat de existența terenului, trebuiau asigurate condițiile pentru a-l prelucra cât mai bine și cât mai economic, deci a apărut nevoia de a investi în utilaje agricole specifice, iar în acest moment credem că, cel puțin o parte dintre jucătorii de pe piața agricolă din România, pot trece la faza următoare, și anume la optimizarea activitățiilor lor, care optimizare înseamnă nu numai pregătirea terenului, înseamnă și drumuri de acces și stocare și o desfășurare mai largă de activități, decât cele care erau văzute acum 10-20 de ani, în care pur și simplu cultivai pământul, puneai sămânța în pământ, creștea, recoltai. Apare problema ce se întâmplă cu paiele,cu cocenii, cum îi tratezi, apar segmentele de bioenergie, apare biomasa, probleme care s-au făcut din ce în ce mai active, unde fermierii vor trebui să investească, să-și regândească un pic businessul.

    caterpillarȘi aici intervine brandul Caterpillar, în această a treia etapă de care spuneți?

    În această a treia etapă intervine brandul Caterpillar pentru că e clar că agricultorii, fermierii au nevoie să acumuleze capital de lucru, să acumuleze teren. Sigur că dacă ai 100 ha nu te gândești să investești într-un greder, într-un încărcător sau într-un buldoexcavator, astfel încât să-ți optimizezi costurile. Natura este pe undeva imprevizibilă, dar s-a demonstrat, cel puțin în alte țări, că poate fi ajutată, nu controlată. Deci nu putem controla natura, dar putem să intervenim și să ajutăm natura atunci când este neprielnică, și aici vorbim despre irigații și despre pregătirea terenului într-o altă manieră. Dacă vă uitați la producția și productivitatea pe hectar în România o să vedeți că, din păcate, deși avem soluri foarte bune, suntem undeva la jumătate sau la o treime din ceea ce se realizează în străinătate. Acesta este momentul în care fermierii, fermierii mari, inclusiv ei, chiar dacă fac producții mai mari sau apropiate de ceea este în străinătate, trebuie să-și analizeze în profunzime business-ul. Să nu uităm că micile detalii vor face diferența.

    Spuneați foarte bine că, practic, din punctul de vedere al echipamentelor și al utilajelor, agricultura nu înseamnă doar tractoare și combine și, până la urmă, și fermierul român trebuie în acest exercițiu de schimbare a mentalității să înțeleagă acest lucru. Puteți detalia această afirmație?

    Sigur că o putem detalia. De exemplu, sunt terenuri care nu au mai fost cultivate de 4-5 ani, pe care există posibilitatea să obținem acea subvenție europeană la hectar, astfel de terenuri trebuie pregătite, trebuie desțelenite. Este momentul în care lucrezi cu un buldozer care este echipat special pentru a face acest lucru. Poți încerca și cu un tractor obișnuit, dar vei avea cheltuieli mai mari, pentru că nu este o mașină făcută pentru astfel de operațiuni. Vorbim despre combine pentru recoltat grâu, orz, care au valori de până la jumătate de milion de euro. Combinele acestea trebuie să aibă drumuri de acces, trebuie să creezi și să întreții drumul respectiv. Altfel, dacă ai stricat o combină, și ești în plină campanie de recoltare, ai pierderi mari. Îmi aduc aminte de un studiu, de o informație, care se vehicula prin anii ‘90 în străinătate. La grâu, dacă n-ai recoltat atunci când trebuie, fiecare zi de întârziere înseamnă o pierdere de 1%, ai întârziat 10 zile, înseamnă 10% pierdere. Timingul în agricultură este mult mai important decât timingul în infrastructură. Și în infrastructură, vine iarna, vine gerul, dar în primăvară poți să recuperezi. În agricultură vorbim despre un timing care TREBUIE respectat și marii fermieri merg pe această idee pentru a se asigura că au totul pregătit și vor recolta la momentul optim, cu cât mai puține pierderi. Aceste pierderi fac diferența între a fi un fermier bun și a fi un fermier foarte bun.

    Dacă ar fi să detaliați puțin oferta dvs. pentru zona asta de agribusiness, de fermieri, cum ați prezenta-o, din portofoliul dvs.? Care credeți că sunt echipamentele sau utilajele care se adresează sectorului de agribusiness?

    Sigur, acum vorbim despre utilaje indispensabile, pe undeva, în sectorul de agribusiness și primul care îmi vine în minte acum este și “vedetă”, pentru că are cele mai mari vânzări, este vorba despre buldoexcavator. Acesta permite pregătirea ușoară a drumurilor de acces sau a căilor de acces în zone ușor inundabile. Permite, de asemenea, în zona punctelor de stocare, operații de manevrare a cerealelor, sigur cu productivitate mai mică, dar în caz de urgență poate să fie folosit. Alte utilaje potrivite sunt mini-încărcătoarele de gen skid steer care au o manevrabilitate extrem de mare și nu sunt foarte scumpe. Acestea sunt utilaje foarte versatile, poți să sapi tranșee, poți să cureți canale, poți să faci găuri pentru puțuri. Pentru zona de irigații mașina aceasta o oferim cu un trencher.
    De altfel, zona de irigatii presupune trei segmente. În primul rând, marile canale de irigații trebuie fie construite, fie întreținute, fie decolmatate și acesta este segmentul unde propunem excavatoarele. Al doilea segment, se referă la canalele secundare, care la fel trebuie realizate și întreținute; este un segment la care se pretează foarte bine buldoexcavatorul și miniîncărcătorul. De asemenea, rețeaua de canale de irigații poate fi construită cu un minîncăcător. Skid steer-ul a avut o bună audiență la cei câțiva fermieri pe care i-am contactat, apropo de utilitatea acestui produs echipat cu trencher. Au părut foarte, foarte interesați și câțiva dintre ei chiar au dezvoltat proiecte pe această zonă.
    Pentru fermele mai mari, partea de acces este foarte importantă și au nevoie de greder sau buldozer. Să nu uităm că un drum agricol de regulă cu greu rezistă mai mult de două-trei sezoane, așadar întreținerea și repararea căilor de acces trebuie repetată. Ai nevoie de o anumită densitate de drumuri de acces, o densitate care, din păcate, în România este mult mai mare decât afară, având în vedere fărâmițarea suprafețelor de după anii ’90. Unificarea acestor suprafețe este un proces care merge destul de greu în momentul de față, ca atare cu atât mai mult găsim utilitatea utilajelor Cat.
    Pentru partea de silozuri furnizăm încărcătoare compacte sau încărcătoare cu braț telescopic. În fermele de porci, fermele de vaci sau fermele de pui, chiar dacă sunt în număr destul de mic în România, extrem de util este încărcătorul telescopic, mașină multifuncțională ce permite manipularea baloților, încărcarea, curățarea incintelor respective. Practic, în afară de a semăna, recolta și iriga, mașinile noastre sunt capabile să facă toate celelalte activități ce sunt cerute într-o fermă.caterpillar 2

    Referindu-ne la anul acesta, ne puteți spune dacă aveți un target pe care vi l-ați stabilit pe zona asta de agribusiness?

    Da, pe agribusiness, ca obiectiv pentru 2014, avem target 20-25% din totalul vânzărilor, dar atingerea obiectivului depinde foarte mult de vreme. Meteo influențează mult moralul jucătorilor din sectorul agri. În momentul de față, o parte dintre fermieri sunt un pic în cumpănă. „Ok, dacă nu am un an bun sigur va trebui să-mi regândesc altfel prioritățile și atunci poate la asta mai întârzii“, așa gândesc fermierii.

    Revenind la restul de 75% din activitatea dvs. și aș vrea s-o leg un pic și de calitatea de președinte al Asociației Distribuitorilor de Utilaje în Construcții? Cum vedeți această piață anul acesta?

    Pentru a fi scurt, văd o creștere de 20% în comparație cu 2013, la nivel de echipamente noi. Venind după o scădere, o simt ca o inversare de trend. Au fost mulți clienți care au așteptat deblocarea pe anumite proiecte finanțate prin fonduri europene, dar și a unor decizii la nivel macroeconomic legate de infrastructură. Începutul anului înregistrează o dinamică încurajatoare a accesării fondurilor europene. Rămâne să analizam și să vedem dacă peste trei, patru luni acest trend se va menține.


    Te-ar mai putea interesa

    Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute

    Ultimele știri

    Miei vânduți din portbagaj. Polițiștii au împărțit amenzi Secretar de stat stat – anunț de ultimă oră despre plata ajutorului de 100 de euro la hectar Insecticidul Los Ovados 200 SE, acum autorizat pentru utilizare în cultura grâului!