• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Highland Scoțian, cea mai nouă rasă de vaci de carne din România, amenință supremația Angus. Fermier: „Sunt mai puțin pretențioase, iar carnea e mai fragedă”

    Vlad Macovei -

    Odată cu dispariția cotelor de lapte începând cu anul viitor, fermierii români se reorientează spre rasele de vaci de carne, mai ales că și cererea pe piață a crescut, iar consumatorii au început să prindă gustul, deși carnea de vită rămâne cea mai scumpă la raft. Dacă până acum, majoritatea celor care au pus bazele unor ferme de vaci de carne s-au orientat către Angus, o rasă la mare modă, o nou intrată pe piața din România le face cu ochiul crescătorilor: vaca de carne Highland Scoțian (Scottish Highland).

    Agrointeligența a aflat de la cel mai mare crescător de Highland Scoțian din România, mureșeanul Alin Szakacs care sunt avantajele acestei rase față de concurentul său direct, vaca Angus.

    Deși a mai avut afaceri cu bovine la începutul anilor 2000, ferma de Highland din localitatea Vețca, județul Mureș, a început să prindă contur în 2011, când Alin Szakacs a întâlnit un investitor german interesat să facă agricultură în România. ”Partenerul meu în ferma de Highland cumpărase deja ceva pământ. Am amenajat pășunea și apoi ne-am gândit că trebuie să o și valorificăm. El deja creștea aceste vaci de carne în Germania, așa că a fost pasul normal să aducem rasa și în România. Așa a început povestea fermei noastre care, din câte cunosc, are cel mai mare efectiv de Scottish Highland din România”, a declarat pentru Agrointeligența Alin Szakacs.

    crescator de vaci highland scotianÎn prezent, ferma din Vețca, Mureș numără 46 de capete din care patru tauri: unul mai mare și trei exemplare tinere. Recent, ferma s-a mărit cu o vițică. ”Anul trecut am avut opt fătări, toate reușite, iar în această fază a afacerii, ne concentrăm pe mărirea efectivului. Ne dorim să ajungem la 100 de capete”, a mai spus pentru Agrointeligența Alin Szakacs.

    Exemplarele cu pedigree costă 1.500 de euro

    Subvenția de 300 de euro primită pentru un exemplar cu pedigree acoperă costurile furajelor, dar până acum doi ani, Highland Scoțian nu figura printre rasele ”omologate” la noi și existau doar vaci fără pedigree (acum subvenția pentru acestea este de circa 170 de euro/an). Astăzi, interesul pentru Highland al crescătorilor autohtoni de bovine este mare, spune fermieul din Mureș care deja a primit vizita a peste 15 de colegi de breaslă interesați să investească în noua rasă de vaci de carne. ”Noi nu vindem încă din efectivul nostru. Dacă vrea cineva, îi aducem direct din Germania. Prețul unui exemplar, o vițică de 8 luni cu pedigree este de circa 1.500 de euro, iar fără pedigree, prețul este de circa 1.000 de euro”, explică Alin Szakacs.

    vaca-scotiana-highland19Nu sunt pretențioase la mâncare

    Provocat să compare vacile de carne Highland Scoțian cu ”suratele” din rasa deja populară la noi, Angus, crecătorul din Mureș are numai cuvinte de laudă la adresa noii intrate. ”Un prim avantaj al vacilor Highland este faptul că nu sunt deloc pretențioase la mâncare, ceea ce reduce costurile hranei. Având două straturi de blană, sunt foarte rezistente iarna, stau afară, nu au nevoie de un spațiu care să le protejeze, așa cum este cazul la Angus. S-au adaptat rapid și ușor la clima din România și, în afară de tratamentele specifice speciei, nu necesită îngrijiri suplimentare, nefiind sensibile la boli. Un alt avantaj este temperamentul blând al acestor vaci de carne”, mai spune crescătorul de Highland Scoțian.

    Black Highland Cattle Scotland PhotographyCarnea, foarte cerută în străinătate

    Dacă ar fi să compari carnea de Angus cu cea de Highland, gurmanzii ar spune că cea din urmă are o carne mai fragedă, cu un gust special, sălbatic, de vânat. De aceea poate și cererea foarte mare de pe piața internațională. ”Noi nu am comercializat carnea pe piața internă. Am dat-o la export în Germania, unde este foarte apreciată și cerută. Se dă cu 24 de euro kilogramul. Acum sunt la mare căutare aceste vaci de carne crescute în condiții foarte bune, de ferme mici. Nu aș putea aprecia ce preț ar avea carnea de Highland în România, pentru că nu m-am gândit la acest aspect. Din câte știu, nu se vinde nicăieri încă, totul pleacă afară. Noi am mai tăiat pentru consumul nostru, am dat prietenilor, chiar unora care au un restaurant, iar lumea a fost dată pe spate de calitatea acestei cărni”, vorbește Alin Szakacs despre Highland Scoțian.

    La tăiere, o vițică de Scottish Highland ajunge la 400-500 de kilograme, iar un taur, la 700 de kilograme. Deși el nu încurajează încrucișările, Alin Szakacs spune că a auzit de fermieri care au metisat Scottish Highland cu Sura de Stepă și cu Albatru Belgian.

    highland scotian 2Despre vacile de carne Highland

    Originare din ținuturile reci ale dealurilor scoțiene, cu mult vânt și ierni geroase, vacile de carne Highland, cunoscute și sub numele de Scottish Highland, se adaptează foarte bine regiunilor cu climate dificile, așa cum este Canada sau țările din centrul și estul Europei. Rasa a fost omologată în 1885, având caracteristică blana deasă, coarnele mari și o calitate deosebită a cărnii. Rezistente la boli, ele pasc aceleași pășuni ca și oile, nasc singure și pot făta până la vârsta de 20 de ani. Highland Scoțian nu se mulge, tot laptele fiind destinat vițeilor.

    highland-cattle-lostine-cattle-co-e8d1cb500a488a65

    Foto: highlandscotian.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Soiul de afine care face fructe uriașe, demne de Cartea Recordurilor Cultura de bob de la semănat la recoltare. Tehnologie de cultivare Claudiu și Gabriel Muntean au dezvoltat ciupercăria de pleurotus înființată de părinți

    Ultimele știri

    Pericle Sălceanu – student bursier și om de bază în ferma de 3.000 de oi a familiei Satul cu cea mai gustoasă brânză. Oile pasc iarbă pe soluri sărăturate și bogate în minerale Prețul grâului și porumbului de pe stoc și din noua recoltă în portul Constanța