• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cerealele ecologice româneşti, solicitate în SUA şi Canada la preţuri fără precedent

    agrointeligenta.ro -

    Cerealele româneşti certificate ecologic sunt la mare căutare în aceste zile în Statele Unite ale Americii, unde se desfăşoară unul din cele mai mari târguri de agricultură ecologică de pe continentul american – Biofach Baltimore.

    Preţurile oferite depăşesc cele mai optimiste aşteptări ale fermierilor români, a declarat preşedintele Asociaţiei Operatorilor din Agricultura Ecologică – „Bio România”, Marian Cioceanu.

    „Fermierii romani au fost asaltaţi, încă din prima zi a expoziţiei, de către mari companii de import cereale, de asociaţii ale crescătorilor de animale din SUA şi Canada, cu solicitări de cumpărare cereale certificate ecologic. Cantităţile cerute sunt enorme, imposibil de acoperit de agricultura ecologică românească, iar preţurile oferite au depăşit cele mai optimiste aşteptări ale fermierilor români prezenţi la târg”, a precizat Cioceanu.

    Pentru a valorifica această oportunitate în favoarea fermierilor români, preşedintele Bio România consideră că Ministerul Agriculturii trebuie să solicite Uniunii Europene posibilitatea de a oferi sprijin financiar fermierilor mijlocii şi mari aflaţi în perioada de conversie, respectiv pentru minimum doi ani în care se face trecerea de la agricultura convenţională la cea ecologică.

    „Lipsa acestei forme de sprijin face ca suprafaţa de teren arabil certificat ecologic, să rămână încă redusă, până în 200.000 de hectare. Prin certificarea a unui milion de hectare în Bărăgan şi Câmpia de Vest, România poate deveni în câţiva ani ţara cu una dintre cele mai performante agriculturi ale Uniunii Europene, în paralel cu dezvoltarea sectoarelor certificate ecologic de legume-fructe şi viti-vinicol”, a explicat Cioceanu.

    Potrivit sursei citate, creşterea preţurilor fără precedent la cerealele certificate ecologic, pe piaţa mondială, se datorează nu numai secetei care a afectat culturile agricole, ci şi utilizării culturilor agricole pentru producerea biodieselului.

    „Creşterea preţurilor fără precedent se datorează mai multor factori şi anume secetei, culturilor pentru producerea biodieselului, dar şi cererii foarte mari a alimentelor ecologice, în special a produselor de origine animală. Toate au făcut ca preţurile cerealelor furajere certificate ecologic să explodeze. Agricultura din SUA a avut parte de o secetă severă anul acesta, ceea ce a făcut să aibă o producţie mică de cereale. Această secetă se suprapune însă peste o criză alimentară cronică, care a început de la jumătatea deceniului trecut, şi nu atât din cauza creşterii populaţiei planetei, cât mai ales scoaterii unor imense suprafeţe de teren agricol din cel mai fertil, inclusiv din Europa, din circuitul agricol al producţiei alimentare pentru producerea de combustibil pentru transport. O eroare strategică enormă”, a explicat şeful asociaţiei patronale.

    Acesta a subliniat că Uniunea Europeană a recunoscut oficial această strategie greşită, pe care o va corecta însă, în noua Politică Agricolă Comună, prin interzicerea producţiei de biocombustibil în UE până în 2020.

    „Pe acest fond de creştere a preţurilor materiilor prime şi a alimentelor convenţionale s-au majorat şi preţurile produselor certificate ecologic, iar o particularitate a SUA a fost creşterea explozivă a cererii de alimente ecologice şi în special de produse de origine animală. Seceta din acest an a influenţat semnificativ zootehnia ecologică din SUA şi Canada, care are un mare deficit de furaje certificate ecologic”, a adăugat Cioceanu.

    România este prezentă la ediţia din acest an a manifestării internaţionale ‘Natural Products Expo East’- Biofach Baltimore cu un pavilion naţional ce reuneşte pe o suprafaţă de 72 de metri pătraţi 11 companii din acest domeniu, respectiv cu Apiprodex, Vladalex Impex, Agroexim Grup, Ecopet, Bio-Terra, Buculei, Asociaţia Cetatea lui Bucur 7 Centre, Manor Impex, Plăcerea Naturii, Senator Wine, Shalom Bio Food.

    Participarea românescă se înscrie în Programul naţional de promovare a exporturilor cu finanţare de la bugetul de stat şi a fost organizată de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri împreună cu Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine şi Asociaţia operatorilor din agricultura ecologică din România ‘Bio România’.

    Şeful Bio România a menţionat că potenţialul agriculturii ecologice româneşti a fost remarcat de oficialităţile din UE, SUA şi IFOAM (International Federation of Organic Agriculture Movement) şi de Autoritatea Internaţională de Reglementare a Agriculturii, unde Bio România este membru activ. Pavilionul naţional al României a fost vizitat de către preşedintele în exerciţiu al IFOAM, Andre Leu, care a apreciat calitatea şi diversitatea produselor expuse şi şi-a manifestat intenţia de a vizita fermierii romani la ei acasă, el unul fiind un vechi fermier practicant al agriculturii ecologice.

    Sursa: Agerpres


    Te-ar mai putea interesa

    Principalele teme din agricultura ecologică de la nivelul UE, dezbătute la Madrid Cum se produce porumbul siloz bio, baza furajării vacilor de lapte din fermele Silvania Bio Compost: tipuri, metode de obținere, folosire, beneficii

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte