• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • De ce n-au fost incluse irigațiile în PNRR! Un oficial european a explicat motivul!

    agrointeligenta.ro -

    De ce nu au fost incluse investiţiile în irigaţii în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) în valoare de peste 29 de miliarde de euro, aprobat astăzi. Comisia Europeană a cerut României eliminarea proiectelor de irigaţii din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) deoarece autorităţile de la Bucureşti nu au putut furniza dovezi că aceste proiecte nu afectează mediul înconjurător, mai precis corpurile de apă naturale care alimentează sistemele de irigaţii, a declarat, la Bruxelles, un înalt oficial al Uniunii Europene.

    ”Sunt câteva proiecte respinse, proiecte pentru care nu am putut da undă verde ca ele să fie incluse în Plan. Cel mai intens discutat cu autorităţile române se referea la măsurile de irigaţii în agricultură, pentru că aici se pune întrebarea în ce măsură proiectele de irigare prejudiciază mediul. Şi pentru că era vorba de o sumă importantă, de 2 miliarde de euro pe care au cerut-o autorităţile române, am dorit să avem dovezi că aceste măsuri de irigaţii nu ar fi deteriorat situaţia corpurilor de apă. Aceste sisteme de irigaţii trebuie alimentate şi dacă nu se poate demonstra că prin această alimentare nu se va prejudicia mediul, nu putem aproba. Iar autorităţile române nu au putut să furnizeze Comisiei aceste dovezi şi de aceea noi am insistat ca aceste măsuri legate de irigaţii să fie scoase din Plan”, a explicat înaltul oficial al Uniunii Europene, potrivit stiripesurse.ro.

    Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, arăta, în luna iunie a acestui an, că proiectul privind strategia de gestionare a apei, care nu a fost acceptat la finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru că „nu era suficient de verde”, va fi finanţat în următorii ani din alte surse financiare.


    Te-ar mai putea interesa

    Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire

    Ultimele știri

    S-a deschis târgul de animale de la Câmpeni cu o bază de achiziții bovine! Ucraina a început oficial negocierile de aderare la UE. Agricultura, prima pe lista discuțiilor Markus Kamieth este noul CEO al BASF