• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Dana Săvuică și-a cumpărat casă la țară, în județul Alba: ”Am am păstrat și am întreținut și pământurile moștenite în familie. Nu sunt suprafețe mari, dar sunt bine parcelate”

    agrointeligenta.ro -

    Mereu în acțiune și cu idei viabile de afaceri, Dana Săvuică vrea să “atace” acum domeniul agricol. Vedeta a vorbit în exclusivitate pentru Agrointeligența despre planurile sale în agricultură, despre terenurile pe care le deține, dar și despre necesitatea consumului alimentelor, și nu numai, din producția internă.

    Fost top-model, realizatoare de emisiuni TV și femeie de afaceri. Dana Săvuică a fost întotdeauna un om cu picioarele pe pământ, dovadă fiind succesul pe care îl are, de mai bine de peste 20 de ani, în orice domeniu în care a aplicat. Educația sănătoasă pe care a primit-o, (n.r. Dana provine dintr-o familie de diplomați), dar și faptul că a trăit, în copilărie, în străinătate au contribuit la formarea personalității sale puternice.

    ”Agricultura a fost dintotdeauna asul din mâneca României. Fiind vorba despre pământul nostru roditor, din care poți trăi bine și poți dezvolta un business sustenabil, am fost mereu conștientă de importanța terenurilor pe care le-am moștenit din familie, atât eu cât și soțul meu. Astfel, am păstrat și am întreținut aceste pământuri, în eventualitatea că va veni timpul lor. Nu sunt suprafețe foarte mari dar sunt bine parcelate, aflate la drumuri naționale, în județele Ilfov și Dâmbovița”, a declarat Dana, în exclusivitate pentru Agrointeligența.

    Vrea să acceseze fonduri europene pentru o fermă bio

    Puțină lume știe că familia Săvuică are planuri serioase legate de mediul rural. ”Am investit acum câțiva ani și într-un teren cu casă, în comuna Câlnic, în județul Alba. Acest județ este fruntaș în accesarea de fonduri și vrem să facem demersuri pe lângă Consiliul Judeațan Alba ca să ne consilieze pe acest subiect. Ne dorim să dezvoltăm aici, în timp, o afacere mică, de familie, poate o fermă sau o cultură cu produse bio sau de nișă”, a dezvăluit vedeta pentru www.agrointeligenta.ro.

    Dana3

    Dana Săvuică spune că este mereu la curent cu știrile legate de finanțările europene în agricultură. ”Știu că anul acesta se pot accesa fonduri europene, în special tinerii pot beneficia de astfel de fonduri, pentru dezvoltarea în zona rurală și de asemenea există o axa și pentru start-up business în familie pentru fermă. Deși nu dispunem de bani lichizi, așa cum prevede orice finanțare de acest tip, sperăm ca printr-o consiliere corectă, un proiect bun și un eventual credit de la o bancă, să începem ceva pe aceste terenuri”, ne-a dezvăluit Dana planurile ei pentru viitorul apropiat.

    Realizatoarea TV și femeia de afaceri Dana Săvuică nu ratează nici o declarație a guvernanților și este convinsă că debirocratizarea sistemului accesării de fonduri europene este singura soluție pentru ca agricultura să se dezvolte și în România.

    ”Eu sper să fim și noi aceia care prind curajul de a se lansa în agricultura, fiind un domeniu în care investești pentru tine și pentru viitorul generațiilor care urmează. Am ajuns la maturitatea unei gândiri care mă împinge spre a nu mai fi dependent de alții, de situația economică și politică, de nesiguranța zilei de mâine. Bunicul meu avea o vorbă: Pământul este cel care te hrănește, așa că ai grijă și tu de el!”, a mai declarat Dana Săvuică.

    Dana2Susține alimentele românești cumpărate direct de la micii producători

    Principalul motiv pentru care Dana a ales să fie mereu conectată cu domeniul agricol îl reprezintă interesul ei de a oferi familiei sale o alimentație sănătoasă, cu produse românești crescute în condiții cât mai…verzi. ”Am mulți prieteni care și-au făcut relații și se alimentează doar cu produse bio, de la găini crescute la țară până la roșii și alte legume aduse din toate părțile țării. Globalizarea și deschiderea granițelor europene au dus la un import masiv de produse agricole, la prețuri avantajoase dar care vin odată cu pericolul consumatorismului haotic din punct de vedere al sănătății. Este nevoie de dezvoltarea comerțului între țări, dar cred că nu trebuie să ne lăsăm mai prejos cu consumul din producția internă, să mergem la piață și să cumpărăm produse naturale de la țărani”, este părerea antreprenoarei.

    Pentru că cea mai mare parte și-o petrece încă în București, Dana spune că a observat că în ultimii ani există trend ascendent în educația populației și în revenirea ei către originile sănătoase ale alimentației. ”Sunt multe restaurante care se laudă cu alimentele proaspete, aduse direct de la ferme de familie, și asta mă bucură nespus. Trebuie să se creeze un echilibru între mâncarea sănătoasă, de la țară și de la producătorii mici români și fast food-ul promovat de multinaționale sau cea congelată și semipreparată de pe rafturile hypermarketului”, a declarat vedeta pentru Agrointeligența.

    ”Publicul consumator începe să fie foarte selectiv”

    Una dintre marile dezamăgiri ale Danei este, însă, că ”greu mai găsești gustul roșiilor pe care ți le tăia bunica în două, puse lângă castraveți, ardei, ceapă și brânză proapstă de la vacă”.

    ”Țăranii, în goana lor după profit și în disperarea de a ține prețurile la nivelul prețurilor sugrumate, promovate de către hypermarketuri, ajung să se distanțeze de la rețetele tradiționale și pompează chimicale, îngrășăminte și tot felul de substanțe toxice, de la ce mănâncă animalul care produce lapte, ouă și carne până la ce crește în pământ și în copaci. Este trist! Tocmai de aceea, publicul consumator începe să fie foarte selectiv, caută să aleagă acele produse sănătoase, nealterate și unii chiar investesc în mici proprietăți pe la țară începând să-și cultive singuri tot ceea ce le este necesar pentru o viață sănătoasă. Regret distrugerea sistemului colectivizării. Cred că acesta este secretul ca micii producători să capete o voce în fața globalizării și distrugerii identității naționale și a sănătății populației”, ne-a mai mărturisit Dana.


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Când se plantează roșiile în grădină – calendar

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA