• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cinci sfaturi pentru micii producătorii agricoli care vând în piețe: Aşezarea legumelor în lăzi, primul pas pentru încasări mai mari

    agrointeligenta.ro -

    Cât de important este modul în care legumele şi fructele sunt expuse la vânzare? Foarte important, aproape decisiv, spune Alice Constantin, o tânără fermieră care a fost premiată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru aranjarea unui stand de legume.

    Prin Măsura 112 – ”Instalarea tinerilor fermieri”, Alice Constantin a accesat 25.000 de euro din fonduri europene, bani cu care a pus bazele propriei ferme de legume în localitatea Fierbinţi, judeţul Ialomiţa. Cheia succesului pentru vânzări mai mari, a fost, pentru tânără, modul în care a ales să îşi promoveze marfa, mai ales în cadrul evenimentelor de profil, la care aspectul recoltei sale a ieşit în evidenţă mulţumită unui aranjament special al standului. „O realizare specială a mea a fost să primesc premiul I pentru cel mai frumos stand, pentru modalitatea atrăgătoare de expunere”, a declarat Alice Constantin pentru Agrointeligenţa.ro.

    Pentru producătorii care aleg să îşi comercializeze şi singuri recolta, tânăra fermieră, vicepreședinte al Asociației Mici Producători, are câteva sfaturi utile pentru amenajarea punctului de vânzare:

    1.Legume şi fructe se aşează după dimensiune. Contează foarte mult dacă roşiile sau vinetele, spre exemplu, puse într-o lădiţă au cam aceeaşi mărime şi calitate, deci se justifică şi preţul uniform al acestora. Pentru cei care doresc produse mai mari sau mai mici, e bine să aveţi produsele agricole selecţionate şi comercializate separat, cu preţuri diferite, în funcţie de calitate.

    targ minister agri loc 12.Lădiţe îngrijite şi curate. Se subînţelege că recolta trebuie curăţată de pământ înainte de a fi pusă la vânzare, dar este bine să acordaţi o mare atenţie şi lădiţelor cu care mergeţi la târg sau în piaţă. Fie că folosiţi recipiente din plastic sau din lemn, acestea trebuie să aibă un aspect armonios, la fel şi modul în care le aşezaţi, dar și cromatica pe care o creează. Astfel, nu aglomerați roșiile și ridichiile într-o parte, ci creați un spațiu frumos, în care roșul acestor legume să se îmbine cu verdele crud al castravetelui sau cu cel al salatei, spre exemplu.

    targ mimister agri loc 13.Un ornament atrage atenţia. Dacă aveţi idei şi puteţi crea un element de decor din propriile produse, cu siguranţă veţi atrage atenţia celor care trec pe lângă stand. Aveţi însă grijă ca „recuzita” să nu vă eclipseze produsele, ca lumea să fie fascinată de elementul de nou şi mai puţin interesată să vă cumpere recolta.

    targ minister agri loc 1 (3)4.Afişaţi informaţii despre ferma proprie. Cumpărătorii au mai multă încredere să ia legume sau fructe de la un producător care îşi vinde singur produsele, iar informaţii suplimentare despre afacere (localitatea unde cultivaţi, un număr de contact, o adresă de blog sau de site) vor oferi autenticitate calităţii dvs. de fermier în comparaţie cu intermediarii care doar pretind că sunt şi agricultori.

    testare rosii5.Degustările trezesc pofta. Încurajaţi posibilii cumpărători să încerce gustul unei roşii proaspete, a unui castravete abia cules sau a unui ardei gras cu mult gust. Calităţile legumelor cultivate natural vor convinge oamenii, la fel ca şi încrederea fermierului de a-i lăsa să încerce înainte de a scoate banii din buzunar. Dacă vindeţi fructe, este aproape obligatoriu să permiteţi gustarea, ca toţi clienţii să testeze cât sunt de dulci şi de coapte produsele dumneavoastră.

    Ferma horticolă Constantin Alexandra Alice PFA este membru al MiciProducatori.ro. Datele de contact și oferta de legume a fermei din Fierbinți – Ialomița sunt disponibile aici.


    Te-ar mai putea interesa

    Leguma cu care fermierii pot la lovitura în această toamnă. Se vinde cu cel puțin 2 euro/bucata Îngrijirea roșiilor vara. Sfaturi pentru o recoltă bogată chiar și la peste 35 de grade Varza plată, cultura de suflet a lui Ionuț Rotariu, un tânăr întors din străinătate să facă agricultură acasă

    Ultimele știri

    Pericle Sălceanu – student bursier și om de bază în ferma de 3.000 de oi a familiei Satul cu cea mai gustoasă brânză. Oile pasc iarbă pe soluri sărăturate și bogate în minerale Prețul grâului și porumbului de pe stoc și din noua recoltă în portul Constanța