• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii din Bulgaria primesc un ajutor de minimis de cel mult 15.000 de euro. Banii le vor ajunge în conturi pe 23 mai

    agrointeligenta.ro -

    Fondul de Stat pentru Agricultură din Bulgaria a fost suplimentat săptămâna trecută cu 4 milioane de leva (echivalentul a circa 2 milioane de euro). Alocarea s-a făcut înainte de a se trimite banii către fermieri: un ajutor de minimis de cel mult 15.000 de euro/fermă.

    Miercurea treuctă. ministrul Agriculturii din Bulgaria, Dimitar Grekov solicitat o reuniune de urgență a consiliului de stat, în scopul de a asigura ajutorul de stat pentru agricultori. Fondurile fac parte din minimis de stat în valoare de ajutor de la 15 milioane de leva (7,6 milioane de euro) și va fi plătit fermierilor într-o singură tranșă, pe data de pe 23 mai.

    Consiliul de administrație al fondului de stat a anunțat că fondurile sunt deja disponibile. Acestea vor fi alocate în speță crescătorilor  de vite, cu condiția ca fermele acestora să-și păstreze 75% din efectivul de  animale declarat și pentru care primesc subvenție până la 31 decembrie 2014.

    Valoarea totală a ajutoarelor de minimis pentreu fiecare fermier sau fermă nu poate depăși în leva echivalentul a 15.000 de euro pentru o perioadă de trei ani fiscali.

    Deocamdată, în România, ministrul Daniel Constantin a anunțat doar la nivel declarativ că urmează ca prin Programul Național pentru Dezvoltare Rurală 2014-2020 să se acorde un sprijin de 15.000 de euro fermelor de semi-subzistență. Cu acești bani, micii fermieri ar trebui să își finanțeze investiții care să le permită intrarea pe piață cu produsele agroalimentare. Demersul a fost inclus și în draftul de PNDR 2014-2020 transmis Comisiei Europene, dar acesta nu a fost încă aprobat.

    În România, prima măsură de finanțare pentru fermieri va fi din fonduri europene și se va deschide pe 20 mai. Este vorba de Măsura 121 – Modernizarea exploatațiilor agricole și Ferma de familie.


    Te-ar mai putea interesa

    ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Când se plantează roșiile în grădină – calendar Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd