Andive se caută dar nu mai are cine le cultiva. Tinerii din Gherăeşti le culeg „pe leafă” în Spania

Schimbările climatice ne-au lăsat fără andive, unele dintre cele mai scumpe legume. Din cauza secetei, dar şi pentru că tinerii au plecat la muncă în străinătate, sătenii din Gherăeşti (judeţul Neamţ) mai cultivă doar câteva hectare. Altădată erau peste 60 ha.

În urmă cu vreo 10 ani, aproape că nu era casă la Gherăeşti ai cărei membri să nu câştige de pe urma andivelor, legume cunoscute şi sub numele de Cicoare de Bruxelles, o raritate nu doar pentru pentru România, cât şi pentru această parte a Europei. Acum, doar francezii şi spaniolii mai au aşa ceva, mai ales că există cerere de andive din partea restaurantelor, unde sunt considerate aproape “legume lux”. Andivele au un conţinut ridicat în vitamine (A, C si cele din complexul B) şi de săruri minerale (fier, mangan, potasiu, fosfor şi calciu).

“Nu mai avem decât 1-2 hectare în tot satul. Doar cei mai bătrâni mai cultivă, pentru că tinerii au plecat la muncă în străinătate. Oricum nu le plăcea la andive, pentru că e o muncă grea”, spune Silvia Tamaş, inginer agronom de profesie, care susţine de ani de zile cultivarea acestei legume. Pe vremuri oferea şi consultanţă sătenilor, acum însă nu mai are cui. În tot satul, dacă mai sunt vreo 10 localnici care pun andive. Înainte de 1989 se ajunsese chiar la vreo 60 de hectare cultivate, iar în urmă cu aproape un deceniu mai erau 20-30-ha. Primele seminţe au fost aduse în zonă acum mai bine de 80 de ani de un inginer belgian care lucra la fabrica de zahăr de la Roman.

Din păcate, nici schimbările climatice nu sunt în măsură să ajute cultura andivelor. Pentru că nu plouă, seminţele – care sunt foarte mici – nu pot să răsară, povesteşte Tamaş. Pe de altă parte nici “forţarea” plantelor (la Gherăieşti există bordeie special amenajate, prevăzute cu guri de aerisire pentru omogenizarea temperaturii şi pentru menţinerea normală a concentraţiei aerului) nu este aşa de uşoară.

Ce lucrări presupune însă o cultură de andive? Semănatul se face în perioada aprilie – mai (chiar şi în iunie uneori). Plantele nu trebuie udate foarte des, pentru că rădăcina poate putrezi, motiv pentru care este indicat un sol uşor, nisipos. Recoltarea rădăcinilor poate începe spre sfârşitul lunii august şi se poate încheia în luna noiembrie. După aceea, urmează “forţarea” timp de câteva săptămâni.

Chiar dacă localnicii din Gherăeşti nu se mai înghesuie să cultive andive, aceasta nu înseamnă că nu există cerere pe piaţă. Dacă în urmă cu ceva ani veneau până la Bucureşti să-şi vândă marfa, acum nici nu trebuie să se mai deplaseze atâta drum. Vin intermediarii care cumpără andivele direct din sat cu 10 lei kilogramul. În mod normal, deşi seminţele sunt scumpe (la ha sunt necesare 4-6 kg de seminţe), oamenii tot scoteau câştiguri mai mult decât bune. În general, profitul era dublu faţă de investiţie.

În ultimii 5-6 ani, a scăzut însă interesul pentru această cultură, în condiţiile în care tineretul a plecat la muncă în străinătate, povesteşte Tamaş. Chiar şi ea a renunţat la andive pentru cultura mare. Aceasta nu înseamnă însă că în sat nu mai sunt şi nostalgici care duc mai departe tradiţia locului. Din păcate, sunt doar câţiva bătrâni pentru care andivele sunt singura sursă de venit.

1 Comentariu la Andive se caută dar nu mai are cine le cultiva. Tinerii din Gherăeşti le culeg „pe leafă” în Spania

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*