• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Boala limbii albastre, depistată în ferme de vaci din Buzău

    agrointeligenta.ro -

    Boala limbii albastre (Bluetongue) a fost depistată la bovinele din mai multe ferme din județul Buzău, a anuțat astăzi Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Boala cauzată de un virus transmis de insecte hematofage (care sug sângele animalelor), din genul Culicoides și nu prin contactul direct între animale.

    ”În data de 21.08.2014, proprietari de bovine din judeţul Buzău au solicitat prezenţa medicului veterinar, pentru că animalele deţinute prezentau semne de boală. După examinarea animalelor, medicul veterinar a constatat leziuni bucale, mamare şi podale, semne clinice care pot fi atribuite bolii limbii albastre şi a prelevat probe de sânge de la acestea, probe care au fost trimise spre analiză laboratorului din cadrul DSVSA Buzău. În urma examenului serologic realizat, s-a constatat că probele sunt pozitive pentru Boala limbii albastre (Bluetongue)”, se arată în comunicatul ANSVSA.

    Ulterior prelevării probelor, medicul veterinar a fost solicitat şi de către alţi proprietari de bovine din zonă, pentru că animalele lor prezentau semne clinice similare, cu intensităţi şi localizări diferite. ”DSVSA Buzău a trimis o echipă de specialişti în zonă care a prelevat probe de sânge şi de la aceste animale. Şi aceste probe analizate au avut rezultat pozitiv pentru Boala limbii albastre”, informează autoritățile sanitar-veterinare.

    Ca urmare a suspiciunii apariţiei Bolii limbii albastre, probele de sânge prelevate au fost expediate către Laboratorul Naţional de Referinţă, Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA). Aceste probe, analizate în cadrul IDSA în data de 22.08.2014, au avut rezultate pozitive pentru Boala limbii albastre.

    Conform procedurilor, ANSVSA a notificat statelele membre ale Uniunii Europene şi a celor membre ale Organizaţiei Mondiale pentru Sănătatea Animală (OIE), despre apariţia acestei boli pe teritoriul României. De asemenea, ANSVSA a convocat Grupului Naţional de Experţi pentru Bluetongue, pentru a stabili măsurile care trebuie adoptate în vederea limitării difuzării bolii la efectivele de animale receptive.


    Te-ar mai putea interesa

    Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple

    Ultimele știri

    Vinurile bune de Jidvei se fac cu struguri protejați împotriva manei de fungicidul Lieto Alertă meteo de vreme severă! Ploi și căderi de grindină până vineri dimineață Ferma de sparanghel – afacerea cu care frații Toma au dat lovitura