• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Președintele ANSVSA demontează teoriile conspiraționiste: Cum a apărut boala limbii albastre taman în Buzău

    agrointeligenta.ro -

    Apariția și confirmarea bolii limbii albastre – Bluetongue tocmai în inima țării, la Buzău, a surprins pe toată lumea, inclusiv autoritățile. În timp ce Grecia avea o astfel de epidemie din luna iunie și Bulgraia, din iulie, medicii veterinari monitorizau mai ales zona de sud a țării, astfel că imediat ce prima bovină a fost depistată cu Bluetongue în curcubura Carpaților, ANSVSA a demarat o adevărată anchetă pentru a verifica traseul și originea bolii.

    ”Pentru noi a fost o surpriză pentru că în momentul în care am fost anunțați că evoluează în Bulgaria și în Grecia, noi am luat măsurile de prevenire în sensul în care am intensificat controlul în zonele de graniță privind mișcarea animalelor. Însă, și pentru noi a fost o surpriză să apară tocmai la Buzău și în curbura arcului carpatic, într-o zonă cu temperaturi ceva mai scăzute, foarte departe de cele două țări unde evolua boala și ne-am pus întrebarea cum a fost posibil. Știm că insectele care transmit Bluetongue zboară în roiuri și sunt transportate pe distanțe foarte lungi de către fronturile atmosferice, așa că am întrebat la ANM (Administrația Națională de Meteorologie, n.r.) cum s-au mișcat vânturile în perioada respectivă și am avut surpriza să vedem că absolut toate direcțiile în care au bătut vânturile în perioada respectivă se duceau spre zona Buzăului”, a explicat președintele ANSVSA Vladimir Mănăstireanu, invitat în platoul emisiunii ”Cultivat în România”.

    La rândul său, deputatul PSD Liviu Harbuz, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură, spune că apariția bolii limbii albastre pe teritoriul României nu are nimic de-a face cu motivele invocate de teoriile conspiraționiste conform cărora afecțiunea ar fi adusă la noi pentru a ne destabiliza economic. ”Boala limbii albastre nu a fost adusă de nimeni. Ne-au adus-o niște insecte hematofage. Alte țări unde a apărut această boală își vaccinează animalele, deci ar trebui avută o discuție tehnică înainte de a motiva această situație cu relații comerciale sau că am fi persecutați de statele Uniunii Europene”, a spus Harbuz. El a declarat că alte țării își vaccinează animalele împotriva acestei afecțiuni și că România, prin numărul mare de gospodării care cresc rumegătoare – ovine, bovine, caprine,  unele fără a respecta normele sanitar-veterinare, reprezintă un risc asumat de către România.

    Având în vedere că boala limbii albastre evoluează în legătură cu celelalte state din jur, președintele ANSVSA a anunțat că strategia de abordare, eradicare și prevenție a afecțiunii trebuie abordată într-un context regional. În acest sens, o delegație de specialiști de la Comisia Europeană vor veni în România pe 7 octombrie, pentru a trasa un plan pentru perioada următoare. ”Se are în vedere inclusiv vaccinarea efectivelor de animle din ferme, dar vom face acest lucru doar la cererea fermierilor”, a declarat Vladimir Mănăstireanu.

    Foto: badgercatholic.blogspot.com


    Te-ar mai putea interesa

    Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute

    Ultimele știri

    Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului Subvenții APIA 2024. Terenurile care primesc bani la hectar și cele care sunt scoase de la plată