• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Guvernul a aprobat achiziția de terenuri agricole cu 10% avans. Laurenţiu Baciu, LAPAR: „Unele bănci au oferte mai bune, fără atâta birocraţie”

    agrointeligenta.ro -

    Guvernul, prin vicepremierului Daniel Constantin, a anunțat săptămâna aceasta modificarea Ordonanței de Urgență privind achiziția de terenuri de către toți fermierii. Orice persoană care este înregistrată la APIA poste achiziționa terenuri cu doar 10% avans, restul banilor provenind jumătate dintr-un credit, garantat prin Fondul de garantare, iar cealaltă jumătate prin valoarea terenului achiziționat.

    Măsura a fost prezentată ca una mult așteptată. ”A fost unul din obiectivele pe care Guvernul actual și l-a propus, acela de comasare a terenurilor agricole prin crearea de facilități astfel încât aceste lucruri să se întâmple într-un timp cât mai scurt”, a declarat ministrul Agriculturii.

    Într-un comunicat de presă transmis de MADR după ședința de Guvern se arată că: ”Exista numeroase solicitări din partea potențialilor beneficiari pentru a acordarea de garanții de către instituțiile financiare nebancare cu care MADR are încheiate convenții de garantare, fapt care ar conduce la o mai bună absorbție a fondurilor europene”.

    Totuși, Laurenţiu Baciu, președintele LAPAR spune că nu este cea mai bună ofertă de pe piață la care pot apela fermierii. ”Există bănci care dau credite în condiții mai avantajoase decât aceasta. Unii cer avans de doar 20% și restul sumei este acoperită de valoarea terenului, fără a mai fi implicat Fondul de garantare și fără atâta birocrație. Deși OUG prevede un avans de 10%, la acesta se adaugă un procent de 2,5% comisionul pentru Fondul de garantare și alţi bani pe care trebuie să-i dai pe întocmirea actelor necesare. Privind lucrurile din punct de vedere al businessului nu este o reușită prea mare”, a declarat pentru Agrointeligența Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România.

    Avantaj pentru fermierii mici

    Există totuși și o parte bună a modificării OUG și anume avantajele micilor fermieri care ar putea să nu dispună de banii necesari pentru a lua creditul de la bănci. ”Pentru cei care nu au bani și care ar putea dori să achiziționeze suprafețe mai mici de teren, ar fi totuși un avantaj în această modificare deoarece ar primi un sprijin financiar mai mare și le-ar fi mai ușor să achiziționeze terenuri”, admite Baciu.

    Posibilitatea achiziționării unui teren agricol cu plata unui avans de 10% din valoarea acestuia și restul banilor fiind acoperiți de Fondul de garantare și un gaj pe terenul  cumpărat exista încă de anul trecut când a fost emisă OUG 43/2013, dar se referea doar la achiziţia terenului aflat în arendă doar de către arendaş. Modificarea adusă, miercuri, de Executiv se referă la schimbarea bazei de calcul a fermei de familie de la unitatea de dimensiune economica la valoarea standard a producției agricole ceea ce duce la extinderea aplicabilităţii legii persoanelor fizice sau juridice care dețin o exploataţie agricolă conform declaraţiilor APIA, până la atingerea unui plafon de maximum 1.000 de ha în proprietate.


    Te-ar mai putea interesa

    Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel” Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd