• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Certificarea bio – pașaportul cu care producătorii români de dulceață vor să rupă gura târgurilor în Europa

    agrointeligenta.ro -

    Tot mai mulți mici producători dulceață românească au înțeles că certificarea bio este soluția  pentru ca produsele lor să ajungă să fie vândute nu doar în țară, ci și în străinătate. Pentru acești antreprenori, miza este să obțină recunoașterea cât mai repede, așa că perioada de reconversie este momentul în care își fac planul cu care vor ataca piețele europene și nu numai. Sunt conștienți că străinii plătesc mai mult pentru produsele ecologice, iar România are reputația că oferă produse agro-alimentare ”curate”.

    Un exemplu de producător care a decis că vrea să își extindă mica sa afacere și să ducă produsele și peste hotare este Stan Stoica din localitatea Moldova-Sulița. Bărbatul produce de mai bine de 12 ani dulcețuri și zacuscă după rețete tradiționale, dar acum încearcă să treacă la un alt nivel.

    De doi ani terenurile pe care le deține sunt în proces de reconversie pentru a produce fructe și legume bio. ”Ne-am gândit că produsele bio ar fi o soluție pentru noi, oricum dulceața și zacusca noastră nu are conservanți și fructele nu sunt stropite, cresc în mod natural, dar avem nevoie de un certificat care să ateste acest lucru”, a declarat bucovineanul care își vinde produsele în general în târguri. Deocamdată mai are un an de reconversie până când terenurile sale vor putea fi considerate apte să producă fructe bio.

    Singura problemă o vor reprezenta produsele din natură pe care le adună pentru dulcețurile sale, dar despre acestea moldoveanul spune că nu ar trebui să ridice semne de întrebare. ”Fructele de pădure pe care le folosim sunt adunate de pe munte, la fel și ciupercile, iar acele terenuri nu au fost niciodată contaminate. Oricum vom trimite permanent mostre din ele pentru a se vedea calitățile lor”, a explicat Stan Stoica.

    Producătorul de dulcețuri spune că dorește să  pătrundă pe piața externă și pentru acest lucru are nevoie de certificat care să ateste că produsele sale sunt bio. ”Cerere este pe piața externă pentru produse bio și pentru că magazinele cu produse tradiționale de la noi nu prea mai au trecere am decis că este timpul să ieșim în afară. Nu am făcut un calcul să vedem cât ne-a costat și cât ne va mai trebui pentru a obține certificatul bio, dar prețurile oferite în alte țări pe un borcan de dulceață oscilează între 3 și 5 euro pe borcan, deci câștigurile ar fi mult mai mari și merită”, a mărturisit bucovineanul pentru Agrointeligența.


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA