Interviu-document cu Culiță Tărâță. Partea a II-a: Despre doamna Tărâță, pantofii cumpărăți din Roman, primii pași în agricultura mare și taxarea inversă la cereale

În urmă cu trei ani, realizam un interviu-document cu fermierul care, la acea vreme, lucra cea mai mare suprafață de teren agricol din Europa. Articolul nu a fost făcut public niciodată, iar acum, după ce Culiță Tărâță a încetat din viață în noaptea de vineri spre sâmbătă, cititorii Agrointeligența au ocazia să afle, din propriile sale declarații, cum era cel care va rămâne în istoria agriculturii naționale ca românul care ”a îmblâzit” Insula Mare a Brăilei.

Trecut de 60 de ani, e un bărbat zvelt și energic care se trezește de cum crapă de ziuă, își bea ceaiul dintr-o cană ceramică de 1 leu, are două telefoane Nokia de 80 euro bucata, nu poartă ceas, e încălțat cu pantofi de 2 milioane de lei vechi cumpărați dintr-un magazin din Roman (n.r. a nu se confunda cu Roma), ascultă Antena Satelor, e înnebunit după Beethoven și Zinaida Bolboceanu și se suie când și când “de poftă” la volanul tractorului ca să mai lucreze brazda. Numele lui e Culiță Tărâță, pitoresc atunci când lua cuvântul în plenul Parlamentului, apărând cu fervoare în graiul cu puternic accent moldovenesc, diverse legi de primenire a agriculturii, legi care servesc deopotrivă interesele afacerilor sale din agricultură.

 –  Partea a II-a interviului-document – 

Citiți și Partea I – Ce mașină conducea, câte telefoane primea pe zi și care era relația sa cu tractorul și combina

Ce este fermecător în a trudi ogorul și a-ți vărsa sudoarea pe brazdă?

Provin dintr-o familie care nu s-a înscris niciodată la colectiv, într-o zonă care a fost cooperativizată. Tata a avut ideile lui, a fost legat de brazda de pământ, singura avere pe care o avea asta era, pentru că provenea dintr-o familie cu mulți copii, erau 10 frați și mijlocul de existență nu era altul decât pământul, bunicul murise la război și rămas singur la 12 ani altă dorință n-avea decât și nevoia l-a învățat să muncească pământul. Nouă din ‘63 până-n ‘68 statul comunist ne-a luat pământul și n-aveam ce mânca. După ce comuniștii ne-au dat pământul înapoi, 9 hectare undeva la izvoarele Bârladului, în comuna Valea Urșilor, au urmat anii de desțelenire și muncă de repunere pe rod. Ticăloșii i-a dat terenul nu pe vechiul amplasament, ci undeva unde erau numai sălcii, iov, rogoz mlaștini și l-a desțelenit bătrânul de ajunsesem să avem și grădină de legume și tot ce trebuie și a repus din nou gospodăria noastră și ograda iară plină cu animale și din nou a avut cu ce să mă poarte la liceu, la facultate. Țin minte că după ce statul ne-a dat pământul înapoi în 1968, veneam cu carele de fân. Și fiind mai mic, îi dădeam fânul la furcă și tata clădea stogul. Tata spunea că stogul trebuie să fie exact ca oul de rață. Îmi amintesc o scenă de când aveam 16 ani, era în jur de ora 6 seara și la radio se auzea o emisiune cu muzică populară. Și pe tata, care era extraordinar de sobru-rareori îl vedeai zâmbind-l-am văzut cum stătea el cocoțat sus pe stog schițând o înclinare în ritm de dans, cu bucuria muncii împlinite: își clădea stogurile, avea cu ce-și ține animalele, își refăcea gospodăria.

Aveți o avere estimată de unii la 200 milioane euro (discuția avea loc în 2011, n.r.). Care e mâncarea dumneavoastră preferată?

Mâncarea preferată e cea tradițională cu care-am crescut acasă, cu lapte și cu ouă. Nu sunt mare consumator de carne și de obicei când mănânc o carne de pasăre, de vită, iar dintre băuturile preferate beau un pahar cu vin alb. Nu sunt consumator de tării, nu fumez.

Văd că aveți în față o cană de ceai. Cana dumneavoastră nu este una din cel mai fin porțelan.

E o cană de 1 leu, o cană normală. Vedeți dumneavoastră, cei care lucrează în agricultură, în marea lor majoritate nu a preferințe la tacâmuri de lux. Noi suntem țărânei, suntem oameni normali, mai normali decât normalii.

Vorbiți-mi de doamna Tărâță. Ce rol a jucat soția în succesul dvs ca afacerist?

Sună urât cuvântul afacerist, un agricultor, un investitor, un acționar mai degrabă. Încă de la căsătorie am tras. Noi am avut nunta duminică și miercuri am plecat la muncă. Nici măcar să pleci în luna de miere. Așa a fost situația. Am plecat cu traista-n băț și greutățile vieții te împing ca dacă vrei să realizei ceva în primul rând stă munca și seriozitatea. În primul rând că a fost alături de mine și la bine și la rău. O soție care înțelege că pleci dimineața și vii seara la 10, la 11, fără să te cicălească și să te privească cu alți ochi și să privească la altceva decât treaba că privești cu seriozitate și realizările care sunt nu pot fi altfel. Nu mă refer doar la anii de-acum. Eu vorbesc și de dinainte de 89.

Cât de bogat ajunseseți înainte de Revoluție?

Noi înainte de ‘89 aveam un fel de mini-afacere la țară. Creșteam animale și le vindeam la stat. Chiar și acum păstrez adeverințele când predam, cum era la Întreprinderea de Contractări și Achiziții, la Întreprinderea Cărnurilor din județul Neamț și în fiecare an predam 10-13-15 tăurași la contracte. Aveam 200 și ceva de oi. Am avut până și crescătorie de nutrii care aducea venituri. Și astăzi păstrez documentele de predare la fondul centralizat al statului cum erau și erau valori destul de mari. Într-un an atunci făceam în jur de 400-450.000 lei. Aveam în jur de 1 milion și ceva la Revoluție. Dar mereu i-am investit.

Când ați ajuns să jucați în liga mare a agricultorilor?

Gândul că o să ajung fermier cu-adevărat l-am avut în 1994 când am investit în agricultură. Țin minte că numai sămânță de cartof am cumpărat de 1 milion de mărci. M-am dus la Haimhausen, lângă Dachau și acolo am găsit o comerciantă în vârstă de 83 de ani. Ea avea 2 băieți, care aveau depozite de cartofi de sămânță și bătrâna m-a întrebat de cartof, unde-l depozitez, cum îl cultiv, cum îl recoltez și m-a lăsat nemțoaica de i-am povestit tot. Eu îi vorbeam de depozite săpate în pământ, izolate cu paie și cu răsuflători pentru aerisire. Se uita bătrâna a mine și zice: «Să știi că în toamnă vin în România să văd ce cultură obții». Vreau să vă spun că în toamnă, la recoltat, a sosit bătrâna împreună cu cei doi fii ai ei la Zănești Neamț, unde aveam peste o mie de oameni la recoltat. În anul acela plantasem 200 de hectare de cartof. S-a uitat nemțoaica la ce producție am, mi-a zis că-i place tot, puritatea cartofului, cantitatea obținută, modul cum l-am tratat, cum l-am îngrijit, toate tratamentele făcute la zi. Pe marginea ogorului, germanca de 83 de ani mi-a mai zis ceva: «Când văd o mie de oameni pe câmp mă duc cu gândul la anul 1945, când căram cu căruța cartofi la Munchen”. Noi eram în România anului 1994. Datorită acestei femei în vârstă am înțeles că dacă n-o să fac dotarea de ultimă generație și n-am să mecanizez cultura cartofului de la plantare până la recoltare și inclusiv depozitare, nu voi juca niciodată în liga mare. Cartoful te poate face mare, dar te poate face și mic. Poți să pierzi banii oricând. Pe mine m-a făcut mare. Țin minte că la vremea respectivă cu banii de pe cartofi mi-am achitat 11 tractoare U 650 pe care le luasem atunci de la Brașov. Acum, și în Neamț și în Insula Mare a Brăilei suntem la nivel mondial ca dotare. Așa cum cresc în fața unei familii copiii, așa-ți cresc plantele și animalele pe care le ai, ai satisfacția munci împlinite și orice greșeală te costă așa cum te costă și într-o familie faptul că nu dai educația cuvenită copiilor. Orice eșec în viața copiilor în primul rând se datorează părinților. Eu am continuat investițiile și agricultura mi-a dat cele mai mari satisfacții.

Doamna Tărâță vizitează câmpurile?

Absolut. De cel puțin 2-3 ori pe săptămână, dar acasă avem o activitate atât de încărcată încât în ultima vreme e extrem de prinsă. La noi ușa casei e deschisă permanent, întotdeauna întinde-te masă, strange-te masă, băiatul cel mic acum își lucrează, își reconstruiește o căsuță și nevastă-mea e cu mâncare la meșteri, cu organizarea muncilor. Acum avem și nepoțel. Întotdeauna la noi în casă nevastă-mea a fost cea care a gătit, cea care a coordonat lucrurile, eu sunt musafir, că nu am când, iar ea s-a ocupat în primul rând și marea realizare e că este în firmă, vine în firmă cât poate să stea, dar marea majoritate a timpului și l-a dedicat educației celor trei copii. Și în fața propriei conștiințe și a lui Dumnezeu eu mă declar mulțumit. Nu vreau să sune a laudă. Sunt copii modești, la locul lor.

Unde au studiat fii dumneavoastră?

Aveam bani de Oxford și de Cambridge. Fiul meu cel mic, Mihai, a ales să studieze la Agronomie, poate inspirat de faptul că îmi desfășor activitatea în agricultură. El și-a ales-o, de mic copil a fost pe linia grajdurilor, între vaci, între porci, între cai. Prima dată a rânit la animale când era în clasa a 3-a, a 4-a.

George, cel mare a terminat Industrializarea Lemnului, fiindcă a fost printre tăietori de mic. Primul copac l-a tăiat când era la liceu. Începusem activitatea, am avut și am și acum un uscător. El are o unitate de producție a termopanelor de lemn stratificat.

Fiul cel mijolciu de mic a fost omul cifrelor. N u era încă la școală și era cu caietul pe burtă prin bucătărie și mereu, are și un scris foarte frumos, foarte ordonat și mereu aduna și scădea. El e absolvent de ASE și e responsabil de partea economică a IMB. Locuiește la Brăila într-un apartament închiriat, pe care-l împarte cu directorul general al IMB.

Sunteți multimilionar. Aveți bodyguarzi?

Nu, Doamne ferește! În viața mea n-am avut.

Ce îmbrăcăminte purtați?

Pantofi cred că vreo 2-3 milioane, luați din Roman de la magazin. Nu le am pe astea cu extravaganțe, nu le am nici cu diamantele. Am cumpărat odată un colier la cât mă pricep eu la asta, cu ani în urmă. Costa 1300 sau 1400 de dolari, Eram într-o delegație la Beirut. Nevastă-mea e o ființă modestă, punctuală pe problemă, foarte aprigă cu nedreptățile și copiii știu. O minciună nu există între noi. Noi suntem educați însă soția provine tot din mediul rural, din familii de oameni simpli, care au știu ce e greu din viață. În rare ocazii au avut și ei bucuria să aibă satisfacții ale împlinirilor de la vremurile respective cum erau și eu am rămas-și o spun cu mândrie-fiu de țăran. Când aud pe vreunul că zice: «țăranul ăla» îl privesc cu o invidie tolerantă. Îmi spun: «Iartă-l Doamne că nu știe ce spune» pentru că mediul rural și satul românesc a dat societâții oameni simpli, normali, sănătoși la minte, fără nu știu ce pretenții de la viață, cu simțul măsurii, oameni care cred în Dumnezeu și nu o spun din compleență, pentru că eu sunt un creștin ortodox convins.

Prin ce colțuri ale Planetei ați călătorit?

Împreună cu soția am fost la Cape Town, am fost la Burj al Arab, cu o societate comercială cu care colabrăm noi. E lux, mult aur, mult din ăsta, dar nu mă încântă. Eu mai bine mă simt când mă duc într-un lan de grâu, într-un lan de floarea soarelui, într-un lot experimental, credeți-mă că asta-i satisfacția mea. Credeți-mă că dacă aș putea toată ziua aș sta în câmp. Plec de la Parlament, mă duc în câmp și mă simt descătușat. Când intru în București am ceva care-mi apasă pe creier și pe umeri.

De ce mai rămâneți în politică?

“De foarte multe ori am regrete și v-o spun, nu vreau să jignesc pe nimeni, dar din păcate în Parlamentul României, sunt indivizi care n-au ce căuta acolo și procentul e mare, mai mult de trei sferturi. Sunt indivizi care dacă nu veneau vremurile de după 1989 rămâneau iluștri anonimi. Sunt oameni care dacă n-ar fi locul ăsta în Parlament n-ar fi nimeni și atâtea ifose și atâtea pretenții au, ca și cum țara le-ar fi datoare lor. Nu, sunt datori vânduți și să știți că te privesc cu superioritate de undeva din înaltul cerului, uitându-se de sus în jos la tine și dacă aduci în discuție un subiect cu agricultura spun: «uite, își urmărește interesul personal». Ce mai caut? Nu te duci tu, nu se duce altul… Însă eu sunt nemulțumit că cu o voce, sau o floare nu se face primăvară.

Ce legi bune pentru țărani și agricultură vi se datorează?

Taxarea inversă eu am inițiat-o, am inițiat legea cu cartarea agrochimică, legi privind protecția mediului, solului și plantelor. Sunt fanul taxării inverse. Pentru început te afectează pentru faptul că sunt niște bani blocați pe care ți-i recuperezi mai târziu. Dar per total și noi fermierii câștigăm pentru că avem o piață stabilă, statul câștigă că nu se mai fură din bugetul țării. Se fură anual în jur de 1 miliard de euro. N-o să mai fie samsarii care cumpărau la negru. Păi 70% din pâinea din România se vindea la negru.

Ați solicitat vreodată rambursări ilegale de TVA?

N-am practicat și nu practic. La insulă trebuie să fiu ca fata mare-n casă. Acolo și raportările se fac prin radio. Vă dați seama la câte controale se fac și la cât de gigantică e Insula Mare a Brăilei, aș fi fost o pradă ușoară. Am enorm de multe controale pe cap și de ce să dau satisfacție celor ce mă vânează? Tu te înfoiezi că respecți legea și că te bați cu oricare te acuză și tu să ai puncte vulnerabile?



 

3 Comentarii la Interviu-document cu Culiță Tărâță. Partea a II-a: Despre doamna Tărâță, pantofii cumpărăți din Roman, primii pași în agricultura mare și taxarea inversă la cereale

  1. marele povestitor ion creanga nu este din zona romanului.nu inteleg de unde atatea povesti cu tarata mare agricultor.daca nu era omul sistemului nu mai iesea in veci de la bozieni.dar stiti cum se zice”despre morti numai de bine”dar este si mai bine sa nu mai veniti cu asemenea snoave.

  2. Dl Culita Tarata, fie-i tarana usoara, a facut profit neplatind la timp redeventele, acelea erau si asa prea mici, etc. Dl. Befu sa faca un calcul sa vada, daca nu ar fi primit subventii, mai era TCE 3 Brazi pe profit? Ar trebui sa fiti mai intransigenti cu fermierii de carton ai Romaniei. Toate interviurile pe care le luati oamenilor cu bani sunt laudative si elogioase de parca oamenii are fi coborat in agricultura Romaniei cu cine stie ce scheme genial de business. Desigur depindeti de publicitate de la ei, dar totusi, presa Agricola nu este si ea un pic incisive? Chiar totul este de laudat? D-zeu sa il ierte pe dl. Tarata.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*