• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Idee profitabilă pentru pepiniere: închirierea brazilor de Crăciun

    agrointeligenta.ro -

    Proprietarii pepinierilor de conifere ar trebui să urmărească atent tendințele pieței din țările occidentale unde revine moda brazilor naturali de Crăciun, însă aceștia sunt doar închiriați.

    După ce s-a dovedit că brazii în ghiveci au cam aceiași soartă ca și cei tăiați – pentru că fără o plantare corectă și îngrijire specială, aceștia nu ”se prind”, proprietarii și comercianții din Vest s-au gândit că închirierea coniferelor este soluția pentru un Crăciun eco în care natura nu are de suferit.

    Afacerea cu închirierea brazilor în ghiveci a pornit în Canada, răspândidu-se rapid în SUA și, recent, în Elveția și Franța. Se evită astfel măcelărirea brazilor, iar farmecul sărbătorilor este sporit de un brad ”adoptat” pe perioada sărbătorilor, spun reprezentanții companiei Treezmas care promovează acest nou trend în UE.

    Clienții comandă bradul pe internet

    Bradul se comandă pe internet și este livrat acasă împreună cu un ”manual de îngrijire”. După sărbători, firma îl preia și îl transportă la pepiniera de la care provine. Dacă bradul se usucă, ceea ce se întâmplă în 20-30 % din cazuri din cauza temperaturii ridicate din locurile în care a fost amplasat, materialul lemnos este folosit drept combustibil sau este dat la reciclat.

    Potrivit ziarului belgian ”Le Soir”, citat de Agerpres, în 2012, când a fost lansată compania Treezmas din Franța, numărul comenzilor a fost de 400, iar pentru 2014 se așteaptă că va ajunge la 1.400. Cifra de afaceri estimată, de 80.000 de euro, este încă insuficientă pentru a face rentabilă mica afacere lansată de patru ingineri, care lucrează în alte părți pentru a se întreține. Ei susțin însă că vor să contribuie în acest fel la schimbarea obiceiurilor de consum și, totodată, să câștige experiență în afaceri.

    Situația este diferită în Elveția, unde o firmă similară funcționează din 2009 și a avut o cifră de afaceri de 330.000 de euro în 2013, ceea ce îi permite să apeleze la salariați remunerați.

    În România, ideea vesticilor ar putea aduce profit pepinierelor care deja au pe stoc brazii în ghiveci. În loc să îi scoată pe toți la vânzare, antreprenorii ar putea lua în calcul și închirierea pomilor de Crăciun. Succesul afacerii ar putea fi asigurat la noi nu doar de dorința clienților de a proteja natura, dar mai ales de serviciul complementar al acestei oferte: ridicarea bradului după Sărbătorile de Iarnă.

    Foto: www.cutezatorii.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”