• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Karakul de Moldova – cea mai profitabilă rasă de oi din România? Mioarele au producţie bună de lapte, iar pielicelele se vând bine la export

    agrointeligenta.ro -

    Karakul moldovenesc este o rasă de oi crescută în special pentru blană și pentru lapte. În țara noastră aceste oi se pretează doar pentru stepa moldovenească, iar încercările de a o duce în alte zone ale României au fost sortite eșecului.

    Ion Agafiței, președintele Asociației Crescătorilor Ovis Mold din Vaslui, este unul dintre cei mai mari crescători de karakul din țara noastră și obține an de an un venit frumușel de pe urma vânzării pieilor de mieluți.

    Karakul-ul românesc sau de Botoșani cum mai este numit, e o rasă creată în perioada 1948-1988 la stațiunea Popăuți din județul Botoşani prin încrucișarea dintre țurcana neagră și brumărie cu berbecuți de karakul negru și brumăriu aduși din Germania și URSS. După 40 de ani de experimente, în 1998 rasa a fost omologată și a început să se extindă în rândul crescătorilor de oi din Moldova fiind răspândită în județele Botoșani, Iași și Vaslui.

    Agafiței povestește că această rasă este foarte pretențioasă și nu dă randament în zone de munte sau deal, acolo unde plouă mult și nici la câmpie acolo unde este prea cald. De asemenea karakulul se ține în ferme din luna decembrie până în mai, iar costurile cu întreținerea sunt foarte mari datorită furajelor.

    karakul5

    Rasa de ovine karakul este foarte căutată având un randament bun la lapte, între 80 și 90 de litri pe oaie, dar adevăratele calități sunt în materie de lână. Pielicelele de karakul sunt extrem de căutate atât la noi în țară, dar mai ales peste hotare.

    „Vindem în mod special pielicele în Ucraina acolo unde se folosesc pentru a se face căciuli, mănuși și haine pentru doamne. În ultimii doi ani cererea a crescut considerabil și se pare că este o trecere de la blănurile artificiale la cele naturale”, explică Ion Agafiței.

    Deși karakul nu este specific românesc, rasa dezvoltată la Botoșani are calități deosebite datorită buclajului lung și este foarte căutată în afară. La noi sunt dezvoltate trei culori, negru, brumăriu și comor – o nuanţă de maro care se găsește în special la fermierii din Iași.

    karakul1

    Prelucrarea pielicelelor se face în Ucraina

    Crescătorul vasluian spune că anul acesta pielicelele s-au vândut cu 80-100 de lei bucata. ”Mieii trebuie tăiați foarte repede la maxim trei zile după fătare altfel blana se strică. Noi tăiem mieii, sărăm pieile și le trimitem în Ucraina în stare crudă iar acolo acestea se prelucrează în fabrici specializate”, spune Agafiței care a vândut anul acesta peste 500 de bucăți.

    Ion Agafiței are anul acesta 1.000 de femele care se împerechează cu berbeci de rasă și în luna martie fată între unu și doi miei pe cap de femelă. „Tăiem cam 60% dintre mieii obținuți, iar dintre aceștia cam 40% au blănița bună și poate fi folosită în timp ce restul de 20% se păstrează pentru carne”, spune fermierul.

    Efectiv naţional de 250.000 de capete

    La nivel de țară sunt în jur de 250.000 de capete de karakul, cele mai multe fiind în județul Botoșani, acolo unde, deși nu sunt crescători care să aibă mai mult de 1000 de oi, numărul celor care cresc această rasă este mai mare decât în restul Moldovei, deținând cam 70% din totalul țării.

    Pentru fermieri ceea ce este foarte important atunci când vine vorba de karakul este perpetuarea materialului genetic de calitate, de aceea Ion Agafiței spune că ajutorul de minimis acordat în toamna aceasta de Guvern a fost foarte binevenit. ”Eu am început s cresc oi de rasă pură, înscrise în registrul genealogic din 2008, iar toamna aceasta, cu ajutorul de minimis acordat de Guvern, am vândut 25 de berbecuți la un preț între 2.500 și 3.000 de lei bucata. Am făcut asta pentru a reuși să sprijinim și alți crescători să obțină material genetic de calitate”, susține Agafiței.

    karakul3

    3.000 de euro, preţ maximal la berbecuţi

    Berbecii de karakul cu origine controlată sunt foarte scumpi, președintele Ovis Mold spune că aceștia au cel mai mare preț din țară. ”Prețul unui berbec mior la 2 ani, pornește de la 1.500 de euro și poate ajunge liniștit până la 3.000 de euro. Și aici vorbim de berbecuți fătați și crescuţi în țara noastră. Am auzit că cei care cresc Cap Negru de Teleorman au cumpărat berbeci din Franța cu 2.000 de euro”, adaugă crescătorul vasluian.

    Foto: karakul-moldoovis.ro, vremeanoua.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Satul cu cea mai gustoasă brânză. Oile pasc iarbă pe soluri sărăturate și bogate în minerale Preț carne 2024. Cât costă un kilogram de carne de porc cumpărată de la un mic fermier A primit o amendă 1.200 de lei pentru că porcul din ogradă nu era crotaliat

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte