• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Este oficial! Portul Constanța – #1 în UE din punct de vedere al traficului cerealelor

    agrointeligenta.ro -

    Sfârșitul de an vine cu o veste care nu poate decât să ne facă mândri. Este vorba despre portul Constanța care a devenit în 2014 numărul 1 în clasamentul porturilor în care se tranzacționează cereale.

    Anunțul a fost făcut de către ministrul Daniel Constantin în cadrul unui interviu acordat Agerpres. ”Este pentru prima dată când portul Constanța a fost declarat numărul 1 în UE din punct de vedere al traficului cu cereale, ceea ce arată că România este un jucător, nu numai în această zonă ci și pe piața UE, chiar dacă partenerii noștri sunt țările arabe”, a declarat ministrul.

    El a vorbit și despre producțiile foarte bune obținute de fermieri în acest an agricol, însă recunoaște că cifrele sunt sub ce s-a adunat în depozite la finele anului 2013. ”Anul acesta am avut producții foarte bune la rapiță, adică cea mai bună producție din istoria României, de când s-a introdus în producție, la grâu am obținut 7,5 milioane de tone față de 7,3 milioane anul trecut, iar la floarea soarelui și porumb avem producții ușor mai bune decât anul trecut, respectiv două milioane tone și 11,19 milioane tone”, a mai declarat vicepremierul.

    Foto: gcaptain.com


    Te-ar mai putea interesa

    Plânsul viței de vie. De ce ”plânge” via primăvara Subvenții APIA: Terenurile tăiate de la plata pe suprafață începând cu acest an Comuna cu 5.000 de vaci. Mic crescător: Dăm laptele la procesator, suntem departe de oraș

    Ultimele știri

    România – primul loc în UE anul trecut la suprafața cultivată cu porumb și floarea-soarelui Rezultate solide pentru Agricover în 2023 și peste 10.000 de fermieri în portofoliu O dronă militară a căzut în zona fermei Filipoiu din Insula Mare a Brăilei – primele imagini