• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Mesaj de Crăciun din partea ministrului agriculturii Daniel Constantin

    agrointeligenta.ro -

    Sfârșitul de an înseamnă în primul rând perioada sărbătorilor de iarnă – un prilej pentru ca familiile să petreacă mult timp împreună, să lase problemele în urmă și să privească spre noul an cu încredere, dar, în același timp, este și un moment al bilanțului și al creionării planurilor pentru următoarea perioadă.

    Astfel, uitându-ne urmă, putem spune că anul agricol 2014 a fost unul bun, nu doar din punctul de vedere al producțiilor, ci și al balanței comerciale, existând însă regretul că exportăm foarte multă materie primă. Avem însă multe de îmbunătățit în agricultură, priorități pentru 2015 și proiecte ale Ministerului Agriculturii care vor fi susținute fie cu fonduri europene prin programele europene pe care le derulează Ministerul, fie cu susținere directă de la bugetul de stat. În acest sens, am reușit, alături de producători, să lansăm mai multe scheme de sprijin financiar, cum sunt cele pentru despăgubirea apicultorilor și a producătorilor din sectorul vegetal. De asemenea, introducem o schemă și pentru sectorul zootehnic, pentru bovine și ovine, prin care vrem să investim în materialul genetic, fapt ce va garanta rezultate benefice în viitorul apropiat. Un alt proiect pentru 2015 este să deschid cât mai repede noi piețe de desfacere pentru produsele agroalimentare românești, nu doar cele specifice zootehniei, dar și producției vegetale. În această direcție există o presiune uriașă îndreptățită a fermierilor pentru că am dovedit în ultimii ani că putem să avem o producție constantă, în creștere chiar. Astfel, mizăm pe parteneriatele pe care le avem cu statele europene, dar și pe cel pe care l-am dezvoltat cu China.

    Nu trebuie să uităm că din 2015 vom avea un nou PNDR cu buget de peste 9,36 de miliarde de euro, mai flexibil și mai adaptat nevoilor agricultorilor. Mai sunt multe de făcut pentru ca România să își recâștige pe deplin locul pe care îl merită pe harta agricolă a lumii, dar astăzi agricultura României are o strategie bine definită și va încheia 2014 cu o balanță comercială pozitivă, acesta fiind al doilea an consecutiv în care am reușit ca exporturile de produse agroalimentare să depășească importurile, ceea ce este o premieră a ultimelor decenii. Sunt încrezător că ne vom bucura împreună de rezultate pozitive și în anii ce vor urma, astfel încât să reedităm și chiar să depășim aceste performanțe. Acum, în ajun de sărbători, vă doresc ca anul ce vine să vă aducă sănătate, recolte bogate și câștiguri pe măsura muncii dumneavoastră!

    Sărbători fericite, alături de toți cei dragi! La mulți ani!

    Daniel Constantin – ministru al agriculturii și dezvoltării rurale

    (Mesaj preluat din EuroAgricultura – newsletter lunar AFIR)


    Te-ar mai putea interesa

    Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit

    Ultimele știri

    Evaziune cu usturoi din import. Prejudiciul se ridică la 500.000 de euro Ministrul Agriculturii din Ucraina – suspect într-un caz de corupție cu terenuri agricole Ce așteptări au fermierii de la viitorii europarlamentari. Manifestul în 7 puncte al Copa-Cogeca