• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cinci tradiţii mai puţin cunoscute de Ignat

    agrointeligenta.ro -

    În calendarul ortodox, 20 decembrie este marcată ca ziua Sfântului Ignatie Teoforul, Înainte-Prăznuirea naşterii Domnului. Ziua de 20 este numită în popor şi Ignatul porcilor.

    – Există obiceiul ca porcul tăiat să fie încălecat. Ion Creangă mărturiseşte în „Amintiri din copilărie”: „La Crăciun, când tăia tata porcul, şi-l pârlia, şi-l opăria, şi-l invalia iute cu paie, de-l înăduşii, că să se poată râde mai frumos, eu încălecam pe porc deasupra paielor şi făceam un chef de mii de lei”.

    – Cei miloşi din fire trebuie îndepărtaţi, pentru că, în prezenţa lor, porcul se va chinui mult până să moară, iar carnea va fi tare şi greu de gătit.

    – Cei de faţă trebuie să rostească: “Ignat, Ignat, porc umflat” şi “Doamne ajută, să-l mâncăm sănătoşi!” – ca rugăciune de iertare, adresată lui Dumnezeu şi Sfântului Ignatie, patronul zilei, pentru uciderea animalului.

    – Băşica porcului se pune la uscat, cu grăunţe sau cu câteva boabe de porumb în ea: cu cât va face mai mult zgomot, atunci când este zgâlţâită, cu atât mai multă veselie va fi în gospodărie în anul ce va să vină.

    – Toţi cei prezenţi primesc pomana porcului, însoţită de păhărelul aburind de la ţuica fiartă. Mănâncă, beau şi se veselesc, pentru ca pomana să fie primită şi norocul să fie de partea lor.

    Sursa: Libertatea, Realitatea.net



     


    Te-ar mai putea interesa

    ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel” A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd