• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce a făcut România la cel mai important târg al industriei alimentare

    agrointeligenta.ro -

    Corespondenţă din Paris

    România a participat la ediţia din acest an la SIAL 2012-Paris (21-25 octombrie), cu un număr de 45 de companii din sectorul industriei agro-alimentare, mizând atât pe produse noi cât şi tradiţionale în atragerea a cât mai mulţi parteneri de export.

    SIAL 2012, acronimul Salonului Internaţional al Industriei Agro-Alimentare(Le Salon International de l’Agroalimentaire în franceză sau Global Food Market Place, în engleză) este cel mai important eveniment profesional la nivel global al sectorului, reunind paricipanţi din peste 100 de ţări din toate regiunile globului în care se poate produce hrană, într-o perfectă ilustrare a celebrei expresii „cine nu este aici, nu există”.

    Cele peste 5500 de companii care participă ediţie de ediţie, cea din acest an fiind cea de a douăzeci şi una, găsesc aici locul cel mai porivit pentru a-şi prezenta inovaţiile, creaţiile şi descoperirile în materie de producţie şi de produse agro-alimentare.

    Găzduit de Paris, SIAL oferă în fiecare ediţie posibilitatea interacţiunii directe dintre producătorii din toate colţurile lumii şi celebrii chefs ai şi mai celebrelor cuisines ale hotelurilor, restauranelor şi bistrot-urile din oraşul supranumit capitala gastronimică a lumii, locul unde sînt canonizate „must”-urile în materie de tendinţe în arta culinară. Practic, ales de unul sau unii dintre aceşti adevăraţi creatori de gust, un produs, fie el procesat sau natural, poate deveni „peste noapte” una dintre cele mai dorite mărfuri la nivel global aducând sume de ordinul milioanelor sau chiar miliardelor de dolari producătorului său.

    Aşa cum a arătat-o gama exponatelor cu care s-au prezentat companiile participante în standurile naţionale la nivelul pieţei agro-alimentare mondiale coninuă să persiste interesul pentru produse cu „personalitate” bine conturată precum cele tradiţionale, devenite obiectul atât al redescoperirilor cât şi al reinterpretărilor, sau al celor care propun nuanţe locale distinctive, ambele obţinute după reţete şi prin tehnologii de producere şi procesare cât mai eco-sustanbile, corecte şi mai puţin nocive corpului uman.

    România a participat cu 45 de companii reunite în 3 standuri specializate (carne, bio şi dulciuri), o prezenţă semnificativă atât numeric cât şi ca spaţiu de expunere, mizând ca principale activităţi de promovare pe două sesiuni (în serile de 22 si 23 octombrie) de degustări de produse tradiţionale româneşti.

    La nivel de oportunităţi de afaceri companiile româneşti au stabilit contacte cu numeroşi parteneri iar unele au încheiat chiar şi contracte (o statistică privind aceste aspecte urmând a fi făcută).

    În dreptul României au ieşit în evidenţă două lansări perfect înregistrate în tendinţele pieţei internaţionale agro-alimentare, precum ceaiurile bio VEDDA, care u atras imediat atenţia unor companii din Germania, cea mai mare piaţă de produse bio din lume, şi un produs la intersecţia dintre arta culinară şi cea plastică, sub forma unui recipient din sticlă manual decorată cu metal pentru miere, de către Fundaţia ADEPT Transilvania şi AGAPIS, Sălaj, care de asemenea a stârnit interesul unor colecţionari privaţi din Paris. La eveniment a participat şi cunoscutul critic literar si ambasador la UNESCO, Nicolae Manolescu.


    Te-ar mai putea interesa

    Una dintre cele mai cunoscute fabrici de lapte din România este scoasă la vânzare! Comuna cu 5.000 de vaci. Mic crescător: Dăm laptele la procesator, suntem departe de oraș Subvenții APIA: Terenurile tăiate de la plata pe suprafață începând cu acest an

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte