• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Aurel Tănase – OIPA Legume-Fructe, despre proiectul de Cod Fiscal: „Aplicarea unei cote reduse pe întreaga filieră va aduce beneficii de ambele părţi”

    Gabriela Gimbășanu -

    Reprezentanţii din sectorul legume-fructe se arată parţial mulţumiţi de proiectul noului Cod Fiscal care include inclusiv o cotă redusă de TVA de 9% pentru legume şi fructe. Aceeaşi măsură ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2016 şi pentru carne şi peşte, dacă în urma dezbaterii şi adoptării actului normativ nu vor apărea modificări semnificative la capitolul privind taxarea alimentelor.

    “Noi am avut o primă întâlnire cu ministrul Finanţelor, domnul Darius Vâlcov, şi am ridicat problemele pe care noi le considerăm prioritare pentru sectorul de legume-fructe. Prin forma proiectului legislativ, cererile noastre au fost ascultate. Cel puţin la prima vedere, aşa se pare. În două săptâmâni urmează să avem o nouă întâlnire cu domnul ministru pentru a ne susţine în continuare cerinţele”, a declarat pentru Agrointeligența Aurel Tănase, preşedintele OIPA Legume-Fructe.

    Reprezentantul producătorilor şi procesatorilor de legume şi fructe spune că, totuşi, Ministerul Finanţelor a scăpat din vedere un aspect important. “Era foarte bine dacă eram suficient de bine înteleşi şi cei de la putere propuneau reducerea de 9% pentru întreg sectorul de legume-fructe. Totuşi, cred că este binevenită şi această reducere de TVA, chiar dacă ea se va aplica doar la legume-fructe, nu şi la procesatori”, a mai spus Tănase.

    Materii prime mult mai ieftine pentru procesatori

    Preşedintele OIPA Legume-Fructe explică faptul că, prin forma actuală a proiectului de Cod Fiscal, cota redusă de TVA face obiectul unei bune reglementări pe piaţa produselor proaspete: “Dacă reducerea se aplică în final doar legumelor şi fructelor în stare proaspătă, tot este un plus pentru procesatorii de legume şi fructe din România pentru că, această facilitate fiscală va da acces la materii prime mult mai ieftine şi implicit, vom avea costuri de producţie mai scăzute. Sigur, acest lucru se va regăsi şi într-o scădere a preţului la raft pentru conservele de legume-fructe româneşti”.

    Aurel Tănase a mai precizat şi că organizaţia pe care o reprezintă va insista ca reducerea TVA la 9% să se aplice întregului sector, inclusiv pentru procesate: “O astfel de măsură va încuraja consumul de legume și fructe româneşti şi va conduce la creşterea nivelului de producţie, creşterea diversităţii şi accesul la cumpărare”. Reprezentanul este convins că dacă noul Cod Fiscal este un semn încurajator pentru investitorii din sectorul agroalimentar. ”În mod cert, investitorii vor fi încurajaţi să îşi deschidă noi fabrici de procesare şi de ce nu să îşi facă propria plantaţie pomicolă.

    Producătorii români vor recupera terenul pierdut în fața importurilor

    Măsura de tăiere a TVA va reglemeta piaţa segmentului de legume şi fructe unde evaziunea fiscală este foarte ridicată şi va duce la formarea unei concurenţe loiale pe piaţă, astfel că produsele româneşti nu vor mai fi concurate neloial pe piaţă de produsele venite din afară cu un TVA mult mai mic şi care sunt puternic subvenţionate”, a explicat Aurel Tănase cum se înrevăd efectele punerii în aplicare a reducerii de TVA din textul proiectului pentru un nou Cod Fiscal.

    O nouă discuție cu ministrul Vâlcov

    Președintele OIPA Legume-Fructe a mai dorit să precizeze și că pe 12-13 martie, organizația pe care o conduce va face parte dintr-o conferință tematică a Rețelei Naționale pentur Dezvoltare Rurală. În cadrul evenimentului vor fi abordate exclusiv problemele sectorului de legume și fructe proaspte. În privința definitivării cu succes a negocierilor pe noul Cod Fiscal, Tănase este optimist: ”În două săptămâni ne vom reîntâlni cu domnul Vâlcov, ministru al Finanţelor, pentru a ne susţine poziţia, să vedem cât a fost cuprins din ce am cerut noi şi ce ar mai trebui adăugat. Sperăm să gasim întelegere şi tot ce cerem noi să fie inclus în noul Cod Fiscal”.



     


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd