• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Președintele Klaus Iohannis a întors în Parlament Legea pentru modificarea şi completarea Codului silvic

    agrointeligenta.ro -

    Președintele României Klaus Iohannis a trimis spre reexaminare Parlamentului legea de modificare a codului silvic, considerând că unele dintre intervențiile legislative adoptate în cuprinsul acestei legi sunt de natură să limiteze activitatea operatorilor economici și să aibă un impact nedorit asupra mediului concurenţial şi, implicit, asupra economiei, creând premisa legislativă a unui tratament juridic discriminator.

    Așa cum au fost redactate, unele dintre dispozițiile acestei legi ar putea atrage posibilitatea ca statul român să fie acuzat de încălcarea obligațiilor asumate în calitate de stat membru al Uniunii Europene.

    În cererea de reexaminare a Codului Silvic se menţionează, potrivit Gandul.info, că Articolul I pct. 9 -15 din legea transmisă spre promulgare, respectiv modificarea art. 10 -13 din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic reglementează posibilitatea ocoalelor silvice de regim de a oferi proprietarilor de fond forestier anumite servicii remunerate. ”Considerăm că, pentru încredinţarea acestor servicii, trebuie prevăzută o procedură de selecţie deschisă, transparentă şi necondiţionată. În caz contrar, respectiva măsură poate institui un avantaj în favoarea ocoalelor silvice, avantaj care poate reprezenta ajutor de stat”, apreciază şeful statului.

    De asemenea, articolul I pct. 29 din legea transmisă spre promulgare, respectiv completarea art. 20 din Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic cu un alineat nou, alin. ( 11), instituie obligativitatea întocmirii amenajamentelor silvice doar pentru proprietăţile de fond forestier mai mari de 10 ha. Preşedintele Iohannis apreciază că ”această reglementare se constituie într-o premisă a unei măsuri legislative discriminatorii între diferite categorii de proprietari”.

    ”Totodată, aplicarea acestei dispoziţii care, la prima vedere poate avea drept efect flexibilizarea gestiunii pădurilor, ar putea antrena accelerarea tăierii pădurilor din fondul forestier dincolo de principiile continuităţii, eficacităţii funcţionării şi conservării pădurilor”, se menţionează în cererea de reexaminare.

    Un alt articol, I pct. 48 din legea transmisă spre promulgare, respectiv modificarea art. 37 din Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic, reglementează condiţiile şi situaţiile în care este posibilă scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier naţional, prin derogare de la regimul general. Preşedintele consideră că ”prin faptul că sunt extinse categoriile exceptate de la regimul general aplicabil în cazul scoaterii definitive a unor suprafeţe din fondul forestier naţional, se conferă un avantaj anumitor categorii de beneficiari (proprietarii de reţele de energie din surse regenerabile, proprietarii de parcuri recreative, tematice şi/sau educaţionale), avantaj ce ar putea să intre în sfera noţiunii de ajutor de stat”.

    Un alt articol, I pct.72 din legea transmisă spre promulgare, respectiv completarea art. 60 cu noi reglementări privind valorificarea masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică poate conduce la ideea creării unui mediu neconcurenţial, mai arată şeful statului. ”Apreciem că dispoziţiile art. 60 alin. (5) lit. f) şi g) – prin care se introduc: pragul maxim de 30% la achiziţia sau procesarea de masă lemnoasă din fondul forestier naţional şi dreptul de preempţiune pentru producătorii din industria mobilei la cumpărarea de masă lemnoasă – sunt de natură să aducă atingere principiilor libertăţii economice şi contractuale, ca fundamente esenţiale ale economiei de piaţă”, se arată în cererea de reexaminare.

    Potrivit sesizării preşedintelui, ”introducerea unei limitări arbitrare în activitatea operatorilor economici, care ar genera dezavantaje pentru unii şi avantaje pentru alţii, ar putea avea impact negativ asupra mediului concurenţial şi ar putea atrage posibilitatea de a fi invocată încălcarea obligaţiilor asumate de statul român în calitate de stat membru al Uniunii Europene”.

    ”Totodată, pentru asigurarea respectării procedurilor naţionale şi comunitare în domeniul ajutorului de stat şi al concurenţei, considerăm că regulamentul privind valorificarea masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, ce va fi aprobat prin hotărâre a Guvernului, potrivit art. 60 alin. (4) din legea transmisă la promulgare, ar trebui să fie elaborat cu avizul autorităţii de concurenţă”, mai apreciază şeful statului, în cererea de reexaminare.

    Camera Deputaţilor a adoptat, pe 25 februarie, proiectul de modificare a Codului Silvic iniţiat de parlamentari PSD, reprezentanţii PNL criticând prevederile acestui proiect, iar Victor Ponta a afirmat că România are nevoie de această lege.

    Deputaţii au aprobat acest proiect cu 208 voturi pentru, 97 împotrivă şi 27 abţineri.



     


    Te-ar mai putea interesa

    ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia

    Ultimele știri

    Ce așteptări au fermierii de la viitorii europarlamentari. Manifestul în 7 puncte al Copa-Cogeca O mare fabrică românească de pâine a fost cumpărată de străini Alertă meteo de ploi și vânt puternic. Cantitățile de apă pot depăși 50 l/mp