Ce le lipsește vinurilor românești pentru a se impune pe piața internațională

În Uniunea Europeană, România este pe locul 5 ca suprafață cultivată cu viță de vie după Italia, Spania, Franța și Portugalia și pe locul 6 ca producție de vinuri. Totuși, vinurile românești continuă să aibă un mare dezavantaj pe piața mondială: ne lipsește un brand național care să promoveze produsele românești. Chiar și așa, vinurile noastre adună premii peste premii la concursurile internaționale, dar o promovare susținută rămâne singura soluție ca ele să fie comercializate și în alte țări la un preț corect.

”Ne lipsește brandul de țară producătoare de vinuri și implicarea Guvernului prin resurse logistice și umane în piețele de destinație. Fără acest brand de țară vinicolă va fi foarte greu să creștem notorietatea pozitivă a României. Soluții sunt, dar trebuie să avem cu cine să le discutăm. De curând, primul ministru a lansat ideea creării unei Reprezentanțe comerciale a României în Hong Kong, poarta comercială pentru China, printr-un parteneriat public-privat. Așteptăm să ne așezăm la masa dialogului, pentru că, repet, soluții există”, a declarat pentru Agerpres directorul general al Patronatului Național al Viei și Vinului (PNVV), Ovidiu Gheorghe.

35.000 de hectare replantate cu viță de vie

Sectorul viniticole românesc este campionul absorbției de fonduri europene, reușind să aibă programul care a adus în țară toți banii alocați. În total, 240 de milioane de euro pentru reconversie și dezvoltare, respectiv reconversia a circa 35.000 de hectare nou înființate cu viță de vie prin acest program suport pentru sectorul vitivinicol românesc.

Ovidiu Gheorghe PNVV

”Impactul a fost major din punct de vedere al creșterii calității vinurilor produse în România, acesta fiind, în fapt, rolul investițiilor. Vinul românesc a reînceput să își câștige locul pe harta mondială a vinului, luăm medalii la concursuri internaționale de prestigiu și s-a creat o emulație în domeniul nostru de activitate, aspect vizibil la raft prin apariția mai multor producători ‘mici” care creează diversitate în piață, iar concurența aduce, evident, progresul”, spune Ovidiu Gheorghe.

Unde vrem să ajungem

Principalele piețe țintite de vinul românesc pentru următoarea perioadă sunt China, Rusia și SUA, dar apetit pentru vinurile românești există și în Polonia, Isralel, Italia și Spania (acestea pentru comunitățile românești, în special). ”La finalul lunii martie, Patronatul a organizat o degustare împreună cu Ambasada României în Belgia pentru un jucător important din piața belgiană, respectiv lanțul de magazine Colruyt și există interes cert pentru vinurile românești”, explică președintele PNVV.

Germania – principala piață de vinuri din UE

În Europa, Germania rămâne principala piață de comerț cu vinuri, însă nu doar UE este importantă pentru vinurile românești întrucât și Federația Rusă este o piață foarte importantă atât din punct de vedere al tradiției exportului românesc, cât și din punct de vedere al mărimii ei. ”Sunt producători români de vinuri care au accesat proiecte europene pentru promovarea vinului în Rusia. Din păcate, nu mai sunt cantități mari de vin care merg pe această piață”, explică Ovidiu Ghoerghe.

Din punct de vedere al exporturilor România nu este încă un jucător foarte important pe piața mondială, din mai multe considerente: românul este tradiționalist în consum și peste 90% din vinul îmbuteliat consumat este produs în țara noastră, iar pentru a conta pe piața internațională este nevoie de un efort consistent al statului in producerea și promovarea unui brand de țară sectorial, efort care nu este la îndemâna producătorilor de vinuri. ”Suntem într-o cursă comercială cu țări, precum Franța, Spania, Italia și, în ultimele decenii, cu țările din ‘Lumea Nouă’. Acestea au investit enorm în marketingul de țară și, așa cum spuneam, statul român încă este „romantic” din abordarea acestui subiect”, explică șeful PNVV.

La nivel mondial, datele preliminare publicate de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV) arată că producția de vin a României a scăzut cu 20% în 2014, până la 4,093 milioane hectolitri, de la 5,113 milioane hectolitri, în 2013, dar cu toate acestea România ocupă în continuare locul 12 în topul celor mai mari producători mondiali de vin, cel puțin așa arată datele OIV.

În datele statistice, România a exportat, anul trecut, 10.513 tone de vin, în valoare de 19,4 milioane de euro, în timp ce importurile au fost de 34.157 de tone și pentru ele s-au cheltuit 36 de milioane de euro.

Foto: Agerpres, Facebook.com/Jidvei



 

Be the first to comment

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*