• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • De la convențional la bio: Cum se face conversia unei ferme la agricultura ecologică

    agrointeligenta.ro -

    Pentru fermierii mici și mijlocii, mai ales, agricultura ecologică poate fi o soluție care să îi ajute să își exploateze pământul cu un profit mai mare, dar și pentru a-l proteja, aplicând tehnici agricole specifice agriculturii bio. Drumul de la o fermă convențională la una certificată ecologic nu este însă unul ce poate fi parcurs de la o zi la alta, ci este nevoie ca exploatația să treacă printr-o perioadă de conversie și de testul organismelor de inspecție și certificare autorizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. 

    ,,Agricultură ecologică” este un termen protejat şi atribuit de U.E României pentru definirea acestui sistem de agricultură, similar cu ,,agricultură organică” sau ,,agricultură biologică”, termeni utilizaţi în alte state membre.

    Pentru a porni pe acest drum, un fermier trebuie să cunoască avantajele și dezavantajele practicării acestui sistem, să aibă cunoștințe de agricultură ecologică, să își facă un plan de lucru pe termen mediu și lung și să fie în permanență la curent cu reglementările naționale și europene din domeniu.

    Primul pas. Conversia la agricultura ecologică

    Pentru demararea procesului de conversie, în primul rând se selectează un organism de inspecție și certificare din lista celor aprobate de MADR, cu care se încheie și semnează un contract prin care fermierul se angajează să respecte regulamentele în vigoare în ceea ce privește metoda de producție ecologică, procesarea, comercializarea, depozitarea și etichetare produselor agroalimentare ecologice.
    Împreună cu acest organism, se stabilește planul de conversie și începe implementarea acestuia.

    Conversia la agricultura ecologică reprezintă perioada de timp în care se face trecerea de la sistemul de agricultură convențional la sistemul de agricultură ecologică. Pe parcursul acestei perioade se aplică regulile specifice agriculturii ecologice.

    Perioada de conversie trebuie să fie suficient de îndelungată pentru a crește semnificativ fertilitatea solului și pentru a restabili echilibrul ecosistemului. În urma procesului de conversie, terenul, culturile agricole, recolta și animalele trebuie să capete calitățile specifice producției ecologice.

    Pentru culturi, perioada obligatorie de conversie este următoarea:
    • cel puțin doi ani înainte de însă- mânțare sau, în cazul pășunilor și al furajelor perene, de cel puțin doi ani înainte de utilizarea acestor produse ca furaje obținute din agricultura ecologică;
    • în cazul culturilor perene, altele decât furajele (ex. plantaţiile pomicole şi viticole), perioada de conversie este de cel puțin trei ani înainte de prima recoltă a produselor ecologice.

    Pentru animale, perioada obligatorie de conversie este următoarea:
    • 12 luni în cazul ecvideelor și al bovinelor, pentru producția de carne și, în orice caz, cel puțin trei sferturi din durata lor de viață;
    • 6 luni în cazul rumegătoarelor mici, al suinelor și animalelor pentru producția de lapte;
    • 10 săptămâni în cazul păsărilor de curte pentru producția de carne, aduse în exploatație înainte de a împlini trei zile;
    • 6 săptămâni în cazul păsărilor de curte pentru producția de ouă;
    • un an pentru albine, dacă familia a fost cumpărată din stupine convenționale.

    La sfârșitul perioadei de conversie, organismul de inspecţie şi certificare, la care este afiliat fermierul, va stabili dacă acesta a respectat toate regulile de producţie specifice agriculturii ecologice și va acorda acestuia certificatul de produs ecologic. Astfel, fermierul îşi va putea eticheta produsele cu menţiunea „produs ecologic”.

    În etapa de producţie în agricultura ecologică se interzice: utilizarea organismelor modificate genetic (OMG-uri şi derivatele acestora), a fertilizanţilor şi pesticidelor de sinteză, a stimulatorilor şi regulatorilor de creştere, hormonilor, antibioticelor. În etapa de procesare a alimentelor, la prepararea alimentelor ecologice, se restricţionează folosirea aditivilor, a substanţelor complementare şi a substanţelor chimice de sinteză.

    Pasul doi. Înregistrarea ca operator în agricultura ecologică

    În fiecare an, până la data de 16 mai (inclusiv), fermierii care practică agricultura ecologică, atât cei certificaţi cât şi cei aflaţi în procesul de conversie la agricultura ecologică, au obligaţia de a-şi înregistra activitatea la MADR, prin direcţiile pentru agricultură județene (DAJ) şi a municipiului Bucureşti sau prin entitățile mandatate (EM) de MADR.

    Excepție fac operatorii care desfășoară activități în domeniile: procesare, comerț intracomunitar, import, export, floră spontană și acvacultură, care își pot înregistra activitatea până la data de 15 decembrie.

    Înregistrarea fermierilor în agricultura ecologică este obligatorie în fiecare an şi se face prin completarea fişelor de înregistrare în agricultura ecologică, prezentate în anexele 1 – 7, disponibile la DAJ sau EM, dar și pe site-ul MADR.

    Documentele pot fi depuse fie personal, fizic sau prin transmiterea în format electronic, la direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, în perimetrul cărora fermierii îşi desfăşoară activitatea, fie prin intermediul unei entități mandatate (EM) de MADR.

    În cazul în care fişele de înregistrare nu sunt completate corect sau conţin informaţii neclare, se va acorda operatorului o perioadă de 16 zile lucrătoare pentru rectificarea acestora. În situaţia în care rectificarea nu se realizează în termenul prevăzut anterior, procedura de înregistrare este anulată.
    DAJ sau EM vor transmite la MADR, la sfârşitul fiecărei luni, centralizatorul operatorilor din agricultura ecologică, al cărui model este prevăzut în anexa 10.

    În scopul verificării informaţiilor cuprinse în fişele de înregistrare, dar şi pentru alte clarificări, operatorul furnizează, la cererea MADR şi/sau a EM, orice alte documente solicitate.

    Comercianţii cu amănuntul care au produse ecologice ambalate şi etichetate, livrate direct consumatorului sau utilizatorului final, se exonerează de la înregistrarea în sistemul de agricultură ecologică, cu condiţia de a-şi declara activitatea la DAJ/EM. Nu beneficiază de această exonerare acei comercianţi cu amănuntul care produc, procesează sau depozitează altfel decât prin menţinerea unei legături cu punctul de vânzare sau care importă produse ecologice ori au subcontractat activităţile menţionate anterior către o parte terţă.

    Procedura aplicabilă comercianţilor exoneraţi de la înregistrarea în sistemul de agricultură ecologică este prevăzută în anexa 12.

    Operatorii care importă sau exportă produse ecologice sunt obligaţi să declare la DAJ/EM, trimestrial sau ori de câte ori li se solicită, situaţia importurilor ori exporturilor realizate.

    Etichetarea și comercializarea produselor agricole ecologice

    În urma controalelor efectuate de organismele de inspecţie şi certificare, operatorii care au respectat regulile de producţie vor primi certificatul de „produs ecologic” şi îşi vor putea eticheta produsele cu menţiunea ,,ecologic”.

    Prevederile privind etichetarea produselor obţinute din agricultura ecologică sunt foarte precise.

    Acestea au în vedere să ofere încredere deplină consumatorilor că produsele cu eticheta „ecologic” sunt obţinute în conformitate cu regulile şi principiile agriculturii ecologice.

    Pe eticheta aplicată produselor ecologice sunt obligatorii următoarele menţiuni:
    • referirea la modul de producţie ecologic;
    • sigla națională și sigla comunitară;
    • numele şi codul organismului de inspecţie şi certificare care a efectuat inspecţia şi a eliberat certificatul de produs ecologic.

    Sigla naţională ,,ae”, specifică produselor ecologice, alături de sigla comunitară sunt folosite pentru a completa etichetarea, în scopul identificării de către consumatori a produselor obţinute în conformitate cu metodele de producţie ecologică.

    Aplicarea logoului UE pe produsele alimentare preambalate este obligatorie începând cu data de 1 iulie 2010. Utilizarea acestuia rămâne opţională pentru produsele importate.

    Folosirea siglei comunitare trebuie să fie însoțită de indicarea locului de producere a materiilor prime agricole. Această indicație poate fi de forma:
    • „Agricultură UE”, atunci când materia primă agricolă a fost produsă în UE;
    • „Agricultură non-UE”, atunci când materia primă agricolă a fost produsă în țări terțe;
    • „Agricultură UE/non-UE”, atunci când o parte din materia primă agricolă a fost produsă pe teritoriul Comunității, iar altă parte a fost produsă în țări terțe.

    Sigla ,,ae”, proprietate a MADR, garantează că produsul, astfel etichetat, provine din agricultura ecologică şi este certificat de un organism de inspecţie şi certificare aprobat.

    Regulile de utilizare a siglei ,,ae” sunt cuprinse în Anexa nr. 1 la Ordinul comun pentru modificarea şi completarea Anexei la Ordinul ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 317/2006 şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 190/2006 pentru aprobarea Regulilor specifice privind etichetarea produselor agroalimentare ecologice. Dreptul de utilizare a siglei ,,ae” pe produsele, etichetele şi ambalajele produselor ecologice îl au producătorii, procesatorii şi importatorii înregistraţi la MADR.

    În vederea obţinerii dreptului de utilizare a siglei „ae’’ de certificare şi a siglei „ae” de comunicare, solicitanţii vor completa cererile de solicitare.

    Sursa: Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală



     


    Te-ar mai putea interesa

    Principalele teme din agricultura ecologică de la nivelul UE, dezbătute la Madrid Cum se produce porumbul siloz bio, baza furajării vacilor de lapte din fermele Silvania Bio Plante capcană și benzi înierbate – mijloace de sporire a gradului de reziliență în culturile ecologice

    Ultimele știri

    Un oier trage semnalul de alarmă: Samsari care iau mieii măsluiesc cântarele cu telecomanda! Îngrășăminte naturale pentru fertilizarea răsadurilor – 7 rețete simple Anunț APIA pentru toți fermierii care vor să încaseze subvenții pe hectar și animale