• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Samsarii din piețe, dați de gol cu ajutorul carnetului de comercializare a produselor agricole: Fermierii vând fără bon, intermediarii sunt obligați să îl elibereze

    Gabriela Gimbășanu -

    Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Daniel Constantin a susținut ieri, 4 mai, o conferință de presă pentru a duce lămuririle necesare cu privire la atestatul de producător și carnetul de comercializare, documente devenite obligatorii de la 1 mai pentru fermierii care vor să-și vândă marfa în piețe.

    “Legea 145/2014 se aplică persoanelor fizice care produc și vor să comercializeze produsele pe care le obțin. Beneficiarii acestei legii sunt, pe de o parte, producătorii și pe de altă parte consumatorii pentru că, după aplicarea acestei legi, cu siguranță vor cunoaște mult mai multe lucruri despre produsele pe care le cumpără din piață, despre calitatea și locul de proveniență al respectivelor produse. Atestatul de producător și carnetul de comercializare sunt obligatorii începând din 1 mai. A existat o perioadă de grație de 180 de zile, timp în care autoritățile statului, ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Consiliile Județene, Primăriile au făcut toate demersurile necesare pentru ca aceste documente să ajungă la producătorii”, a declarat ministrul Daniel Constantin.

    Aviz de la asociațiile de producători

    Atestatul de producător este eliberat de primărie și este avizat de această dată și de către asociația de profil, dacă ea există pe raza localității respective. În cazul în care nu există o asociație de producători de profil, Direcția Agricolă sau Camerele Agricole, acolo unde există, avizează suprafețele și datele care sunt înscrise în atestatul de producător.

    Dacă atestatul certifică calitatea de producător, carnetul de comercializare oferă informații suplimentare vizavi de cantitatea de produse care se comercializează, oferind totodată și protecția necesară producătorului agricol și produselor pe care le comercializează.

    “Producătorul care dorește să comercializeze direct în piețele de desfacere, având acces la minim 40% din spațiul pieței, poate să facă asta dacă pe carnetul de comercializare completează de fiecare dată cantitatea pe care o aduce la piață, produsul dar și locul în care se duce să-și vândă marfa. Sunt lucruri extrem de simple, pe care le poate completa oricine, astfel încât în momentul în care trasportă marfa are acea protecție pe drum astfel încât să nu fie împiedicat să-și comercializeze producția”, a adus precizări ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

    În schimb dacă producătorul decide să își vândă marfa respectivă unui intermediar, trebuie să-i elibereze celui care a cumpărat o filă din carnetul de comercializare. “Cu acea filă, cel care este comerciant merge la piață și la vânzarea produselor trebuie să emită bon fiscal, trebuie să aibă casă de marcat. Astfel, se va face diferențierea mai clară, nu numai prin poziționarea producătorilor în piață, ci prin faptul că producătorul agricol vinde fără bon fiscal, iar cel care este intermediar trebuie să elibereze bon fiscal”, a explicat Constantin, diferențierea clară dintre producători și intermediari.

    11206834_1036374626376144_8168348851940352479_o

    Foto: Flickr.com/Royston Rascals



     


    Te-ar mai putea interesa

    Când se plantează roșiile în grădină – calendar Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel”

    Ultimele știri

    Fermierii olandezi își mută fermele în alte țări din cauza resctricțiilor de mediu din Olanda Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Carrefour a anunțat câștigătorii Premiilor Internaționale pentru Tranziție Alimentară