• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Aurel Popescu, Rompan: Suntem terminaţi, de 8 luni lucrăm în pierdere

    agrointeligenta.ro -

    Aurel Popescu, preşedintele patronatului Rompan, susţine că producătorii de pâine lucrează de opt luni în pierdere, deoarece nu pot să majoreze preţurile. Dacă umblă la preţuri, rămân fără clienţi.

    “Din aprilie tot lucrăm în pierdere. Din cauza deficitului la nivel mondial, grâul din noua recoltă a ajuns să fie mai scump cu 70% faţă de iunie 2011, iar făina cu 50%”, spune Popescu.

    În prezent, brutarii cumpără tona de grâu cu circa 240 de euro, faţă de 160 de euro, anul trecut.

    Producătorii de pâine se tem, însă, că o eventuală suspendare a exporturilor de grâu din partea Rusiei ar putea produce turbulenţe pe piaţa internaţională. Pe de altă parte, nu este exclusă şi situaţia ca grâul românesc să fie livrat în afară, iar procesatorii să fie nevoiţi să cumpere din import peste câteva luni. La momentul actual, brutarii au rezerve până la sfârşitul lunii ianuarie, spune reprezentantul Rompan.

    Pentru a putea să supravieţuiască, producătorii de pâine şi-au îmbogăţit oferta şi au trecut la biscuiţi, paste făinoase sau specialităţi. Oricum, pâinea albă este “baza”, mai ales că reprezintă circa 80% din vânzări. La export se livrează cozonaci, paste făinoase sau mălai, dar în volume modeste.  

    Consumul de pâine este în scădere, estimările pentru acest an se ridică la 98 kilograme pe cap de locuitor, comparativ cu 100 kilograme, în 2011, mai afirmă reprezentantul Rompan.


    Te-ar mai putea interesa

    Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”