Cine este în realitate Laurențiu Baciu, ferocele fermier-șef al României

Durul Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, cel care în intervențiile sale publice mitraliază clasa politică de la stânga la dreapta. Specialist în “meciurile” în deplasare, mereu cu ochii pe greșelile guvernanților, acum i-a venit și lui rândul să fie cineva cu ochii pe el. Agrointeligența l-a vizitat pe teren propriu, la ferma sa de la Dămienești, din județul Bacău.

Are 57 de ani, din care în agricultură a petrecut 52: “Legătura mea cu agricultura e de la o vârstă foarte fragedă. La 5 ani mă trimitea bunica cu vaca la păscut, eu fiind unul din cei patru copii ai familiei baciu și pe care bunicii de pe mamă m-au iubit foarte mult și au rugat-o pe mama, eu fiind singur, să mă dea la ei. Ducându-mă acolo, vă dați seama că mă și foloseau. După aia, la 12 ani, bunicii mei murind, am venit acasă și în vacanță aveam o plăcere nebună să mergem noi cu ziua la fermă. Erau în zonă vreo 4 ferme ale IAS-ului, una din ele chiar aici, pe locul unde am eu ferma acum. Și atât de mult ce ne plăcea ce făceam, încât în ziua în care nu ne primea la treabă, veneam plângând acasă, din cauză că vroiam să lucrez și să câștig bani. Ne dădea 8 lei pe zi și pentru ăia 8 lei pe zi, noi ne băteam pe locuri ca să ne primească la treabă. Orice se făcea în agricultură, că era la prășit, că era la castrat porumbul, la încărcat baloți de paie, că ne punea pe la selector să selectăm grâul. Abia așteptam să terminăm școala. Știu eu, poate alți copii se bucurau să meargă în tabără sau să-i ducă părinții prin nu știu ce concedii, satisfacția mea era să termin repede școala și să mă duc la lucru în fermă. Aproape toată vacanța făceam asta. De atunci aveam simțul ăsta care mă îndemna să fiu independent financiar și aveam o satisfacție deosebită că o parte din banii care trebuiau pentru cumpărarea hainelor la început de școală, erau din banii mei”.

utilaje la ferma lui Laurentiu Baciu foto Agrointeligenta

Apoi a urmat marea revelație: „Țin minte, eram prin clasa a VII-a, fiind cu ziua la fermă, erau 2 ingineri aici care m-au impresionat în felul în care înțelegeam eu lucrurile atunci și îmi spuneam: asta îmi doresc să mă fac, vreau să fiu și eu inginer agronom. Îmi plăcea cum dirija, îmi plăcea cum la indicațiile lui vedeam cum se seamănă, cum răsare lanul. Inginerul era exact ca un dirijor al unei orchestre în care muncitorii sunt instrumentiștii. Și mi-am spus: «eu asta vreau să fac». La facultate se intra cu admitere. Fără admitere se intră acum, de vreo câțiva ani. La timpul ăla era mare bătaie pe agricultură și pe medicină. Era acea foamete care se instalase în România și toți și-ar fi dorit să facă o profesie care să fie cât mai aproape de sursa de alimente și asta era în agricultură. Atunci concurența era între 15-17 candidați pe un loc. Exact ca la medicină era concurența. Ca student eram foarte curios și interesat de ceea ce ni se spunea în amfiteatru și abia așteptam să ajungem să putem să practicăm noi”.

Inginerul demisionar care a sărit în antreprenoriatul privat

A ajuns inginer șef de fermă la IAS BACĂU. Ar fi putut cere să fie repartizat acasă, în Dămienești, dar nu a vrut, știind că nimeni n-a fost proroc în satul lui: “Nu am venit în zona de baștină, pentru că eram de concepție atunci că dacă sunt de aici din localitate, mă cunoșteau toți, tot satul mă va râde și poate că nu aveam același succes pe care l-am avut când m-am dus într-o localitate străină. Știți bine că în calitatea de șef trebuie să ai și un anumit comportament, că lucrezi totuși cu omenii”.

Apoi a urmat marele pas în gol, unul perceput ca o nebunie, la doi ani de la revoluție, când Laurențiu Baciu a decis să migreze în agricultura privată: “În decembrie 91, am fost singurul din trustul Bacău, care m-am dus la directorul meu și i-am spus de intenția mea de a pleca, deși aveam un post destul de sigur, că eram șef de fermă. Când i-am zis șefului meu că plec, el m-am încurajat. Mi-a spus:«du-te încearcă și dacă nu vei reuși, vii înapoi», ceea ce mi-a dat multă siguranță- că plecam într-o lume necunoscută, plecam tot în agricultură, dar în agricultura privată- motiv pentru care îi sunt recunoscător până azi acelui director”.

În primul an a arătat ce poate face un om de vocație și pregătit profesional, atunci când deține toate butoanele, creșterea din primii 5 ani fiind una explozivă: „Primul an am început cu niște utilaje închiriate și cu pământul familiei și al unei vecine. În aprilie 1992 aveam în total 12 hectare pe care le lucram. Am început cu bani împrumutați. Mulți. Am luat de la banca Agricolă vreo 5,3 milioane lei la timpul ăla, când salariul era 17.000. Toți colegii mă priveau cu ochii mai mici și mă vedeau deja în pușcărie. Dar am reușit. Mi-am angajat imediat și om care să lucreze pe utilajul închiriat și atâția bani am făcut pe 12 hectare în anul ăla, pentru că plantasem foarte mult cartof și ceapă, încât mi-am permis ca în toamna aceluiași an să strâng 130 de hectare, luat în arendă, că începuse să se dea pământ la omaeni. Am progresat, mi-am făcut rost de utilaje, ajung în 1997 la 3500 de hectare lucrate, mai mult decât acum. Apoi au fost câțiva ani proști și am renunțat la multe suprafețe. Am renunțat la vreo 1800 de hectare. Erau mai puțin productive și m-am restrâns. Sunt terenuri pe care acum regret că nu le-am păstrat. O parte le-am mai luat înapoi, o parte n-am mai avut de unde, că le-au luat alții”.

Acum lucrează 2500 de hectare, dintre care doar 100 sunt în proprietate. Din cele 2.500, 800 sunt lucrate separat de fiul său Alexandru (25 de ani).

Reîntoarcerea acasă

La 44 de ani, adică la 32 de ani după ce pășise prima oară ca zilier în IAS-ul din comuna natală, Laurențiu Baciu pășea de această dată ca patron al fermei de stat în care lucrase. Nu l-a preluat în urma vreunei privatizări cu cântec, ci l-a cumpărat când ANAF a lichidat bunurile proprietarului anterior: “Era scoasă de către finanțe la licitație, executată. Asta în 2002. Până atunci stăteam cu flota de utilaje a fermei în niște grădini. Am fost la licitație și am luat-o la un preț enorm. Cred că a fost cea mai scumpă la timpul ăla. Era cineva care m-a concurat. Mi-a cerut bani înainte de licitație ca să nu mă concureze, nu i-am dat și m-a concurat până când am ajuns la un preț astronomic. Așa era procedeul lui de acțiune. Personajul a ajuns apoi să facă pușcărie, că până la urmă tot l-au prins ăștia că era de profesie licitator”. Au urmat reparații, îmbunătățiri și modernizări care care continua și azi.

Are biroul la fermă

E un om off-road, neliniștit și uneori cicălitor cu angajații, care mișună de zor prin fermă, încercând să știe tot, să controleze tot. N-are astâmpăr, motiv pentru care în cele 5 ceasuri petrecute la fermă, n-a avut timp să ne invite în biroul său: „Nu știu de ce, dar eu văd lucrurile mai bărbătește, așa. Bărbatul nu trebuie să stea în birou. Chiar credeți-mă, când merg într-un birou și văd bărbați care îs transpirați că tot stau în birou așa toată ziulica. Eu n-aș putea sta. Dacă ar fi să fiu pedepsit, să nu mă ducă la penitenciar, că acolo obligatoriu mă trimite la mișcare, ci să mă ducă într-un birou. Pedeapsă mai mare nu e”.
Când rostește asta, un zâmbet îi răsare pe chip, accentuându-i și mai tare ridurile aspre de pe fața arsă de soare: „Primul bronz eu îl iau în luna martie. Pe mine fizic nu m-am protejat deloc. Un om care stă mai mult pe câmp, preia ceva din brăzdătorile solului pe propriul chip. Eu am o plăcere să stau în câmp, unde ești expus intemperiilor, că adesea ori sunt minus 30 de grade, ori sunt plus 35”.

Solurile din podișul central moldovenesc, o încercare pentru fermieri

Poate cea mai mare provocare pentru Laurențiu Baciu nu este vremelnica clasă politică, ci imuabilele dealuri de pe malurile Siretului, pe care tractoarele și combinele sale mișună ca niște furnicuțe: “Ei, abia aici e o problemă. Terenurile în zonă sunt foarte sărace. Sărace, sărace și pentru a obține producții care să te țină în viață trebuie să investești foarte mult. Astfel, cheltuielile pe hectar în zona asta, se duc cu 40% mai mari decât cele din sudul țării. Majoritatea sunt podzoluri, terenuri grele, impermeabile, cu un humus care nu ajunge la 1% și unde pe majoritatea beneficien și de o aciditate între 5 și 6”. Accesul la apă în schimb e bun, iar clima are apucături inverse celei din sudul țării: “Nu e arșița aia cruntă, dar în schimb sunt gerurile alea crunte, deci avem o compensare”.

Laurentiu Baciu hala metalica foto Agrointeligenta

Pe ce a mizat în sezonul agricol 2014-2015

Patronul Romagria a pariat pe porumb în acest an: „Mergem să introducem în cultură soiuri și hibrizi care sunt adaptați la condițiile noastre. În 2015 am 5 culturi: rapiță, soia, grâu, porumb, floarea soarelui. Ponderea o are porumbul, vreo 1000 de hectare, restul sunt împărțite. Hibrizii și soiurile pe care le folosesc, în majoritate sunt autohtone. Cel puțin la porumb folosim genetică 100% românească. Eu merg aici, cu singura societate privată care face cercetare privată în România. Mă refer la Procera și care are hibrizi adaptați la zona mea de-aici și cu care obțin producții mulțumitoare. În funcție și de categoria solului și dde condițiile meteo, am obținut la acești hibrizi între 9 și 15 tone la hectar pe terenurile pe care vi le-am spus și care înseamnă cheltuieli suplimentare. Grâul îl iau de la Institutul Fundulea și de la Procera. În ce privește pesticidele și îngrășămintele chimice, în viața mea am testat foarte multe produse de la foarte multe firme și mă rog, am oarecum o selecție făcută, dar tot ce apare nou la aceste firme, iau cel puțin pentru a mă convinge de parametrii la care sunt și folosesc în fiecare an. Sunt un adept al noului, știu că suntem într-o evoluție permanentă. În acest an, în afară de cele clasice pe care le foloseam, am două produse de la BASF pe care le-am luat ăsta să vedem cum lucrează. În rest merg pe firmele consacrate, Syngenta, Bayer, Dow Agro”.

Ca o dovadă că e un fermier care își respectă arendatorii, în 2014 le-a majorat redevența la hectar: “La oameni până anul trecut le dădeam între 500 și 600 kg/ha în funcție de calitatea terenului, iar de anul trecut, din inițiativa mea și le-am făcut și o surpriză cu ocazia asta, la toți le dau 700 kg/ha”.

O fracție din activitatea fermei lui Laurențiu Baciu e dedicată aprovizionării hotelului său de patru stele din centrul Bacăului, unde se practică mai ales turismul de business și evenimentele colective: „Pentru hotel nu cumpăr nimic din ceea ce se poate obține în România, adică toate produsele din carne, din lapte, legume, fructe, vinul din vie, toate se obțin în fermă. Obțin 30-40 de tone de mere, care nu-mi trebuiesc, carne suficientă, chiar cu peste, purcei am câteva sute, zeci de vaci, găini, iepuri, fără număr. Cât e nevoie. Costurile de producție nu se compară. Le produc cu 300% mai ieftin decât dacă le-aș cumpăra de pe piață, pentru că eu am lanț integrat și le furajez cu ce obțin din producția vegetală”. În clipa de față hotelul generează suficiente încasări pentru a se plăti singur, dat fiind că este construit prin credit bancar.

N-ar putea fi președintele LAPAR dacă n-ar fi soț de fermieră

Fiind un personaj bătăios, în urmă cu 4 ani Baciu a fost ales președinte al LAPAR , sau cum îi place să spună “mi-am băgat capul”, asumându-și misiunea “ori fac, ori nu fac, pentru că eu sunt oleacă mai ciudat. Atunci când vorbesc despre problemele din agricultură, mă gândesc la ce înseamnă agricultura românească și ce înseamnă ca segment din economia națională, care mă interesează ca român. Niciodată nu m-am dus sau nu m-am bătut pentru o problemă personală. Pot să spun doar că mi-am sacrificat foarte mulți bani proprii, mi-am sacrificat foarte mult timp. Anul trecut, că am ținut socoteala, din 365 de zile, 160 le-am stat în București”. A observat însă că de când e președintele LAPAR, politicienii curioși vor să tragă și ei cu ochiul în patul său: “Când ai poziția pe care o am trebuie să fii drept ca o lumânare, că te mănâncăî ăștia de viu altfel. Singurul lucru pe care-l poate face politicul e ce poate face un om laș, un om neputincios. Ei s-au răzbunat pe mine pentru că nu i-am lăsat să doarmă și au căutat tot felul de soluții pentru a mă faulta. Mi-au tăiat un proiect pe fonduri UE perfect legal. Au trimis pe unul să-mi taie fondurile, personaj care acum e arestat pentru corupție, dar sunt în procese cu ei, pe care până acum le-am câștigat. M-au urmărit prin București, au trimis paparazzi după mine să vadă dacă nu mă găsesc prin vreo crâșmă beat sau cu vreo muiere pe genunchi, ca să mă compromită. Am văzut filmul, nu fac afirmații gratuite. De-aia zic că sunt lași. Oameni slabi. Nu-s bărbați. Nu pentru faptul că deții o funcție și poți să dai în cap înseamnă că ești și deștept, ci slujeștie interesului național și atunci vei fi și puternic”.

Fiul său, Alexandru, e mâna lui dreaptă, se ocupă cu partea operațională a fermei atunci când tatăl său e plecat să se ia la trântă cu oamenii în costum din Capitală: “La 2.500 de hectare lucrăm numai noi doi eu și tata, atât. Și câteodată eu aici, el la București vorbind la telefon. Fac câte 200-300 km pe zi pe dealuri, că avem între suprafețe distanțe de 20-30 de kilometri și numai pe drumuri din alea offroad maxim. Niște coclauri din alea pe care nu știi dacă mai urci înapoi dacă ai coborât”.

Laureniu Baciu ferma foto Agrointeligenta

Cât de ”rău” este Baciu

Aspru la vorbă își lovește adversarii cu cuvinte aspre, urlă adesea ca să-și facă glasul auzit în calitate de președinte al LAPAR, asta poate și pentru că puterea vocii fermierilor e mică comparativ cu a decidenților politici. Nu e un personaj comod. Însă o sursă de încredere a dezvăluit pentru Agrointeligența care e secretul pe care Laurențiu Baciu se străduie să-l țină ascuns de ochii publicului. Îl cităm pe fiul său Alexandru: “El nu este atât de dur pe cât pare. Asta e pentru cine pune botul. Care pică pică, care nu, el încearcă, că nu în toate situațiie îți merge. El este un om bun la suflet care trece cu vederea peste chestii pe care eu nu le-aș accepta niciodată. Mulți angajați din fermă care au făcut diverse a apărat el atunci când eu am vrut să fie concediați, fiindcă e omenos. În schimb el e cu gura mai mare, însă nu face foarte multe din ceea ce țipă. Doar sperie, ca să zic așa. Dincolo de masca asta e blând și nu se-ndură să omoare nici măcar un fir de buruiană. Dacă mergeți cu el prin fermă, o să-l vedeți cu cleștele în mână cum stă și se uită la fiecare buruiană, la fiecare copac. Asta e plăcerea lui, de a se plimba prin fermă, de a se duce la iaz, să se mai uită la copaci, la iarbă, să vadă dacă a crescut firul ăsta mai mult decât celălalt”.

Laurentiu Baciu la ferma sa foto Agrointeligenta

Anotimpurile din viața unui fermier

Munca în agricultură l-a învățat pe Laurențiu Baciu că există sezoane bune și sezoane proaste, însă chiar și atunci când vede că după un an de trudă trebuie să aducă bani de acasă, nu are voie să se oprească: “Au fost ani în care sumele erau destul de consistente în câștig, dar am și ultimii doi ani de zile, unde cifra de afaceri s-a încheiat cu minus, și asta datorită diferenței foarte mari între costuri și veniturile pe care le obții, ținând cont de faptul că veniturile le obții din comercializarea produselor, iar prețul la produse s-a înjumătățit, timp în care prețul inputurilor crește fără nici o opreliște, sistematic, cu între 5 și 15% în fiecare an.

De obicei are fler atunci când alege momentul de vânzare a producției: “Le țin în silozuri până când mă prinde prețul. N-aș putea spune exact o perioadă când e mai bine să vinzi. Sunt specii care merg foarte bine în perioada de iarnă, sunt care merg foarte bine la recoltare. Depinde de an. Dar am avut și pariuri proaste. Nu multe, dar am avut. În primul rând și am acces la informații, ceea ce mă ajută în luarea deciziei de vânzare, însă pot să spun că am greșit o dată, fiindcă n-am crezut că prețurile pot cădea atât de mult. A fost în 2013. A fost și o scădere pe plan mondial, dar la noi s-a cam exagerat și asta din cauza faptului că traderii de cereale din România sunt prea liberi. În mare, prețul a fost cu 30-40 de euro pe tonă mai puțin în România față de țările occidentale, ceea ce, la un fermier de dimensiunea mea, înseamnă pierderi care se duc la 300-400.000 euro într-un an. Noi în sensul ăsta am făcut demersuri și pe la Consiliul Concurenței pentru monopolul pe care l-au instaurat traderii de cereale, dar rezultatele au fost fără ecou. În celelalte state din UE, dacă tot batem moneda cu UE statul e interesat să impună anumite condiții ca să poți să-ți desfășori activitatea de comerț cu cereale pe teritoriul țării respective, pentru că un guvern normal nu-și poate permite ca marfa să circule pe la el pe la țară la orice preț. Cu cât e prețul mai scăzut, cu atât își ia și el porția mai mică și nu e interesat de asta”.

Pentru a nu fi la mâna traderilor, Baciu și-a făcut silozuri moderne în care își poate păstra recoltele în așteptarea vârfului de preț: “Noi stocăm recolta, dar avem o limită, pentru că bat creditorii la poartă și ești nevoit de multe ori să scoți marfa din depozit și s-o vinzi”.

Acest material a fost publicat în ediția mai 2015 a revistei Agrointeligența.

Pentru a primi revista gratuit la fermă sau acasă, click  http://agrointel.ro/abonamente



 

Be the first to comment

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*


ARIOSO