Iosif Pazuric a găsit rețeta pentru furajarea profitului

Nutrientul SA este cel mai important FNC din vestul României, acoperind 30-40% din piața nutrețului combinat din Ardeal. Revista Agrointeligența l-a vizitat pe patronul companiei, Iosif Pazuric, pe teren propriu, încercând să afle cum funcționează o fabrică de nutrețuri combinate, dar și să numere câte guri de animale hrănește zilnic colosul deținut de afaceristul orădean. În plus, am vrut să știm care sunt regretele de businessman ale patronului Nutrientul SA Palota.

În prezent, companiile din grupul Nutrientul SA operează cu 350 de angajați, stocuri de 25.000 de tone și deși rata de profit e sub 5% din cifra de afaceri, aceasta e compensată de rulajele mari. Producția lunară a FNC-ului Nutrientul SA este de 9.000-9.500 de tone de nutreț combinat distribuit atât la fermele proprii, cât și la ferme client.

Cu furajele complexe de la Nutrientul SA se asigură hrana celor 45.000 de porci din fermele proprii, la care se adaugă două ferme-client cu efective de 8.000 de porci, ceea ce ridică numărul total de efective porcine pentru care produce hrana la 60.000. În paralel, FNC-ul produce și hrana necesară pentru câteva ferme mari, ale căror efective însumate înseamnă 3 milioane de păsări.

Fabrica e unul din marii consumatori de cereale ai județului, cu un necesar anual de aproximativ 90.000 de tone de cereale pe care le cumpără exclusiv din Bihor și 1-2 județe limitrofe. De obicei, în ultimii ani Nutrientul SA a optat pentru constituirea stocurilor de cereale, pentru încheierea de contracte cu integratori gen Glencore sau Cargill, firme care dau fermierilor inputurile, semințe, pesticide, îngrășăminte și care, la recoltat, își recuperează banii “în natură”.

Iosif Pazuric, patronul Nutrientul SA, cel care înainte de Revoluție a fost directorul tehnic al fabricii, ne explică principiile de funcționare ale FNC-ului, pornind de la rețeta de bază: “Un nutreț combinat poate să conțină și 15-20 de ingrediente. În mare parte conține cereale în proporție de 70%, șrot de soia, șrot de floarea soarelui, pentru partea de proteice, uleiuri pentru energie, minerale, calciu, sare, fosfați și microelemente și vitamine sub formă de premixuri vitamino-minerale”.

Cover Pazuric

Departe de port, cereale cu 10% mai ieftine

Localizarea Nutrientul SA în nord-vestul țării și faptul că ingredientul principal îl reprezintă cerealele, îi generează lui Ionel Pazuric un avantaj competitiv: “Acum 20 de ani, prețul pe care-l primea fermierul era prețul pe care-l dădeam noi, o mână de 3-4 mari consumatori. În prezent, însă, prețul de achiziție al grânelor e prețul de pe bursă. Însă indiferent de cotația de pe bursă, cu cât un județ e mai îndepărtat de portul Constanța, acolo unde cerealele sunt îmbarcate pe vase, cu atât prețul cerealelor e mai mic, pentru că marii traderi care tranzacționează cerealele, la achiziție scad din cotația bursieră costul transportului cerealelor până în port, fie că sunt încărcate în tren, fie că sunt duse cu camionul. Și cum Oradea e departe de portul Constanța, cotațiile grânelor în zonă sunt cu 10% mai mici decât cele din zona de sud a țării. Dacă, de pildă, în zonele din jurul portului tona de grâu costă 200 de euro, în Bihor ea costă 185”.

Șrot de soia din import

Un alt component major al nutrețurilor combinate îl constituie șroturile de soia, pe care Nutrientul SA e obligată să le importe: “Cu toate că proteina din soia participă în rețetă cu o proporție de până-n 30%, costul soiei e cam de 50%, fiind ingredientul cel mai scump din componența unui nutreț combinat. Fiindcă România nu mai produce soia, șroturile vin din America Latină, în special din Argentina sau Brazilia, ori, mai rar, din Statele Unite. Vine în portul Constanța cu un panamax de 40.000 de tone. E adusă de marii traderi ca Toepfer, Cargill, Bunge, Glencore. Ei au depozite în port unde o descarcă și de acolo o distribuie către toate FNC-urile din România. Noi de la Constanța transportăm șrotul la Oradea, mai rar cu trenul, mai des cu camionul, fiindcă la noi trenul e mai scump ca tirul, deși într-o lume civilizată ar fi invers”.

Într-un an, Nutrientul SA consumă în procesul de fabricație 20.000 de tone de șrot de soia, ceea ce înseamnă o medie de 3 tiruri/zi. O speranță pentru un cost mai decent pe viitor, Iosif Pazuric o are de la noile politici de stimulare a cultivării soiei autohtone: “România nu produce, dar acum am înțeles că s-a dat o subvenție care acoperă aproape integral înființarea culturii, plus s-a instituit obligația de a păstra verde un anumit procent din suprafața fermei sau de a o planta cu oleaginoase”.

automatizare in FNC Iosif Pazuric

Iosif Pazuric și-a dotat în 2007 FNC-ul și cu o instalație importată din SUA, de extrudare termică a soiei boabe, deoarece soia nu poate fi folosită în stare naturală în hrana animalelor animalelor, din cauza toxinelor conținute: “Rolul ei este de spargere a moleculelor și eliminare a toxinelor prin denaturare termică la o presiune de peste 200 de atmosfere. Parametrii presiune și temperatură sunt atât de ridicați, încât atunci când soia iese afară din instalație e lichidă, apoi se răcește și se macină”. Capacitatea de prelucrare a soiei este de 24 t/ 24 ore și capacitatea de stocare de 5.000 tone.

Un alt ingredient principal menit să echilibreze energia din hidrocarburi dată de cereale este uleiul, fie de floarea soarelui, fie de soia: “E ulei brut, vine vrac în cisternă. Nu e dublu rafinat, ceea ce-l face cu ceva mai ieftin decât uleiul din comerț. Uleiul ne vine de la fabrici de ulei din țară, cu Prutul, cu Ardealul Carei, dar luăm și din Ungaria când e mai ieftin”.

Urmează calciul, care e de fapt calcar măcinat, și sarea, care vin de la saline și de la cariere din țară. Prețul acestor două ingrediente e insignifiant, însă fosfații, alt component din rețetar, costă mult. Orice rețetă de nutrețuri combinate are și partea de vitamine, pe care Nutrientul SA le importă din Elveția, gata mixate cu microelemente sub formă de premixuri, care mai au și adaosuri de aminoacizi de sinteză și enzime.

Cea mai bună asigurare a unui FNC: să-și vândă sieși nutrețul combinat

FNC-ul Nutrientul SA e complet automatizat, întreaga activitate fiind controlată de pe un monitor uriaș legat la un computer: „În instalația de fabricație există o porțiune în care se încarcă din buncărele de depozitare grâu, porumb, orz etc. Sub buncăre este un cântar și automat instalația își trage din fiecare component atât cât are nevoie. Mai există un alt cântar pentru mediocomponente, cum e sarea, calciul, fosfatul, un al treilea pentru ingrediente de până în 2 kg și al patrulea cântar, cel mai sensibil, care cântărește cu precizie de zeci sau sute de grame. E pentru vitamine și premixuri,care reprezintă o pondere de maxim 0,5%.

Iosif Pazuric in FNC

Mixarea ingredientelor

După ce toate ingredientele au fost cântărite, toate cântarele se varsă într-un malaxor, care e un mixer uriaș cu palete, care macină amestecul până la o anumită granulație optim în funcție de utilizarea dorită, deoarece de pildă o granulație prea mică a măcinișului poate favoriza apariția bolilor de stomac la porci. De acolo măcinișul ajunge în alte buncăre deasupra și apoi este trecut prin niște site care-l granulează înainte de a fi ambalat în saci”. La ieșirea din procesul de fabricație, nutrețul combinat e fierbinte și miroase plăcut, ca într-o bucătărie adevărată unde o gospodină “coace ceva”.

Producție pe comandă

În teorie, ca orice aliment și nutrețurile combinate au termenul lor de garanție care e de câteva luni, însă în realitate niciodată nu se atinge această dată limită, pentru că Nutrientul SA fabrică nutrețul combinat în funcție de comenzile celor câțiva clienți importanți pe care-i are.

Piața pe care Nutrientul SA își comercializeaă nutrețurile combinate e una regională: “Distribuția e doar zonală, competitivitatea e doar pe o rază de 250-300 km maxim, că e transportul care urcă costul. Ne facem simțită prezenta până în Cluj, Timișoara, Reșița, Satu Mare”.

Patronul de la Nutrientul SA a gândit business-ul său în mod integrat, pentru a elimina eventualele șocuri asupra afacerii: ”Mi-a venit o idee ce ne dă un minim de confort în piață, fiindcă dacă mâine unui client i se oferă tona cu 50 de lei mai puțin, clientul fuge la concurență. E o chestiune ce se poate întâmpla mai ales la marii producători din Europa, care au câte 50-60 de fabrici pe continent. Ei își permit să lase una din fabrici să meargă cu prețuri foarte joase un an, doi ca să-ți fure clientela. Așa am ajuns să ne facem propriile ferme, pentru a ne asigura un consumator minim. Fiind SA, m-am splitat în SRL-uri și am aplicat la modernizări prin SAPARD. Am achiziționat ferme abandonate, făcute praf, pe care le-am refăcut de la zero. Ultima dintre ferme am cumpărat-o de la un lichidator. Pe partea de zootehnie noi rezonăm la astea două specii: pui și porc. În prezent 50% din producție merge către propriile ferme. Cele de porci au capacitatea de 45.000 de capete, iar cele de pui de 1 milion de capete și 60.000 de găini ouătoare”.

Secundara Spread 2

Aceeași calitate pentru clienți, ca și pentru autoconsum

Investiția în zootehnie nu reprezină o formă de favorizare intragrup, comparativ cu fermele de pui și porc concurente: “Această abordare ne permite să cumulăm profitul din două activități, pentru că fiecare trebuie să meargă singură, pornind de la un preț de piață corect, că dacă nu, ajungem să pierdem bani. Fermele noastre au același preț la furaj și aceeași calitate ca cele pe care le vindem clienților noștri. La mâncare nu suntem zgârciți. Avem un program nutrițional de optimizare pentru a face rețetele în așa fel încât să scoată maximum la cel mai mic preț. Toate rețetele de furaj sunt făcute pentru cerințele nutriționale ale fiecărui hibrid de porc. Noi lucrăm cu hibrizi de la PIC în fermele noastre zootehnice, așa că generăm rețete optimizate care să corespundă fișei tehnice a porcului respectiv. Dar dacă un client de-al FNC-ului își are fermele populate cu porcii companiei Danbred, noi generăm o rețetă personalizată nevoilor lui nutriționale”.

Sporul zilnic în fermele de pui ale lui Iosif Pazuric e de 50-60 de grame pe zi, iar în cele de porci e de 800-850 grame pe zi. Producția de pui este exportată către MasterGood Ltd Ungaria, care la rândul său o livrează către companii de renume și o bună parte din carnea de porc este vândută către Smithfield România, iar restul către abatoare locale.

Iosif Pazuric la birou

Trenul pierdut

Iosif Pazuric regretă că nu și-a extins activitatea și pe partea de agricultură, dat fiind că FNC-ul său este un mare consumator zonal de cereale, șroturi și ulei: “Nu avem teren în proprietate. Am pierdut trenul. La un moment dat puteai să intri în competiție. Acum sunt contractele de arendă făcute pe 10 ani, nu mai este loc. Până acum 5-6 ani, agricultura nu era un business foarte profitabil. Prețurile erau foarte mici la cereale și abia-și scoteau costurile, motiv pentru care n-am alergat foarte mult în domeniul ăsta. În plus, am avut niște experiențe cu furtișaguri din fermele zoothenice, unde cu împrejmuire, cu pază, cu toate astea reușeau să fure după moda românească și am zis că dacă mă apuc să fac și cultură mare voi avea prea multe găuri în sac. Dar am greșit, pentru că e un business foarte bun la ora asta”.

De aceea în prezent, după reducerea TVA-ului la alimente la 9%, patronul Nutrientul SA cumpănește dacă nu e o mutare bună să intre pe piața produselor finite din carne, segment unde până acum Pazuric s-a ferit să intre din cauza producătorilor de procesate din carne la negru, pe care nu-i putea concura cât timp TVA-ul era de 24%, fiindcă ei neplătindu-l, aveau un avantaj competititv greu de ajuns din urmă de producătorii onești.



 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*


ARIOSO