• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Agrometeo 28 iulie – 3 august: Între caniculă extremă și precipitații ce pot veni cu căderi de grindină

    agrointeligenta.ro -

    Sub aspect termic, perioada 28 iulie – 3 august se va caracteriza printr-o vreme călduroasă, chiar caniculară pe întreg teritoriul agricol al ţării. Se întrevăd precipitaţii sub formă de aversă, însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat căderi de grindină. Local, cantităţile de apă pot fi mai însemnate din punct de vedere agricol.

    În cultura de porumb, conţinutul de umiditate pe adâncimea de sol 0-100 cm, va prezenta valori scăzute şi deosebit de scăzute, seceta pedologică fiind moderată, puternică şi extremă, în Crişana, Maramureş, Moldova şi Dobrogea, pe suprafeţe agricole extinse din Banat, Oltenia, Muntenia, vestul Transilvaniei. În cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul şi nord-vestul Munteniei, local în centrul, sudul şi estul Olteniei, izolat în vestul Banatului, aprovizionarea cu apă a solului se va încadra în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim.

    Temperatura medie diurnă a aerului va fi cuprinsă între 20…33°C, abaterile termice pozitive fiind de 1…9°C, în aproape toată ţara.

    Temperatura maximă a aerului se va situa între 28…39°C, în toate regiunile agricole.

    Temperatura minimă a aerului va oscila între 10…26°C, în cea mai mare parte a teritoriului.

    Starea de vegetaţie a culturilor agricole

    Ca urmare a temperaturilor maxime ridicate din aer situate peste limitele biologice critice de rezistenţǎ a plantelor (30…32°C), asociate cu deficite de apǎ în sol, la culturile prăşitoare se va produce fenomenul de ofilire temporară şi răsucire a aparatului foliar în orele de amiază, îngălbenire şi/sau uscare prematură a frunzelor bazale, precum şi forţări stadiale.

    La grâul de toamnǎ înfiinţat în perioada optimă va fi posibilă finalizarea lucrărilor de recoltare, iar în culturile întârziate fenologic se va putea definitiva maturitatea ceară (100%), plantele aflându-se predominant la maturitate deplină (10-100%) şi recoltare.

    În cea mai mare parte a regiunilor, floarea-soarelui îşi va definitiva formarea calatidiului (80-100%), aflându-se predominant la înflorire (10-100%) şi maturitate în ceară (10-70%).

    Cultura de porumb va înregistra formarea paniculului (70-100%), înflorire/mătăsire (30-100%), precum şi maturitatea în lapte şi ceară (10-50%).

    La sfecla de zahăr vor predomina dezvoltarea aparatului foliar (33-39 frunze) şi alungirea/îngroşarea axei hipocotile (10-100%), iar la cartof creşterea lăstarilor laterali (90-100%), îmbobocire, tuberizare şi înflorire (10-100%), precum şi veştejirea vrejilor (10-20%).

    Speciile pomicole se vor afla la creşterea/coacerea rodului, acumularea zaharurilor în fructe, iar la soiurile ajunse la maturitatea tehnologică se vor continua lucrările de recoltare.

    În cea mai mare parte a podgoriilor, la viţa de vie se vor semnala creşterea frunzelor, lăstarilor laterali şi a boabelor. În condiţiile agrometeorologice menţionate, lucrările agricole specifice campaniei de vară (recoltare, erbicidări, tratamente împotriva bolilor şi dăunătorilor, eliberarea terenurilor de resturile vegetale, etc), se vor putea efectua în bune condiţii, în zilele fară
    precipitaţii.

    Recomandările specialiștilor

    • Continuarea lucrărilor de recoltare, transport şi depozitare la grâul de
    • toamnă şi fructele de sezon;
    • Eliberarea terenurilor de resturile vegetale;
    • Efectuarea lucrărilor de întreţinere la speciile prăşitoare, pomii fructiferi şi
    • viţa de vie (combaterea bolilor şi dăunătorilor, erbicidări, praşile manuale);
    • Aplicarea irigaţiilor



     


    Te-ar mai putea interesa

    ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd