Studiu despre importul de furaje din România: Suprafața cu soia este limitată de rotația culturilor și lipsa irigațiilor. Cu soia convențională – cel mult 29% din necesar
agrointeligenta.ro -
Că ne place sau nu, România este importator net de furaje, iar în prezent, cea mai mare parte a fermelor autohtone sunt dependente de șrotul de soia adus din țări ca Brazilia, Argentina sau SUA. Situația României nu este singulară și se extinde la nivelul întregii Uniuni Europene, mai ales că în prezent, în statele membre nu se cultivă soia modificată genetic, ci doar se importă acest furaj.
Agrointeligența a intrat în posesia unui studiu elaborat privind necesarul de șrot de soia al zootehniei românești. Cifrele sunt crude și nu lasă loc de îndoială: oricât de mult ar vrea fermierii noștri să investească în cultivarea de soia convențională, nu vor putea asigura cererea fermelor românești, reflectă analiza coordonată de dr. Iuliana Ionel, Institutul de Economie Agrară al Academiei Române, și prof. Toma Adrian Dinu, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară București.
”Importanța soiei modificată genetic pentru sectorul zootehnic din România” este cea mai recentă analiză pe această temă făcută la noi în țară și a beneficiat de sprijinul asociațiilor și federațiilor din agricultură și industrie alimentară: Federația Națională PRO AGRO, Agrobiotechrom, U.C.P.R., A.P.C.P.R., A.R.C.P.A. și A.N.F.N.C.
Concluzia studiului este clară și bine argumentată de către specialiștii români care, în sinteză, susțin: ”Considerăm că recenta propunere a Comisiei Europene de a modifica regimul de import al materiilor prime agricole modificate genetic, prin amendarea Regulamentului 1829/2003, ar trebui respinsă”. Sunt enumerate și o serie de motive pentru care România are trebui să își apere interesele adică să nu renunțe, în acest moment, la folosirea șrotului cu soia modificată genetic.
Iată care sunt motivele care stau la baza poziției formulate de specialiști și de fermieri, cea mai mare reprezentanți ai sectorului zootehnic și al industriei alimentare:
1.Opțiunea de a muta la nivelul Statelor Membre un proces decizional care amenință să perturbe întreg lanțul de aprovizionare al UE trebuie evitată. Acesta poate conduce la riscuri serioase pentru piața unică, dezechilibrând balanța aprovizionării UE cu materii prime agricole modificate genetic, de care Uniunea Europeană este fundamental dependentă, având în vedere importurile de proteină vegetală pentru producția de furaje (care furnizează aproximativ 95% din necesarul anual de consum).
2. Nu permite un cadru de reglementare eficient pentru funcționarea efectivă a pieței interne a UE. Lipsa de uniformitate între criteriile utilizate de diferitele State Membre va face ca unele produse să fie simultan autorizate și interzise pe aceeași piață unică europeană, generând incertitudine și costuri suplimentare pentru operatorii economici. Sectorul agro-alimentar solicită existența unui sistem european de autorizare a OMG pentru utilizarea în furaje și alimente care să permită mișcarea liberă și facilă a alimentelor și furajelor evaluate ca fiind sigure pe întreaga piață internă a U.E.
3. Face posibilă înlocuirea actualului sistem de autorizare a produselor agricole modificate genetic bazat pe evaluarea științifică a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) cu criterii arbitrare, de natură politică sau ideologică. Orice interferență de altă natură decât științifică în procesul de evaluare a riscului ar trebui evitată. EFSA, în baza opiniilor experte și independente, este necesar să ramână responsabilă în totalitate de managementul riscului și trebuie să stabilească proceduri eficiente, raționale și fundamentate științific.
4. Afectează competitivitatea lanțului agro-alimentar al UE și al celui românesc pe piața mondială. Politicile U.E. trebuie să permită operatorilor europeni de furaje și alimente să concureze pe picior de egalitate într-o lume în care crește eficiența producției și se globalizează lanțurile de aprovizionare. Pe termen mediu și lung, fermierii și producătorii din UE au nevoie de un acces mai bun la tehnologiile moderne esențiale pentru a-și îmbunătăți randamentul. Dacă unele state membre ar interzice importurile de OMG, pe termen mediu și lung, este de așteptat o creștere a prețurilor la soia nemodificată genetic, ca un stimulent pentru creșterea producției a acestei culturi, ceea ce se va reflecta direct în costurile producției zootehnice, respectiv, în prețurile de consum. Anticipăm că acest lucru va fi cu atât mai accentuat cu cât cererea de proteină din țările terțe (China, Mexic, Japonia, Indonezia, Turcia), care nu discriminează culturile transgenice, continuă să crească iar acest lucru va determina marile țări cultivatoare de soia, pentru care U.E. nu este importatorul principal, să nu-și schimbe tehnologia pe termen mediu.
Situația reală în România
În ceea ce privește România, propusele măsuri de modificare a regimului legislativ privind produsele agricole modificate genetic destinate importului și procesării în UE pot afecta masiv producătorii de furaje și sectorul zootehnic din țara noastră, prin distorsiunile pe care le vor genera asupra raportului cerere/ofertă.
Sectorul zootehnic din țara noastră, ca și cel european, se bazează intens pe surse de proteină vegetală din afara UE.
Producția internă de soia boabe a României este departe de a asigura necesarul pentru hrana animalelor (doar în proporție de 20-30%, cf. Graficului 1 și Tabelelor 1-3), țara fiind un importator net de şroturi de soia (produs care ocupă constant una dintre primele poziții în balanța comercială cu produse agricole a țării).
Deși a fost evidentă reducerea gradului de dependență în perioada în care soia transgenică a fost autorizată pentru cultivare, suprafața pe care poate fi extinsă această cultură în România are o limitare naturală dată de modelul de rotație a culturilor și de lipsa irigațiilor.
În ciuda faptului că există multe alte surse de proteine disponibile pentru furajarea animalelor, utilizarea soiei pentru producerea cărnii de porc şi pasăre este factorul motor al comerțului internațional cu acest produs. Dacă pentru producerea de carne de bovină şi lapte, soia poate fi înlocuită mai uşor cu alte surse de proteină, pentru carne de pasăre şi porc substituirea are un caracter mult mai rigid. Soia este una dintre cele mai valoroase surse de proteine și ulei.
Soia are un număr de caracteristici care o fac un produs esențial în prepararea furajelor combinate: conținut ridicat de proteine (44% din proteine digestive) și un conținut de celuloză scăzut (6%). Compoziția de aminoacizi este echilibrată și bogată în lizină, în timp ce factori anti-nutriționali sunt la nivel scăzut. În sfârșit, soia este ușor prelucrabilă sub formă de peleți și săracă în fibre.
Un mare avantaj pentru industria zootehnică îl constituie prețul său relativ scăzut în raport cu conținutul de proteine.
În condiţiile interzicerii de către reglementările U.E. a consumului de către animale şi păsări a proteinelor de origine animală, nu există soluţie pentru asigurarea proteinelor în reţete decât utilizarea şroturilor, dintre care cele mai accesibile, din punct de vedere nutriţional, sunt şroturile de soia (sau full fat soya), în special la puii de carne.
Consumăm 390 de mii de tone doar pentru păsări
În conformitate cu datele furnizate de Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (U.C.P.R.), consumul total de soia pentru păsări este în prezent de cca. 390 mii tone. Pentru realizarea cantităţilor sporite de carne de pasăre din anii 2020-2030 acest necesar creşte la aproape 500 mii tone.
(Click pe tabel pentru a-l vizuliza la o mărime mai mare)
Conform unei estimări largi, celelalte categorii de animale din România (şi în primul rând porcii) au nevoie de o cantitate de același ordin de mărime cu consumul de la păsări, ducând consumul total pe ţară la 700-800 mii tone pe această perioadă şi la un milion de tone pentru perioada următoare.
În aceste condiții, estimăm ca modificarea legislației UE privind importurile de produse MG în sensul de a permite Statelor Membre să le interzică pe alte motive decât cele științifice prezintă riscul major de a rupe lanțurile de aprovizionare cu materii prime agricole, cu următoarele consecințe probabile la nivelul țării noastre:
– creșterea prețurilor la materii prime agricole, în special la soia nemodificată genetic, ca un stimulent pentru creșterea producției a acestei culturi, ceea ce se va reflecta direct în costurile producției zootehnice;
– delocalizarea producţiei de carne către alte state, ce nu promovează astfel de politici;
– diminuarea drastică a efectivelor de animale, în special păsări şi porci;
– importuri suplimentare de carne şi preparate din carne, cel mai probabil produse tot cu ajutorul produselor transgenice;
– creşteri ale preţurilor cărnii;
– scăderea consumului de carne, în condițiile vulnerabilității accentuate din punct de vedere al securităţii alimentare la nivelul gospodăriilor din România, în special în mediul urban;
– disponibilizarea personalului din industria furajelor, creşterii animalelor şi procesare alimentară ceea ce va atrage costuri suplimentare cu asigurările sociale pentru bugetul de stat;
– la încurajarea migraţiei populaţiei către alte ţări europene;
– continuarea exportului de produse agricole cu valoare adaugată scăzută (respectiv, cereale).
Concluziile studiului, transmise tuturor decidenților politici
Federația Națională Pro Agro, AgroBiotechRom, Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UNCPR), Asociația Națională a Fabricanților de Nutrețuri Combinate (ANFNC), Asociația Producătorilor de Porumb Regiunea Sud și Asociația Română a Comercianților de Produse Agricole (ARCPA), toate aceste organizații au semnat împreună o scrisoare ce a fost transmisă tuturor decidenților politici ce vor participa la stabilirea poziției României în raport cu propunerea Comisiei Europene de a da liber la interzicerea importurilor de soia cu soia modificată genetic.
”Asociațiile și federațiile din agricultură și industria alimentară semnatare ale acestei scrisori mulțumesc factorilor decizionali pentru organizarea de consultări cu agenții economici cu privire la propunerea Comisiei Europene de revizuire a procesului legislativ de autorizare a importurilor de produse modificate genetic pentru consum furajer și alimentar. (…) Revizuirea procesului de luare a deciziei UE privind autorizarea utilizarilor OMG-urilor în furaje și alimente ar trebui să se concentreze pe autorizarea la timp a produselor OMG evaluate ca sigure. UE ar trebui să se asigure că sunt respectate obligațiile și perioadele de aprobare ce cad sub incidența legislației UE pentru OMG-uri, și că este asigurată conformitatea în ceea ce privește aplicarea măsurilor sanitare și fito-sanitare (SPS) din cadrul acordului Organizației Mondiale a Comertului (OMC).
Evaluarea riscului este necesar să se realizeze doar în baza dovezilor știintifice ale Autorității Europene pentru Siguranța Alimentelor (EFSA). Orice interferență de altă natură decât științifică în procesul de evaluare a riscului ar trebui eliminată. Produsele OMG care au primit avizul EFSA trebuie autorizate în timp și într-o manieră predictibilă, în acord cu obligațiile și termenele stabilite prin legislația UE”, se arată documentului transmis Guvernului României și Parlamentului României, împreună cu sinteza studiului coordonat dr. Iuliana Ionel, Institutul de Economie Agrară al Academiei Române, și prof. Toma Adrian Dinu, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară București.
Ne-am exprimat îngrijorarea extremă că propusele măsuri de modificare a regimului legislativ privind aceste produse agricole vor afecta masiv producătorii de furaje și sectorul zootehnic din România, ca, de altfel, și pe cei din întreg spațiul comunitar. Subliniem înca o dată că sectorul zootehnic se bazează intens pe surse de proteină vegetală din afara UE (80%), provenite cu precădere din Brazilia, Statele Unite ale Americii, Argentina, țări în care soia modificată genetic ocupă între 85-98% din totalul suprafeței cultivate. La rândul său, România, conform datelor Eurostat, și-a asigurat în ultimii ani (mai precis după interzicerea cultivării soiurilor transgenice pe teritoriul său), între 18-29% din necesarul de consum intern de soia – extras din scrisoarea transmisă de organizațiile din sectorul agricol către principalii decidenți politici implicați în luarea unei decizii la nivel național cu privire la propunerea Comisiei Europene de revizuire a procesului legislativ de autorizare a importurilor de produse modificate genetic pentru consum furajer și alimentar.
