• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Agrostar cere investiții în irigații și perdele de protecție pentru evitarea pagubelor produse de secetă

    agrointeligenta.ro -

    Federația Agrostar atrage atenție autorităților că anul acesta fermierii vor avea de suferit din cauza secetei, după ce, în 2014, au înregistrat pagube în urma inundațiilor și unii dintre ei nu au primit despăgubiri. În condițiile în care seceta persistă, în funcție de zonă, sunt afectate culturile de grâu, orz, rapiță în proporție de circa 30%. De asemenea, probleme vor fi și în sectorul legumicol, dar și în zootehnie.

    „În ultimii ani, fenomenele meteo extreme (seceta, ploi excesive, grindină etc) au fost din ce în ce mai dese și lipsa unor politici coerente pe termen mediu și lung în sectorul agricol se resimte. Investițiile în domeniul irigațiilor au fost nesemnificative. Acestea au rămas doar la nivel declarativ, iar acolo unde există sisteme de irigații prețul energiei electrice este foarte mare. Ar trebui ca și Romania să aibă o politica agricolă care să țină seama de schimbările climatice”, declară secretarul general al Federației Agrostar, Horațiu Raicu.

    Agrostar susține, pe lângă o strategie concretă privind sectorul irigațiilor, începerea unui program de înființare de perdele de protecție, care ar contribui la prevenirea fenomenului de deșertificare, a alunecărilor de teren, ar menține umiditatea în sol etc.

    “Rezolvarea acestor două probleme majore ar veni în sprijinul agriculturilor și ar economisi și banii de la bugetul de stat, din care sunt acordate despăgubiri pentru secetă, grindină, inundații”, subliniaza Horațiu Raicu.



     


    Te-ar mai putea interesa

    Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață

    Ultimele știri

    Subvenții APIA 2024. Terenurile care primesc bani la hectar și cele care sunt scoase de la plată Pericol acum la rapiță: putregaiul alb al tulpinilor. Soluția de la Bayer: fungicidul Propulse S-a deschis târgul de animale de la Câmpeni cu o bază de achiziții bovine!