• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Glosa – cel mai popular soi de grâu românesc: Stabilitatea pe care o dă în producție îl menține în top

    Roxana Dobre -

    Peste 65% din suprafața totală cultivată cu grâu este însămânțată cu soiuri obținute de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare de la Fundulea, potrivit dr. ing. Gheorghe Ittu. În topul preferințelor fermierilor se află Glosa, soiul pe care pariază an de an cei mai mulți agricultori care vor să obțină producții satisfăcătoare, dar mai ales o calitate foarte bună a boabelor.

    Dintre soiurile românești care sunt în producție, cel mai răspândit este soiul Glosa care ocupă circa 35 la sută din suprafața totală cultivată, ceea ce, spune specialistul de la Fundulea este destul de mult.

    Soiul a fost înregistrat în anul 2005 și a fost obţinut la INCDA Fundulea din combinaţia hibridă complexă Delabrad”S”/Dor”S”//Bucur, prin selecţie individuală în urma homozigotării rapide prin sistemul Zea.

    Plantele hibride F1 cultivate în seră au fost polenizate cu polen de porumb, obţinându-se embrioni haploizi. Aceştia au fost cultivaţi in vitro, iar plăntuţele obţinute au fost tratate cu colchicină pentru dublarea numărului de cromozomi, obţinându-se genotipuri complet homozigote. Aceasta a asigurat o uniformitate superioară a plantelor acestui soi.

    “Glosa este un soi pe care noi l-am perfecționat în timp astfel că i-am adăugat tot felul de caracteristici. Este unul dintre produsele care a prins foarte bine. Are rol de adaptibilitate foarte larg. El este înregistrat în Turcia, Ungaria. Avem mai multe soiuri înregistrate și în alte țări, dar Glosa are spectrul cel mai larg. Are această stabilitate a producției de la an la an indiferent cum fluctuează condițiile climatice. Este mult mai constant decât alte soiuri tocmai de aceea fermierii îl preferă pentru că nu înregistrează pierderi niciodată. Pentru toate soiurile pe care le-am înregistrat am căutat să avem un nivel cât mai bun de rețetă la secetă, arșiță etc.”,  a explicat dr. ing Ittu pentru Agrointeligența. 

    Soiul Glosa are o înălţimea medie de 85-95 cm, fiind asemănătoare sau uşor superioară celei a soiurilor Flamura 85 şi Fundulea 4. Este rezistent la făinare, mijlociu de sensibil la rugina brună și mijlociu de rezistent la rugina galbenă, septorioză și fuzarioză. Boabele sunt de mărime mijlocie, de formă alungită, au culoarea roşie şi, în condiţii normale de cultură, au masa a 1000 de boabe de 42-43 g şi masa hectolitrică de 76-79 kg/hl.

    Soiul Glosa este un soi precoce, asemănător sau puţin mai precoce decât soiul Flamura 85. Are rezistenţă bună la cădere, este rezistent la iernare şi la secetă şi arşiţă şi are o rezistenţă bună la încolţirea în spic. A depăşit cu 13% producţia soiului martor Flamura 85, în testările multianuale în staţiunile din reţeaua ASAS. Sporul de producţie s-a datorat, în principal, capacităţii sale de a forma lanuri mai dese. Soiul Glosa se caracterizează prin gluten tare, având un indice de sedimentare asemănător soiurilor Dropia şi Flamura 85, dar net superior soiului Fundulea 4. Conţinutul de proteine şi volumul pâinii au fost, în medie, asemănătoare cu cele ale soiului Flamura 85.

    Soiul Glosa s-a extins rapid în cultură, fiind recomandat cu precădere pentru zonele de sud, de vest şi de est ale ţării. De asemenea, soiul Glosa a avut o comportare bună şi în experimentările internaţionale, fiind în prezent înregistrat şi în Ungaria sub denumirea de Khungloria.

    Anul acesta, în condiții de secetă, cu soiul de grâu Glosa s-a obținut o producție medie de 5 tone la hectar în județul Prahova, la fermele Cris-Tim din Boldești-Scăeni, în timp ce la Curtici, în județul Arad, fermierul Dimitrie Muscă a experimentat cu 750 de plante/mp și 850 de plante/mp, obținând o producție medie de 8.800-8.900 de kilograme la hectar.



     


    Te-ar mai putea interesa

    Plantele beau, nu mănâncă! Preț îngrășăminte 2024. Cât costă tona de uree, nitrocalcar sau azotat de amoniu la început de an Victorie a fermierilor români în Parlamentul European! Regulamentul SUR a picat la vot!

    Ultimele știri

    Programul Tomata – schimbare majoră: Fermierii vor primi o subvenție pentru fiecare solar La 10 ani de la lansarea brandului ADAMA, compania omologhează 5 produse noi în România Un oier trage semnalul de alarmă: Samsari care iau mieii măsluiesc cântarele cu telecomanda!