• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Recomandări fitosanitare pentru luna august. Tratamente împotriva făinării, manei și a putregaiului cenușiu la vița-de-vie

    Roxana Dobre -

    Specialiștii Unității Fitosanitare Sibiu recomandă viticultorilor să efectueze tratamentul fitosanitar la culturile de viță-de-vie împotriva agenţilor de dăunare: făinare (Uncinula n.), mană (Plasmopara v.) și putregaiului cenuşiu (Sclerotinia f.). Tratamentul este curativ.

    Pentru combaterea agenţilor de dăunare menţionaţi, se recomandă folosirea unei variante cu produse de protecţie a plantelor omologate de mai jos:
    1. Topas 10 EC 10 + Mycoguard 500 SC 2,0 l/ha sau
    2. Karathane M 35 CE 0,5 l/ha + Equation PRO 0,4 kg/ha + TeldoR 500 SC 0,8-1,0 l/ha

    Alte recomandări:
    • Pot fi utilizate şi alte variante cu produse de protecţie a plantelor omologate.
    • Înainte de utilizarea produselor de protecţie a plantelor, citiţi cu atenţie prospectul acestora.
    • Verificaţi atent pe eticheta pesticidului “timpul de pauză” – perioada care trebuie să treacă de la aplicarea tratamentului până la recoltarea culturii.
    • Ambalajele din carton provenite de la produse, se vor plia şi depozita, până la predarea acestora la distribuitorul de produse.
    • Ambalajele din material plastic se vor clăti obligatoriu, de 3 ori, cu folosirea apei rezultate în rezervorul maşinii de tratat.
    • Ambalajele clătite se depozitează în magazii şi se returnează distribuitorului.

    Se vor lua măsuri ce se impun pentru protecţia mediului înconjurător. Se vor respecta cu stricteţe normele de lucru cu produse de protecţie a plantelor, cele de securitatea muncii, de protecţia animalelor.

    Pentru protecţia familiilor de albine, în conformitate cu prevederile legale, respectiv Ordinul comun nr. 45/1991 al Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, 1786/TB/1991 al Ministerului Transporturilor, 68/05.02.1992 al Ministerului Mediului, 15b/3404/1991 al Departamentului pentru Administraţie Locală şi 127/1991 al Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România, privind unele măsuri pentru protecţia familiilor de albine, împotriva intoxicaţiilor cu produse de protecţia plantelor, precum şi a Protocolului de colaborare nr. 328432/31.03.2015, încheiat între Agenţia Naţională Fitosanitară şi Asociaţia Crescătorilor de Albine din România, privind implementarea legislaţiei, în vederea protecţiei familiilor de albine, împotriva intoxicaţiilor cu produse de protecţia plantelor.



     


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Alexander Degianski a semănat floarea-soarelui și a intrat la porumb: ”Ne adaptăm în funcție de loc” Tractor făcut scrum în fermă. Paguba este totală Angajații RAR, puși la treabă. Au de verificat într-o comună peste 600 de tractoare

    Ultimele știri

    Rezultate solide pentru Agricover în 2023 și peste 10.000 de fermieri în portofoliu O dronă militară a căzut în zona fermei Filipoiu din Insula Mare a Brăilei – primele imagini Au apărut, în piață, primele roșii românești. Prețul lor – dublu față de cel al cărnii